stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Ce a făcut soţia lui Crin Antonescu în Parlamentul European: Totul s-a întâmplat în 2015

crin antonescu

Ce a făcut soţia lui Crin Antonescu în Parlamentul European? Totul s-a întâmplat în 2015. Europarlamentarul Adina Valean are cea mai scazuta prezenta la voturile din plenul Parlamentului European in 2015 - dintre membrii romani ai PE - 62,02%, in timp ce pe primul loc intr-un top al prezentei la vot a eurodeputatilor romani se afla eurodeputatul Cristian Preda, cu prezenta de 99,37%.

Eurodeputatul independent Cristian Preda, membru al grupului Partidului Popular European (PPE), a avut cea mai mare prezenta la voturile din PE, respectiv 99,37%, potrivit datelor de pe VoteWatch.eu. Preda a luat cuvantul in plenul PE de 88 de ori, a colaborat in calitate de raportor la Raportul anual 2014 privind drepturile omului si democratia in lume si politica Uniunii Europene in aceasta privinta, a realizat alte trei rapoarte, precum si doua recomandari in calitate de raportor alternativ, potrivit datelor de pe site-ul Parlamentului European. Cristian Preda a emis trei avize in calitate de raportor pentru aviz, un aviz in calitate de raportor alternativ pentru aviz, a facut 117 propuneri de rezolutie si a formulat trei intrebari parlamentare.

Citeşte şi: Islamistul împuşcat la Paris, legături cu România: Ce a făcut teroristul în ţara noastră

Adina Valean, membra PPE si PNL, a fost prezenta in 2015 in proportie de 62,02% la voturile din Parlamentul European, a emis un aviz privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si drepturilor conexe in societatea informationala, a luat cuvantul in plen de 73 de ori si a adresat cinci intrebari parlamentare. Pe locul doi, in functie de prezenta la vot, este Csaba Sogor, eurodeputat UDMR si membru in PPE, cu 99,2% prezenta in 2015. Csaba Sogor a emis un aviz referitor la fondurile structurale si de investitii europene si buna guvernanta economica, a luat cuvantul in plen de 107 ori, a facut 48 de propuneri de rezolutii, cinci declaratii scrise si a adresat zece intrebari parlamentare.

Citeşte şi: Dan Voiculescu nu se lasă: Continuă războiul cu Băsescu şi din spatele gratiilor

Liberalul Traian Ungureanu, membrul al PPE, a inregistrat in 2015 prezenta la vot de 99,11%, a facut trei rapoarte in calitate de raportor alternativ, un aviz in calitate de raportor pentru aviz si a luat cuvantul in plen de 50 de ori. Ungureanu a facut 14 propuneri de rezolutie si a adresat 12 intrebari parlamentare. Fostul presedinte al PNL, Theodor Stolojan, a avut in 2015 prezenta la vot de 97,86%. Eurodeputatul, membru al PPE, a facut un raport referitor la raportul anual privind fiscalitatea, in calitate de raportor alternativ si o declaratie scrisa pe tema e-sanatatii. Theodor Stolojan a avut anul trecut 31 de luari de cuvant in plenul PE si a adresat o intrebare parlamentara pe tema implementarii legii germane privind salariul minim.

Vezi şi: Victor Ponta, mesaj de imagine: Ce a făcut fostul premier / FOTO

Urmatorul in top este Daniel Buda, liberal si membru al PPE, cu 97,81% prezenta la vot in anul anterior. Buda a luat cuvantul in plen in 2015 de 321 de ori si a adresat 371 de intrebari parlamentare. De asemenea, Daniel Buda a formulat noua propuneri de rezolutie, doua declaratii scrise, a facut un raport in calitate de raportor alternativ si doua avize in calitate de raportor alternativ pentru aviz. La polul opus, pe locul doi, in functie de prezenta scazuta la vot, se afla Dan Nica, prezent la 64,39% din voturile din plenul PE. Social-democratul Dan Nica, membru al Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European (S&D), a emis in 2015 un aviz, in calitate de raportor pentru aviz, referitor la oportunitatile de crestere ecologica pentru IMM-uri. De asemenea, Nica a luat cuvantul in plen de 20 de ori, a facut trei propuneri de rezolutii, o declaratie scrisa si a adresat sapte intrebari parlamentare.

