Premium
După sancțiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a fost refuzat pentru a doua oară să intre în spațiul aerian românesc.
Primul incident de acest fel s-a petrecut în 2014. Zilele trecute, episodul s-a repetat. Rogozin voia să ajungă la manifestațiile din Transnistria, organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începutul misiunii de menținere a păcii în zonă.
Acțiunea autorităților române de a îi interzice lui Rogozin să survoleze spațiul aerian al țării noastre este de înțeles, măsura încadrându-se în linia dictată de la Bruxelles. Mult mai interesant este însă să analizăm deciziile luate de actuala putere de la Chișinău.
Armata a 14-a este privită de mult timp ca un ghimpe în coaste de către politicienii moldoveni pro-europeni. Astfel că, o manifestație care să o celebreze nu avea cum să fie privită cu ochi prea buni. Din păcate însă, pe acest subiect, forța politicii de la Chișinău se rezumă de cele mai multe ori doar la acte simbolice.
Și în acest caz am putut observa o astfel de măsură simbolică, mai multor artiști ruși fiindu-le interzis accesul în Transnistria. Dmitri Dunaev, Laisan Mingazova, Lidia Muzaleeva, Irina Maslova și Vladimir Badoevici Gasoean au fost reținuți pe aeroportul din Chișinău de către autoritățile moldovenești. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Transnistria într-o misiune de caritate.
Bineînțeles că această decizie nu a rămas fără răspuns din partea autorităților din Rusia. Același Dmitri Rogozin a solicitat Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova să intervină în acest caz, descriind măsura autorităților de la Chișinău ca fiind una rușinoasă.
Evenimentul transnistrean a scos în evidență încă o dată prăpastia existentă între politica practicată de președinție și cea practicată de legislativ. Dacă parlamentul de la Chișinău chiar a votat în urmă cu o săptămână o Declarație privind retragerea forțelor militare ruse din stânga Nistrului, pe de cealaltă parte, Igor Dodon a fost extrem de vocal la decizia românilor de a îi interzice lui Rogozin survolarea spațiului aerian și a vorbit despre colaborarea existentă între liderii politici de la București și cei de la Chișinău.
„Ei vor conflict, vor război aici. Majoritatea parlamentară de la Chișinău s-a implicat în acest joc geopolitic murdar care nu are nicio legătură cu interesele Moldovei. E o majoritare unionistă, pro-NATO. Le spun că totul se schimbă, totul e trecător,” a declarat Dodon.
În urma acestui subiect rămâne o realitate neschimbată în ultimii ani. La modul în care este împărțită astăzi scena politică de la Chișinău, situația Transnistriei nu pare deloc aproape de rezolvare. Negocierile în formatul 5+2 și-au arătat limitele. Deși ele sunt în continuare susținute de către Uniunea Europeană, până acum nu au reușit să producă vreun progres real.
Subiectul independenței regiunii transnistrene se tergiversează de atâția ani încât nici opinia publică din Moldova nu îi mai acordă un interes prea mare. Ori, fără o presiune publică pe măsură, nici autoritățile din Chișinău nu pot adopta măsuri substanțiale, fără ca ele să fie catalogate de Rusia drept simple acte de provocare.
Însă momentul ca deciziile radicale să fie adoptate nu pare prea departe. În prezent, politica externă a Moldovei se păstrează într-un firav echilibru. Pe de-o parte avem Parlamentul și Guvernul pro-european iar pe de cealaltă parte avem președinția pro-rusă. Însă odată cu anul 2018, când vor avea loc alegeri parlamentare, Moldova va ajunge la un moment de cotitură. Partidul lui Dodon, primul în sondaje, va profita de falia existentă între guvernarea pro-europeană și opoziția pro-europeană. Dacă acestea nu vor ajunge la un punct comun, drumul pro-european al țării vecine va fi abandonat iar Dodon își va putea continua în voie politica pro-Kremlin, doar că atunci nu se va mai rezuma totul doar la acțiuni simbolice de PR.
Pe de cealaltă parte, o eventuală cale comună găsită între actuala putere și opoziție pro-europene va dispune de premisele pentru a rezolva problemele majore ale Republicii Moldova, printre care se numără și cazul regiunii transnistrene.
