Premium
Asistăm de câteva zile la o campanie furibundă de achiziții în al cărei prim-plan stă Bogdan Diaconu cu al său Partidul România Unită. În cele ce urmează voi vorbi despre începuturile PRU, controversele iscate de-a lungul timpului de Bogdan Diaconu și motivele din spatele avalanșei de înregimentări.
În data de 21 august 2014, deputatul de București Bogdan Diaconu, ales din partea USL, pleacă din PSD și pune bazele unui partid naționalist, Partidul România Unită. Acest nou proiect politic avea să atragă încă de la început foști membri PRM și PPDD.
În această nouă construcție s-au implicat și frații George și Victor Roncea, doi jurnaliști care și-au cladit un nume pe nișa naționalismului românesc. Nici bine nu aderă la acest nou proiect politic, că frații Roncea se și delimitează de PRU și Bogdan Diaconu. De unde a pornit mărul discordiei? Conform roncea.net, neînțelegerile au pornit de la redactarea statutului partidului. Deși la început se stabilise că principiul lustrației se va regăsi în statut, realitatea ulterioară a fost alta.
„Atât Bogdan Diaconu, un băiat aparent simpatic, cât și mulți alții din grupul de bază al formațiunii au achiesat, inițial, la conceptul lustrației, propus de noi în Statut, care definea pe scurt interzicerea accesului la funcții de conducere a persoanelor care au lucrat în poziții de vârf pentru Securitate, Miliție, Procuratură, PCR. Atât. (...)Statutul depus la tribunal pentru înscrierea partidului România Unită este cu totul altceva decât era vorba inițial,” a precizat George Roncea în decembrie 2014.
Revenind în zilele noastre, pagina de Facebook a lui Bogdan Diaconu anunță transferuri la foc automat, mai ceva ca Gigi în vremurile lui bune. Astfel, vedem că în ultimele zile, postările lui Bogdan Diaconu au dat ora exactă în politică, cu această ocazie descoperind și cât de mulți naționaliști avem noi în Parlament. De la Sebi Ghiță, Mihai Sturzu, Cristian Rizea, Daniel Savu și până la purtătorul de cuvânt Mirel Palada, mișcările din ultimele zile transformă PRU într-o voce pe care, vrei nu vrei, ești nevoit să o iei în seamă. Dar ce îi mână pe cei de mai sus și nu numai să adere la PRU?
Președintele acestuia, Bogdan Diaconu, nu este nici pe departe genul de lider în spatele căruia să se alinieze mulțimile. În scopul de a argumenta afirmația anterioară, haideți să ne amintim performanța reușită de Diaconu la alegerile locale. Acesta a candidat la funcția de primar al Capitalei, însă rezultatele nu au fost nici pe departe cele dorite. Chiar dacă a beneficiat de atenție media, în mare parte cu ajutorul înregimentării în partid a fostului luptător Lokal Kombat Daniel Ghiță și coordonarea de către acesta a patrulei lui Vlad Țepeș, Diaconu obține un scor dezamăgitor. Liderul PRU a reușit să strângă mai puține voturi chiar și decât Cătălin Berenghi, un alt naționalist, dar care a candidat independent, nebeneficiind de filiale și voluntari care să îi ducă mai departe mesajele și nici măcar de aceeași atenție media ca liderul PRU.
Observăm deci cum un lider de partid care nu poate mișca mase, reușește să miște... politicieni. După înregimentarea lui Mirel Palada și a lui Sebastian Ghiță, întrebarea care stă pe buzele tuturor este dacă sau când se va înscrie în partid și Victor Ponta, care astfel s-ar transforma pe sine în următorul Gabriel Oprea și ar transforma PRU în noul UNPR.
Cum naționalismul cu greu poate fi rostit într-o manieră credibilă, imediat și dintr-o dată, de atâtea figuri noi care nu au dat niciun semnal până acum de apropiere de acestui curent, încheiem cu concluzia despre PRU dată de George Roncea în decembrie 2014, dar care poate fi înțeleasă și mai bine după mișcările din ultimele zile:
„Pe scurt, am constatat că avem de-a face cu încă o mânărie, o organizație de refugiu a unor personaje care deja au făcut rău, prin activitatea lor politică, românilor și României.”