Citeşte şi: Elena Udrea, mesaj şocant pentru unul dintre cei mai mari duşmani: 'Iert totul şi pe toţi'

Eurodeputatul independent, membru al Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE), Mircea Diaconu, a fost prezent anul trecut la 69,72% din voturile din plenul PE. Diaconu a luat cuvantul de doua ori in plen, a facut un raport despre o abordare integrata a patrimoniului cultural european, in calitate de raportor, si un raport despre filmul european in era digitala, in calitate de raportor alternativ. De asemenea, Diaconu a facut un aviz referitor la posibilitatea de a extinde protectia indicatiilor geografice ale Uniunii Europene la produsele neagricole si unul referitor la recomandarile Comisiei Europene privind negocierile pe marginea Parteneriatului transatlantic pentru comert si investitii (TTIP). Diaconu a mai facut doua propuneri de rezolutie, o declaratie scrisa si a adresat sase intrebari parlamentare in 2015.

Cristian Busoi, cu prezenta de 70,11% la voturile din plenul PE, a facut un raport, in calitate de raportor, pe tema comertului cu produse derivate din foca si doua rapoarte, in calitate de raportor alternativ, despre asigurarea de ingrijiri medicale mai sigure in Europa: imbunatatirea sigurantei pacientilor si combaterea rezistentei la antimicrobiene, respectiv aparatele consumatoare de combustibili gazosi. De asemenea, Busoi a facut cinci declaratii scrise pe teme medicale, a adresat sapte intrebari parlamentare si a luat cuvantul de 60 de ori in plenul PE.

Citeşte şi: Klaus Iohannis urmează să se mute (surse)

Europarlamentarul social-democrat Viorica Dancila, membra a S&D, a avut o prezenta la vot de 75,65% anul trecut. Dancila a facut un raport, in calitate de raportor alternativ, referitor la carierele femeilor in mediul stiintific si universitar si "plafoanele de sticla" intalnite si a emis patru avize. Europarlamentarul a formulat 109 propuneri de rezolutie, a luat cuvantul in plen de 157 de ori, a adresat 49 de intrebari parlamentare si trei declaratii scrise.

Sotia fostului premier Victor Ponta, Daciana Sarbu (PSD) a avut o prezenta la vot de 85,92%, a facut un raport, in calitate de raportor alternativ, pe tema clonarii bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor si ecvideelor crescute si reproduse in scopuri agricole si un aviz despre alimentele noi. Social -democratul Ioan Mircea Pascu, vicepresedinte al PE si membru al S&D, cu o prezenta de 87,76% la vot, a facut un raport, in calitate de raportor, despre situatia militara strategica din bazinul Marii Negre in urma anexarii ilegale a Crimeii de catre Rusia, un raport pe teme de securitate si afaceri externe europene, in calitate de raportor alternativ. De asemenea, Pascu a formulat cinci propuneri de rezolutie referitoare la situatia Ucrainei, recunoasterea statului palestinian, a adresat o intrebare parlamentara si a luat cuvantul in plen de 107 ori.

Eurodeputatul independenet Renate Weber, a avut in 2015 o prezenta la vot de 91,51% si a facut trei rapoarte, in calitate de raportor alternativ, despre microfinantare, sanatate si siguranta la locul de munca si ocuparea fortei de munca. De asemenea, Weber a avut in 2015 patru avize in calitate de raportor alternativ pentru aviz, trei propuneri de rezolutie, doua declaratii scrise, 11 intrebari parlamentare si a luat cuvantul in plen de patru ori.

Monica Macovei, europarlamentar independent si membra a Grupului Conservatorilor si Reformistilor Europeni, a avut o prezenta la vot de 92,85%, un raport, in calitate de raportor, referitor la instituirea Parchetului European, un raport un aviz, in calitate de raportor alternativ, referitor la combaterea fraudei. Macovei a luat cuvantul in plen, in 2015, de 70 de ori, a formulat 51 de propuneri de rezolutie si a adresat 20 de intrebari parlamentare. Europarlamentarul irlandez Brian Crowley a avut in 2015 prezenta zero la vot, urmat de Jean-Marie Le Pen, fondatorul si presedintele onorific al Frontului National Francez, miscare de dreapta, cu prezenta 33,54% si de eurodeputatul bulgar Nikolay Barekov, prezent la 36,72% din voturi, spun cei de la hotnews.

EXCLUSIV - Detalii despre vila în care se va muta Iohannis/ DOCUMENT

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.