Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Câţi români din străinătate s-au înscris în Registrul Electoral: Anunţ de la Autoritatea Electorală

AEP

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, până la data de 25 iulie 2016, au fost validate 3.613 cereri de înscriere în Registrul electoral depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Dintre acestea, 2.913 menționează opțiunea pentru votul prin corespondență, iar 700 pentru votul în secțiile de votare.

AEP face apel la cetățenii români din afara granițelor țării să se adreseze misiunilor diplomatice și oficiilor consulare în vederea depunerii documentelor necesare înscrierii în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din apropierea locuinței. De asemenea, Autoritatea recomandă alegătorilor români din străinătate să se informeze la Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare în afara țării.

Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaților, Ministerul Afacerilor Externe organizează alegerile parlamentare în străinătate.

AEP informează cetățenii români din diaspora cu privire la înscrierea în Registrul electoral, condițiile de votare și locurile de desfășurare a votării în străinătate și de aceea va comunica săptămânal datele privind numărul de solicitări de înscriere în Registrul electoral depuse de către alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.

În Anexă găsiți situația pe țări a cererilor de înscriere în Registrul electoral, atât cu opțiunea pentru votul prin corespondență, cât și cu opțiunea pentru votul în secțiile de votare, validate până la data de 25 iulie 2016, ora 9:00, ora României.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.