Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carmen Dan explică ce a făcut Jandarmeria la vizita lui Liviu Dragnea la DNA: 'Și-a mărit dispozitivul, pentru a nu fi niciun incident'

Inquam Photos / Octav Ganea
Liviu Dragnea DNA

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a explicat prezenţa în număr foarte mare a jandarmilor luni dimineaţă la DNA, unde a fost prezent liderul PSD, Liviu Dragnea, prin faptul că rolul jandarmilor este de a asigura ordinea publică, iar Jandarmeria şi-a mărit dispozitivul pentru a fi evitate eventuale incidente, în condiţiile în care au fost multe persoane prezente în faţa sediului DNA

„Jandarmeria asigură accesul şi perimetrul ce deserveşte sediul acelei instituţii. Dispozitivul este flexibil. A fost şi o prezenţă numeroasă de persoane la DNA. În funcţie de condiţiile apărute atunci când s-a asigurat acea activitate, Jandarmeria şi-a mărit dispozitivul, pentru a nu fi niciun incident. Jandarmeria era prezentă pentru că era una dintre activităţile care îi intră în responsabilitate”, a declarat Carmen Dan,

Citește și: Dezvăluiri bombă despre afacerile familiei lui Florian Coldea: Probleme cu Fiscul încă de la înființarea companiei

Ea a spus că membrii PSD îl susţin în continuare pe Liviu Dragnea.

Întrebată dacă poate fi vorba de o demisie, în condiţiile în care foştii miniştri Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au demisionat pentru că au fost puse sub urmărire penală, Carmen Dan a spus că situaţia aceasta este una „total deosebită”.

Citește și: Un cunoscut magazin online din România dă lovitura: Ce jucător de pe piața italiană a achiziționat

„Ştiţi în ce context s-a întâmplat asta. Este o situaţie total deosebită”, a subliniat Carmen Dan, scrie news.ro.

DNA a anunţat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Citește și: Banca i-a luat aproape tot! Cum a ajuns un celebru prezentator TV

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru favorizarea dirmei Tel Drum.

Citește și: Liviu Dragnea, ”în corzi”: DNA scoate la suprafață metoda prin care trimitea banii obținuți fraudulos către PSD-Rolul important al familiei .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.