Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carnagiu în Siria după bombardamente ale aviației regimului și ale aviației ruse

aviatie Siria

Cel puţin 47 de persoane, inclusiv 31 de civili, au fost ucise sâmbătă în raiduri ale aviaţiei ruse şi ale regimului sirian împotriva unei localităţi din provincia Deir Ezzor (est), controlată de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) , citat de AFP.

Vezi și: BREXIT-ul este imposibil! Băsescu anunţă două BOMBE

''În trei raiduri ale aviaţiei ruse şi siriene împotriva localităţii Al-Kouriye, la sud-est de oraşul Deir Ezzor, au fost ucişi 31 de civili'', a afirmat OSDO, precizând că alte 16 persoane au pierit fără să se ştie dacă este vorba de civili sau jihadişti ai SI, deoarece nu au putut fi identificate trupurile lor''. 

Raidurile aeriene au vizat cartiere rezidenţiale într-un sector în care se află moscheea oraşului. Jihadiştii au încercuit zona bombardată. 

Rusia, aliatul regimului de la Damasc, a intervenit masiv în războiul din Siria în septembrie 2015, după care, în martie 2016, a anunţat o retragere parţială din ţara cuprinsă de război, notează AGERPRES.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.