Premium
de Razvan Zamfir, jurnalist
Inceperea urmaririi penale si, ulterior, demiterea lui Gelu Diaconu au permis unei vechi manipulari sa se intoarca la viata, ca un alegator teleormanean in ziua votului. Sustinut de domnul Eugen Nicolicea, fostul sef al Fiscului a incercat sa induca ideea ca inlocuirea sa din functia de presedinte ANAF ar reprezenta o incalcare a prezumtiei de nevinovatie de care se bucura si, implicit, ar fi un gest abuziv. Intr-un bluf extrem, Diaconu a plusat, sugerand printr-un comunicat de presa (care nu ar fi trebuit sa aiba niciodata antetul unei institutii publice) ca eventuala sa destituire implica si consecinte pe care premierul le-ar putea suporta.
Din pacate pentru continuitatea in fotoliul de care s-a agatat pana cand a fost concediat in direct, domnul Gelu Diaconu n-a intimidat pe nimeni. Si nici ex-ministrul Eugen Nicolicea nu s-a dovedit mai eficient, demonstrand ca sofismele de manual ale policienilor care vin politic pe functie dar vor sa plece „pe criterii de competente” s-au uzat.
Intre (ne)vinovatia domnului Gelu Diaconu si demiterea sa nu exista absolut nicio legatura. Domnul Gelu Diaconu se bucura de prezumtia constitutionala de nevinovatie, altminteri ar fi fost in inchisoare; condamnat, nu arestat preventiv, asa cum a cerut joi, teatral, ca o primadona de opereta ranita in orgoliu de procurorii anticoruptie.
Premierul a decis tarziu, mult prea tarziu, ca domnul Diaconu sa paraseasca echipa guvernamentala din care, cu rang de secretar de stat, facea parte. Un om cu mainile legate si piciorul pansat, ca domnul Victor Ponta, de exemplu, nu l-a putut concedia pe domnul Diaconu in primavara lui anului 2015, atunci cand Fiscul a declansat jihadul impotriva micilor intreprinzatori. Iar domnul Ciolos, pare-se, a simtit nevoia unui pretext pentru a goni de la ANAF un om care si-a vandut mediocritatea drept excelenta si care a armat fiscul impotriva clasei de mijloc. Iar inceperea urmaririi penale a fost un pretext. Un pretext oricum inutil, pentru ca perioada de gratie a domnului Diaconu se incheiase inca de la investirea noului Guvern.
Sigur, prietenii fostului sef al ANAF vorbesc despre "lichidarea" ultimului om al echipei Ponta, ca parte a unei strategii. Si e corect. Insa, in termeni academici, "lichidarea" se cheama transfer de putere. Nefiresc e doar modul in care Ciolos se fereste sa spuna lucrurilor pe nume: Gelu Diaconu a fost un om numit politic de Victor Ponta intr-o functie politica subordonata Guvernului si trebuia sa plece politic, simultan cu Victor Ponta.
Argumentul competentei nu exista. Pentru ca presedintele Fiscului nu e functionar public, ci demnitar.
Domnul Diaconu nu a venit prin concurs la ANAF si nici nu a detinut postul de presedinte al institutiei, ca etapa finala a carierei sale. Poate trebuie reamintit, pentru cei tentati sa achieseze la manipularea domnilor Diaconu&Nicolicea: Nu ajungi presedinte ANAF dupa cativa ani pe o treapta inferioara, asemenea unui profesor universitar care a depasit gradul didactic al conferentiarului. Sau al unui general avansat din colonel, ca sa ilustram cu un exemplu mai potrivit partidului care-l sustinea pe domnul Diaconu, recte UNPR. Ci esti numit, printr-o decizie exclusiv politica, ca urmare a unor negocieri, evident, politice. In mod logic, plecarea din functie se face tot printr-o decizie politica. E vorba de simetrie, daca preferati.
Si apoi, constat cu regret, nici daca argumentul competentei ar fi subzistat, domnul Diaconu nu l-ar fi putut invoca. Un raport al Curtii de Conturi, publicat la finele lui 2015, ne demonstreaza ca veniturile colectate de ANAF la bugetul general consolidat (ca procent din PIB) in anii de mandat ai lui Diaconu au fost cele mai scazute din ultimii zece ani.
---
Citeste-l pe Razvan Zamfir si pe www.razvanzamfir.ro
