Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce înseamnă regiunea Catalonia și de ce vor catalanii independența față de Spania: consecințe DEZASTRUOASE

Catalanii anunță că referendumul pentru obținerea independenței a fost un real succes și își proclama independența față de Spania, în ciuda opoziției Guvernului de la Madrid. Bătălia dintre Catalonia și Madrid este una veche și a devenit cunoscută în toată lumea datorită meciurilor de fotbal dintre FC Barcelona și Real Madrid. Rivalitatea dintre cele două echipe este dusă la extrem, mai ales din partea catalanilor, care nu au ezitat să afișeze mesaje separatiste atât la meciurile din Catalonia, cât și la cele de la Madrid.

Una dintre marile amenințări ale Guvernului de la Madrid, împotriva Cataloniei a fost mereu excluderea echipelor de fotbal din prima ligă a Spaniei. Excluderea unor echipe precum FC Barcelona, Espanyol sau Girona ar putea avea consecințe dezastruoase pentru fotbalul din Spania. Meciurile dintre Real Madrid și Barcelona produc sume uriașe de bani și chiar influențează mersul economiei spaniole.

Citește și: Reacție VEHEMENTĂ a premierului Spaniei, după evenimentele din Catalonia: 'Nu a avut loc un referendum pentru independenţă'

Citește și: Premierul Cataloniei anunță rezultatele referendumului: 'Ne-am câştigat dreptul la independenţă'

Catalonia are 7,5 milioane de locuitori și produce 20% din PIB-ul Spaniei, însă ei primesc înapoi doar 5%. Turismul, fotbalul și industria au transformat-o într-una dintre cele mai bogate regiuni ale țării. Una dintre nemulțumiri este, așadar, simplă și clară: Catalonia crede bagă în cuferele Madridului mai mult decât primește. Tensiunile au crescut în timpul crizei economice din 2008, atunci când șomajul ajunsese la 19% în Catalonia, iar guvernul local se plângea să nu primește suficient sprijin de la centru.

content-image

La toate acestea se adaugă istoria și simbolurile. Catalonia are o istorie distinctă,  mai veche de o mie de ani. Totodată, regiunea are o limbă proprie – catalana – care nu este un dialect al spaniolei, ci o limbă care s-a dezvoltat din latina vulgară vorbită de romanii care au colonizat zona Tarragonei.

Cei 7,5 milioane de locuitori ai Cataloniei vorbesc o limbă distinctă și au făcut din regiunea lor una dintre cele mai bogate regiuni iberice, puternic industrializată și cu turism exploziv (Barcelona și Costa Brava). Contribuie cu 19% la bugetul de stat al Spaniei și primește înapoi 5%. Are autonomie recunoscută, cu Guvern și Parlament proprii, cu limba catalană recunoscută oficial.

Catalanii vor independență și un stat nou, separat, la care există posibilitatea să adere în viitor și o provincie franceză de lângă Pirinei, Russillon, precum și Insulele Baleare și Valencia. Dacă acest referendum trece și dacă ar fi recunoscut de Spania (improbabil), catalanii vor să adere separat la UE.

Catalonia a tânjit mereu după o autonomie cât mai mare, mai ales după ce a depășit perioada de dictatură a generalului Franco (1939 – 1975). Un moment de cotitură a venit în 2005. Legislatorii spanioli și parlamentul din Catalonia au aprobat atunci un statut de autonomie pentru regiune, care schimba modul în care se alocau banii și răspundea nemulțumirilor privind limba. Mare parte a acelor modificări au fost anulate de către Curtea Constituțională în 2010, fapt ce a a stârnit revoltă, mai ales în rândul naționaliștilor.

De atunci, în fiecare an, aproape un milion de persoane ies în stradă de 11 septembrie, ziua națională a Cataloniei.

Consecințe dezastruoase pentru Spania

Referendumul pentru independența Cataloniei este unul care ar putea avea efecte dezastruoase pentru Spania. Țara Bascilor, o altă regiune puternică care se întinde jumătate în Spania și jumătate în Franța, ar putea forța independența.

Bascii au cerut de mai multe ori separarare de Spania, dar nu cu aceeași forță ca și catalanii. Dacă Catalonia va deveni regiune independentă, cu siguranță Țara Bascilor va urma exemplul și se va forța organizarea unui referendum pentru separarea de Madrid.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.