Premium
Adevarul:
Un român poate cumpăra în acest moment 47 de litri de benzină cu echivalentul a 50 de euro, iar din această cantitate statul „absoarbe“ aproape 28 de litri din rezervorul fiecăruia. Acest lucru este posibil deoarece 60% din preţul unui litru de benzină reprezintă taxele pe care le încasează statul, potrivit datelor Comisiei Europene.
La motorină situaţia este ceva mai bună: din aceiaşi bani, un client poate cumpăra 48,1 litri, din care echivalentul a 27,7 litri sunt ai statului. Un litru de benzină costă în România 4,756 lei în medie, astfel ca statul ia 2,85 lei sub formă de taxe. La motorină, un litru costă 4,645 lei, astfel că la buget ajung 2,69 lei. Ţara noastră stă mai bine decât media Uniunii Europene, care arată că din aceeaşi sumă de 50 de euro se pot cumpăra doar 40 de litri de benzină sau 45,9 litri de motorină. Pe de altă parte, din cauza preţurilor mult mai mari din ţara noastră, România stă mai prost decât toţi vecinii săi.
Bulgaria o duce cel mai bine din UE
Astfel, un bulgar poate să îşi cumpere din aceeaşi sumă de 50 de euro o cantitate de 55,2 litri de benzină, cu 17% mai mult decât în România, în vreme ce la motorină stă şi mai bine, putând alimenta 58,2 litri, cu 21% mai mult. Şi media taxării este mai mică la sud de Dunăre, autorităţile colectând la buget 56,7% din preţul benzinei şi 55% din cel al motorinei. Astfel, bulgarii plătesc 0,9 euro pe litrul de benzină, faţă de 1,064 euro, cât este echivalentul preţului în România. La motorină un bulgar achită şi mai puţin, respectiv 0,85 euro pe litru, faţă de 1,039 euro în ţara noastră. De altfel, în privinţa preţurilor finale, Bulgaria stă cel mai bine din toată Uniunea Europeană.
Polonia, performeră
Ţara noastră este lăsată în urmă chiar şi de către Polonia, unde carburanţii sunt mult mai ieftini decât în ţara noastră, deşi taxele la pompă sunt aproape la fel. Astfel, un litru de benzină costă în Polonia 0,96 euro, astfel că din cei 50 de euro un şofer îşi poate cumpăra 51,9 litri de carburant. Motorina este 0,92 euro pe litru, astfel că un polonez cumpără 54 de litri din aceiaşi bani. Iar ponderea taxelor în preţul final este aproape ca la noi: 59,4% la benzină şi 55,7% la motorină.
Astfel, un polonez achită statului echivalentul a 30,8 litri în cazul benzinei şi echivalentul a 30,1 litri în cazul benzinei. Şi chiar dacă pare mai mult decât dă un român, polonezul rămâne, de fapt, la final cu mai multă benzină în rezervor: 21,1 litri faţă de 19,1 cu cât rămâne un conaţional de-al nostru. La fel şi în cazul motorinei: după ce statul îşi ia cota, cetăţeanul polonez rămâne cu 23,9 litri în rezervor, în vreme ce clientul din România rămâne cu 20,4 litri.
Ziarul Financiar:
Într-un articol din cotidianul britanic Financial Times, celebrul analist Gideon Rachman, avertivează că un vot pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) a devenit cu mult mai probabil decât estimează elita britanica, europeană sau globală în general.
Făcând o paralelă între ascensiunea lui Donald Trump în America şi Brexit, Rachman subliniează că primele calculele conform cărora intenţia de vot pentru republicanul american va scădea după ce electoratul de peste Ocean se va trezi şi va conştientiza întreaga plajă de candidaţi, se dovedesc în momentul de faţă greşite, iar Donald Trump se prefigurează tot mai mult ca finalistul întrecerii electorale americane.
Analistul mai notează faptul că pe fondul ultimelor evenimente, precum criza imigranţilor sau atentatelor recente din Europa, populismul si euroscepticismul sunt alimentate puternic, şi chiar dacă nu au luat amploarea pe care o prefigurau anumiţi analişti acum caţiva ani, nivelul la care a ajuns discurscul politic este încă unul periculos pentru valorile si principiile ce definesc cetatea vestică.
Tabara ce susţine rămânerea Marii Britanie în Uniunea Europeana este văduvită de o timiditate neaşptată a mediului de afaceri, deşi 18 sondaje efectuate recent arată că 80% dintre afacerile britanice ar vota pentru rămânerea în Uniunea Europeană, premierul Cameron este lăsat în poziţia de singură locomotivă pentru cauza pro-europeană, confruntându-se şi cu un război în interiorul propriului partid cu privire la parcursul pe care trebuie sa il ia englezii pe 23 iunie.
RFI:
In mai anul trecut când Palmira era cucerită- şi în mare parte distrusă – de combatanţii organizaţiei stat islamic, Occidentul a rămas înmărmurit. Tetanizat de distrugerile comise de jihadişti pe siturile arheologice dar şi convins că deruta armatei siriene în acest oraş prezicea căderea rapidă a regimului de la Damasc.
Victoria de acum a trupelor lui Bashar al-Assad – cert ajutate activ de forţe speciale şi avioane ruseşti ca şi de combatanţii Hezbolahului libanez pro-iranian – îi oferă liderului sirian o expunere pe cât de mediatică pe atât de politică. Cum notează şi analiştii de la Le Monde, « într-o Europă încă marcată de şocul atentatelor de la Bruxelles, fără îndoială că evenimentele de la Palmira vor relansa dezbaterea privind oportunitatea de a reînoda dialogul cu Damascul ». Este de altfel ceea ce au şi făcut 5 deputaţi conservatori francezi care şi-au petrecut week-endul pascal în capitala siriană în semn de solidaritate cu creştinii din Orient. Ocazie cu care s-au şi întâlnit cu preşedintele Siriei. « Victoria de la Palmira este o performanţă ce demonstrează eficacitatea strategiei armatei siriene şi a aliaţilor ei în lupta contra terorismului spre deosebire de lipsa de seriozitate a coaliţiei condusă de SUA » s-a grăbit să declare Bashar al-Assad.
Trebuie spus că până acum militarii forţelor guvernamentale siriene nu prea se evidenţiaseră în lupta contra jihadiştilor din Daech. Mai degrabă kurzii sunt cei care i-au gonit anul trecut de la Kobané – cu ajutor american – iar de la Alep, combatanţii anti-Assad i-au pus pe fugă pe jihadişti. In rest, de trei ani de zile, Organizaţia stat islamic a tot progresat controlând un teritoriu enorm, călare pe Siria şi Irak. Intre timp, atât jihadiştii cât şi soldaţii guvernamentali îşi concentrau atacurile contra rebelilor anti-Assad. « Nici măcar cele mai sordide masacre comise de jihadişti contra militarilor nu au transformat gruparea teroristă în inamicul numărul unu al statului » constată Le Monde. Aşa se explică deci şi pierderea în mai anul trecut – după doar trei zile de lupte - a oraşului antic Palmira.
