Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cățelul Dobrânia, cadou de la Rusia, ajunge în Franța

caine

Dobrânia, un căţel ciobănesc german oferit de Rusia Franţei pentru a o înlocui pe Diesel, o căţea poliţistă ucisă în asaltul împotriva presupusului organizator al atentatelor din 13 noiembrie la Paris, soseşte în Franţa vineri, informează AFP, citând surse concordante. 

Căţelul va fi remis unei unităţi de elită a poliţiei de către un ambasador la sosirea sa de la Moscova, pe aeroportul Charles-de-Gaulle, la 17:10 GMT. 

Dobrânia, care poartă acest nume pentru a-l omagia pe legendarul cavaler medieval rus Dobrânia Nikitici, fusese remis în 7 decembrie, la Moscova, ambasadorului Franţei în Rusia, Jean-Mauruce Ripert, în cadrul unei ceremonii. Dar animalul a trebuit să rămână în Rusia mai multe săptămâni pentru a fi supus controalelor veterinare şi unei carantine. 

Diesel, o căţea de şapte ani, fusese ucisă în 18 noiembrie în asaltul unui apartament din cartierul Saint-Denis din nordul Parisului, în care se baricadaseră trei jihadişti, între care şi Abdelhamid Abaaoud, unul dintre protagoniştii-cheie ai atentatelor care au făcut 130 de morţi la Paris. 

Această donaţie intervine în contextul unei ameliorări a relaţiilor franco-ruse, marcată de vizita făcută la sfârşitul lunii noiembrie de preşedintele Francois Hollande omologului său, Vladimir Putin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.