Premium
Mass media a prezentat pe larg bombardierele rusești care acționează în Siria, armamentul cu care sunt dotate și rezultatele loviturilor lor aeriene. ”Armele secrete” ale rușilor de ”protecție”, cu ajutorul cărora au cîștigat supremația, în ceea ce privește războiul radio-electronic, au rămas învăluite în mister. Învăluit în mister a rămas și redutabilul sistem de culegere și prelucrare a informațiilor de tip C4I ( Comanda, Control, Comunicatii, Computere, Informații și Interoperabilitate ) pe care ruși și l-au creat în Siria. Cu ajutorul căruia identifică țintele de bombardat și totodată împiedică NATO să le descopere intențiile și țintele vizate.
Rusia știa de la bun început că sistemele de supraveghere aeriană și cosmică ale NATO sunt în măsură să monitorizeze întreaga activitate a avioanelor militare ruse bazate în Siria, inclusiv să descopere tipul de arme folosite, țintele vizate din rîndul grupărilor rebelile și locația lor. Mai ales că multe din grupările rebele din Siria sunt înarmate și sprijinite de SUA.
Mijloacele de război electronic rusești aduse în Siria permit monitorizarea întregului spectru electromagnetic pentru a localiza emițătoarele inamicului și a le bruia. În faza premergătoare bombardamentelor, armata rusă a utilizat cu precădere sisteme de război electronic pentru depistarea frecvențelor radio, folosite de luptătorii ISIS, cu scopul bruierii rețelelor lor de comunicații. Numai că războiul electronic s-a extins în zilele noastre de la bruiajul comunicațiilor, la bruiajul radarelor și a mijloacelor de supraveghere. Echipamentele moderne generînd contramăsuri inclusiv în spectrul vizibil, infrarosu sau laser, utilizat de mijloacele de supraveghere electrono-optice aeriene sau cosmice ( IMINT ) ale adversarilor Rusiei.
Pentru a-și proteja dispozitivul de mijloacele de cercetare NATO, rușii au dislocat în Siria, mai multe sisteme Krasukha-4, care acționînd coordonat cu containerele ECM de tip SAP-518/ SPS-171 de pe avioanele Su-24, Su- 25 și cu echipamentul de contramasuri electronice de tip Richag-AV, de pe elicopterele Mi-8AMTSh, au creat, prin bruiaj, un scut de invizibilitate pentru obiectele din aer și de la sol. Pentru a sprijini acest sistem de protecție, nava Priazovye ( din clasa Vishnya ) aparținînd Flotei ruse a Mării Negre, a fost dislocată în marea Mediterană, în apropierea coastei siriene. Nava fiind specializată și în culegerea de informații de tip SIGINT și COMINT ( interceptarea tuturor reţelelor de comunicaţii ).
Krasukha-4 este un echipament complex de bandă largă care bruiază radarele de supraveghere de pe sateliții militari, radarele bazate pe sol, cele aeriene de tip AWACS și cele montate pe avioane fără pilot ( drone ). Sistemul de bruiaj Krasukha-4 a intrat în înzestrarea armatei ruse în 2013, avînd o rază de 300 km. Acesta este singurul sistem capabil de a ”orbi” sateliții de spionaj americani, din familia Lacrosse / Onyx. Satelișii Lacrosse / Onyx care evoluează pe orbită terestră joasă, sunt dotați cu echipament SAR (Synthetic Aperture Radar) care le permite să penetreze atît stratul de nori cât şi solul terestru sau pereţii clădirilor, având o rezoluţie de 20 cm. Așa se explică faptul că zecile de aeronave rusești n-au fost detectate de NATO pe timpul zborului și aterizării în Siria, ci la cîteva zile după ce ajunseseră pe baza din Latakia.
În Siria, armata rusă și-a creat și un redutabil sistem de culegere și prelucrare a informațiilor stratificat pe mai multe niveluri. Microprocesoare și echipamente de comunicatii prin satelit, au fost integrate senzorilor de descoperire si dirijare. Totul fiind controlat de o rețea automatizată de tip C4I ( Comanda, Control, Comunicatii, Computere, Informatii si Interoperabilitate ). Primul nivel de asigurare cu informații are ca beneficiar unitățile de securitate a bazelor de încartiruire a trupelor rusesti din Siria ( aeroportul Latakia și portul Tartus ). El este asigurat de cîte 4-6 mini avioane și elicoptere fără pilot ( UAV ) ultrausoare, silentioase, avînd motor electric și o raza de acțiune de pînă la 30 km, de tip ZALA.
Al doilea nivel de cercetare, indică obiectivele pentru misiunile de bombardament pînă la distanța de 60-80 km de bază și se compune din 36 de avioane fără pilot de tip Yakovlev Pchela-1T și Orlan-10. Aceste drone sunt echipate cu dispozitive electrono-optice în spectrul infrarosu, fapt ce le permite sa zboare atît ziua cît si noaptea. Pentru supravegherea întregului teritoriu al Siriei, contingentul rusesc utilizează avioane de cercetare fără pilot Dozor 600 sau Altius, similare celor americane MQ-1B Predator. Pe avion este montat un senzor de mișcare radar de tip SAR, capabil să distingă un obiectiv deplasat cu cîteva centimetri, de la o distanță de 700 m.
Tot pentru supravegherea întregului teritoriu al Siriei au mai fost dislocate și avioanele de cercetare ELINT, de tip Il-20M1. Avionul este echipat cu radarul Kvalat-2, care afișează sub formă digitală harta terenului, pâna la o distanță de 300 km, sesizînd în mod automat aeronave, vehcule terestre în miscare și piese de artilerie. Avionul mai are echipamente pentru interceptarea și bruierea tuturor comunicațiilor militare, radarelor și telefoniei mobile, aparatură foto de înaltă rezolutie (A-87P).
