Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu Tăriceanu intră la rupere la Klaus Iohannis

iohannis tariceanu

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a reactionat sambata in scandalul starnit de avizul negativ dat de colegii sai in cazul cererii procurorilor pentru urmarirea penala a lui Varujan Vosganian in dosarul Romgaz, ocazie cu care l-a aparat pe fostul sau coleg de guvern si i-a atacat pe procurorul general Tiberiu Nitu si seful statului, Klaus Iohannis.

”Votul privitor la dosarul Vosganian, exprimat în urmă cu două zile în plenul Senatului de o majoritate semnificativă, la care au aderat senatori din toate grupurile parlamentare, a generat o serie de reacții critice la care mă văd obligat să răspund, mai ales că ele vin dinspre Președintele României și dinspre Procurorul General, iar natura acestor critici pune sub semnul întrebării capacitatea Senatului de a discerne într-o problemă extrem de serioasă și gravă.

Nu mai departe de luni, 9 februarie, Președintele Iohannis declara în plenul Camerelor reunite următoarele: ”Îmi doresc un Parlament puternic... Parteneriatul Președintelui cu Parlamentul răspunde nevoii de a restabili încrederea în această instituție fundamentală a democrației.” După votul din Senat, parteneriatul propus de Președinte pentru restabilirea încrederii s-a transformat într-o critică fără menajamente față de opinia exprimată de majoritatea senatorilor.

În primii ani de după revoluție, cuvântul ”reformă” devenise un fetiș folosit la tot pasul de foarte mulți politicieni și personalizat conform unor interese personale, de grup, de partid etc. Acum, ”schimbarea” pare să fi luat locul ”reformei”.

Împărtășesc opinia domnului Președinte privind necesitatea unei schimbări cerute de electorat cu ocazia alegerilor prezidențiale dar, înainte de a purcede la schimbare, este absolut necesar să definim reperele acestei schimbări.”, zice Tăriceanu.

Presedintele Senatului continua facand o paralela intre modul de lucru al fostului presedinte Traian Basescu si atitudinea recenta a noului sef de stat, care s-a declarat adept al schimbarii.

”Dacă ar fi să ne ghidăm după ceea ce a spus luni domnul Președinte, dar mai ales după criticile deschise ale Președintelui la adresa votului din Senat, atunci schimbarea pare mai degrabă în realitate o continuare a politicii inițiate de fostul preşedinte potrivit căreia instituțiile statului, inclusiv Parlamentul, trebuie să se conformeze direcțiilor propuse de Cotroceni. Această interpretare mi-a fost întărită și de faptul că criticile de ieri au fost continuate azi cu aceeași asprime, chiar dacă ele au fost mascate prin circumscrierea lor în lupta cu corupția: ”Reînnoiesc apelul adresat clasei noastre politice de a înțelege că un Parlament tolerant cu corupția și corupții nu se va bucura niciodată de respectul și încrederea cetățenilor”.

În realitate, dosarul instrumentat de Procuratura Generală și pentru care s-a cerut votul Senatului nu se referă la presupuse fapte de corupție ale unui senator, ci pune în discuție o decizie politică a unui ministru în funcție, concretizată printr-o hotărâre de Guvern.

De aceea pot să afirm că un vot în favoarea cererii procurorului general, așa cum își dorea și Președintele, ar fi creat precedentul potrivit căruia orice decizie a Executivului (deci, potențial și a Preşedintelui) și a oricărei autorități publice ar fi putut fi cenzurată în viitor de către procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor.

Această concluzie mi-a fost întărită și de intervenția neavenită a Procurorului General, Tiberiu Nițu, care, prin cele spuse: ”Această atitudine a Senatului României de a nu da curs pentru a doua oară unei cereri de ridicare a imunităţii în cazul aceluiaşi senator poate fi interpretată şi ca un semnal de neîncredere a Parlamentului în puterea judiciară, lucru nepermis într-un stat de drept, într-o ţară membră a Uniunii Europene”, aduce o gravă atingere principiului separației puterilor în stat și reprezintă un atac nepermis la adresa Senatului.

Consider că CSM ar trebui să sesizeze Inspecția sa Judiciară în acest caz, așa cum o face și atunci când unii politicieni critică nepermis Puterea Judecătorească.

După alegerile de anul trecut mi-am propus să mă abţin de la orice critică la adresa Preşedintelui ales. Punctul de vedere exprimat mai sus nu se vrea a fi în niciun caz o critică la adresa Preşedintelui. El derivă însă din necesitatea ca, în calitatea mea de Preşedinte al Senatului României, să apăr rolul acestei instituţii fundamentale a democraţiei în arhitectura constituţională şi să subliniez poziţia sa independentă şi legitimă în raport cu celelalte puteri ale statului pe o chestiune de principiu şi nu într-un caz particular.”, e mesajul lui Tăriceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.