Cunoscuta top model şi actriţă britanică Cara Delevigne a debutat în literatură cu primul său roman "provocator" despre "prietenie, propria identitate şi aparenţe înşelătoare", potrivit editurii Crossbooks, care a publicat cartea în Spania, şi a acordat un interviu ziarului La Vanguardia.
Citeşte şi: Parchetul DEZVĂLUIE de ce a fost REŢINUT un primar PSD. Magistraţii decid ACUM dacă edilul merge în AREST
Sub titlul "Mirror, Mirror", cartea se adresează unui public tânăr şi prezintă povestea a patru adolescenţi de 16 ani, Red, Leo, Naomi şi Rose, care încearcă să-şi afle propria identitate în timp ce sunt cufundaţi într-un amplu proces de maturizare personală.
Controversatul top model şi actriţă britanică, care a declarat că se numără printre victimele abuzurilor sexuale ale producătorului Harvey Weinstein, a spus că "adoră" aceste personaje şi povestea pe care ele o reprezintă.
Este vorba de viaţa a patru tineri neadaptaţi: Red, care locuieşte cu o mamă alcoolică şi un tată mereu absent; Leo, care este atras de fratele său pe un drum obscur şi violent; Rose, care alternează băieţii cu alcoolul pntru a-şi anestezia durerea pe care o simte faţă de trecutul său şi Naomi, care fuge de acasă pentru a găsi libertatea, potrivit AGERPRES.
Sunt singuri pe lume până îşi formează propria familie şi gaşcă, "Mirror, Mirror": locul unde pot fi ei înşişi. Brusc, Naomi dispare şi este găsită moartă pe malul Tamisei, aparent într-o tentativă de suicid. Această tragedia îi afectează profund pe prietenii ei, care se învinovăţesc reciproc pentru a nu fi auzit "semnalele" trase de ea.
"Procesul de a scrie această poveste a fost experienţă care mi-a schimbat viaţa", a spus Delevigne, pe care editura o consideră "o supervedetă care merge pe drumul ei".
Potrivit editurii, Delevingne este una dintre "tinerele cele mai influente ale generaţiei sale, cu peste 40 de milioane de follower-i pe Instagram, considerând că romanul său "explorează complicata lume a adolescenţei" prin intermediul unor teme ca "prietenia, sexualitatea, succesul sau eşecul".
Citeşte şi: Traian Băsescu RUPE TĂCEREA peste Prut: 'E datoria mea să spun ADEVĂRUL...' .