Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carmen Dan: La mulţi ani, Tricolor! La mulţi ani, România!

tricolor

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, prilej cu care a declarat că Drapelul României este un simbol naţional. 

"Sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional ne face să ne întoarcem, măcar pentru o clipă, sufletul şi mintea de la tumultul cotidian al preocupărilor noastre, către teme şi subiecte de esenţă pentru ceea ce înseamnă România, cum ar fi importanţa simbolurilor şi a tradiţiilor naţionale", a afirmat Carmen Dan, potrivit unui comunicat de presă.

ULUITOR! Averea IMPRESIONATĂ a preotului Pomohaci, implicat într-un scandal sexual

Ministrul i-a îndemnat pe români să se bucure de această zi şi să arboreze Drapelul Naţional' acasă, la muncă şi oriunde acest lucru este posibil'. 

' Sunt convinsă că fiecare dintre noi se simte mândru când Tricolorul României stă cu demnitate alături de drapelele celorlalte state importante ale lumii sau atunci când îl vedem înălţându-se pe cel mai înalt catarg. Astăzi, avem ocazia să sărbătorim şi să cinstim Drapelul Naţional, indiferent de reuşita cuiva, performanţa sau rezultatul vreunei competiţii. Aşa că, dragi români, vă îndemn să vă bucuraţi de această zi, să arboraţi Drapelul Naţional acasă, la muncă şi oriunde acest lucru este posibil şi veţi vedea că emoţia pe care o vom simţi este aceeaşi", a mai spus Carmen Dan.

VIDEO - Incident în Piaţa Tricolorului, la ceremonia de Ziua Drapelului Naţional


Ea a precizat că pentru colegii din Ministerul Afacerilor Interne - militari, poliţişti, cei care au depus jurământul de credinţă faţă de România, Tricolorul este chiar mai mult decât un simbol naţional şi reprezintă "forţa şi autoritatea sub care ei slujesc cu devotament şi respect poporul român". 

"Îmi doresc ca, prin deciziile pe care le luăm şi prin acţiunile noastre de zi cu zi, să putem transmite generaţiilor care ne urmează dragostea faţă de valorile naţionale, pentru că asta înseamnă unitate, forţă şi un viitor mai sigur pentru România. La mulţi ani, Tricolor! La mulţi ani, România!", a mai spus ministrul în mesajul său. 

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne - poliţie, jandarmerie, pompieri - asigură luni măsuri pentru menţinerea ordinii publice, fluenţa circulaţiei şi intervenţii la eventuale situaţii de urgenţă, conform competenţelor, pentru buna desfăşurare a ceremoniilor organizate în întreaga ţară cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. 

Potrivit unui comunicat de presă al MAI, în toate unităţile Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi în unităţile din teatrele de operaţii unde sunt în misiune angajaţi ai instituţiei au loc ceremonii de înălţare a Drapelului Naţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.