Premium
Dincolo de unele momente de enervare într-o discuție la bere sau pe Facebook, nimeni nu caută la modul serios să interzică organe de presă în România. Există unele voci care cer o mai mare transparență a proprietății, de exemplu, dar consensul românesc este că toată presa (inclusiv cea internațională prezentă în România) este liberă. Ei bine, astăzi am stat la masă cu oaspeți străini care aveau o altă părere.
„Masa” a fost de fapt un seminar organizat de Global Focus sub numele de Resilience and Response in the Post-Truth World. Presa de care se vorbea erau canalele de propagandă rusești, de tip Sputnik sau RT (fost Russia Today).
Opinia pro-interzicere
Argumentul de bază al celor care recomandă interzicerea canalelor rusești este că nu poate fi vorba de presă liberă atâta vreme cât asemenea organe nu fac presă ci propagandă. Unii dintre vorbitori au spus clar că, atâta vreme cât primește ordine de la Kremlin, „presa” rusă trebuie văzută ca o parte a efortului de război.
Suntem într-un război informațional cu Rusia, spun partizanii interzicerii și nu putem câștiga acest război dacă suntem preocupați să asigurăm un maxim de drepturi inamicului.
Am auzit și un argument interesant, deși puțin bizar, inspirat de dreptul internațional. Garantarea libertății de expresie a canalelor statelor străine se face, spuneau unii vorbitori pe baza unei așteptări de reciprocitate. SUA permite Deutsche Welle, de exemplu, și „la schimb” Germania permite Vocea Americii (exemplul îmi aparține). Rusia, însă, nu se implică în asemenea tranzacții bazate pe reciprocitate. Ea dorește libertate pentru Sputnik și RT, dar nu permite difuzarea Vocii Americii. Pe această logică, nici Uniunea Europeană nu are obligații față de posturile rusești.
Opiniile anti-interzicere...
... s-au manifestat pe mai multe linii. Una dintre aceste linii este cea a valorilor. Dacă ne asumăm modul de acțiune al Rusiei, cu ce suntem mai buni decât ei? Ce sens are să câștigăm războiul informațional dacă pierdem structura internă a valorilor? În plus, pot exista și consecințe neprevăzute. În momentul în care guvernele decid cine merită și cine nu să se exprime în spațiul public, ele capătă o forță de cenzură pe care nu putem fi siguri cum o vor folosi.
S-au ridicat semne de întrebare și vizavi de eficiența unor asemenea măsuri. Dacă interzicem o televiziune, ea va putea continua să emită pe Internet. Și o va face pentru mai puțini oameni dar cu mai mare aplomb pentru că va putea clama, pe bună dreptate: „iată, suntem persecutați”.
Subsemnatul a avut o poziție cumva mediană. Este greu să spui reproșăm unor țări care au trupe rusești pe teritoriu să dea liber cuvânt posturilor agresorului. Dar este important ca deciziile de interzicere să nu pară arbitrare ci sa fie luate într-un mod transparent, cu criterii și cu posibilitatea celor vizați de a se apăra. Credeți că dăm o voce prea tare unor forțe malefice? Nicidecum. Eu chiar aș dori (și aș fi amuzat) să văd cum se apără Sputnik de variile acuzații ce i se pot aduce în mod rezonabil
Un model este, într-o oarecare măsură, ce se întâmplă în USA unde RT este în curs de a fi obligată să se înregistreze ca „agent străin”.
Sătulul nu crede la cel flămând
A fost fascinant pentru mine să urmăresc i distribuția geografică a opiniilor. Nu pot intra în detalii, din motive de confidențialitate. Dar cu cât o țară este mai aproape de Rusia, cu atât reprezentanții săi spuneau mai răspicat că susțin interzicerea posturilor rusești. Și cu cât o țară este mai departe, cu atât s-a vorbit mai răspicat de libertatea presei.
Cine are dreptate? Nu ai cum să nu îi înțelegi pe cei care au tancuri ruse la graniță sau chiar în interiorul granițelor. Pentru ei prioritățile sunt simple: securitatea întâi și subtilitățile democratice după.
Dar și noi, cei mai la vest, știm ceva ce ei nu știu. Anume că o presă dependentă de putere poate fi mai târziu o mare frână în dezvoltarea democrației. Deci și noi avem dreptatea noastră.
