Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Câteva adevăruri dure care trebuie spuse în această campanie

Nu sunt nou în politică. Am şi exerciţiul alegerii directe de către cetăţeni, şi experienţă în administraţie. La aproape 35 de ani, am candidat de două ori pentru funcţia de deputat. În 2008, am câştigat mandatul, dar n-am intrat în Parlament. Din cauza unui sistem electoral ticălos, foarte mulţi perdanți s-au trezit atunci, fără a merita, în Legislativ. În 2012, am revenit şi am reuşit să conving 78,6% din electorat să-mi acorde încrederea pentru a-i reprezenta în Parlamentul României.

Cunosc bine mediul politic și îi știu dedesubturile. Acesta este și motivul pentru care vreau să fac câteva precizări înainte de încheierea acestei campanii electorale, cu totul atipice.

  1. Din nefericire, așa cum arată situația la ora actuală, PSD-ul va câștiga alegerile pe vot politic la nivelul țării.
  2. PSD-ul și-a revenit cu sprijinul total al PNL, care din ură a făcut o alianță politică toxică numită USL. Aceasta din urmă a prăbușit încrederea românilor în orice şi oricine și a adus populația în pragul disperării.
  3. PNL-ul este partidul care a creat, cot la cot cu PSD-ul, noua lege electorală. O lege care, de fapt, nu ne permite să facem campanie. Președintele Comisiei de Cod Electoral din Parlament a fost domnul Mihai Voicu, deputat de Dolj și Președinte al PNL Sector 1.
  4. PNL împreună cu PSD, au elaborat și votat legea alegerii primarilor într-un singur tur!
  5. PNL minte atunci când spune că nu a fost de acord cu această lege. Dacă ar fi fost aşa, ar fi contestat-o a doua zi la Curtea Constituțională. Nici Președintele Iohannis, care provine tot din PNL, nu a schiţat vreun gest de împotrivire. E simplu. Au fost de acord în totalitate cu ea, atât timp cât au crezut că îi avantajează.
  6. PNL a eşuat în totalitate. Nu a respectat niciun angajament față de propriul electoratul . Criteriul integrităţii pe care îl vocalizează activ le este complet străin. În schimb, excelează la capitolul traseism. Au primit alături de ei traseiști fără număr, începând de la Marin Anton până la Piedone.
  7. PNL exprimă neputință în viața politică a prezentului. Nu au reuşit să identifice un candidat pentru capitală din prima. Au sperat până în ultima clipă că vor putea reveni la vechea obsesie „Băsescu e de vină” dacă Firea câștigă. Președintele Băsescu nu candidează, iar PNL este tot mai derutat și arogant.
  8. PNL l-a scos din cursă pe Bușoi, pentru că și-a permis să-și decoreze sediul de campanie cu imagini de la tragedia cumplită de la Colectiv, dar tot PNL l-a luat în brațe pe cel care a scuipat peste acei tineri nevinovați, morți din cauza incompetenței cronice a administrației.
  9. Primarul General Interimar, Răzvan Sava, candidatul PNL la funcția de primar al Sectorului 4, defilează braț la braț cu omul fără conștiință și obraz, numit Piedone. Pentru voturi, merită să călcăm în picioare totul, nu-i aşa?
  10. Marele perdant al acestei campanii electorale este exact partidul care și-a imaginat că se poate repeta scenariul din 2014, atunci când toți românii cu conștiință și simț civic au ieșit la vot pentru a vota un nume, nu un lider, au votat pentru ca țara să nu intre în izolare totală.

 

Repet. PNL va fi marele perdant al acestor alegeri. Partidele noi au însă misiunea de a convinge cetățenii să iasă la vot pentru a nu lăsa stânga condusă de un condamnat penal pentru fraudă electorală să decidă viitorul României!

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.