Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce vrea Gabriel Oprea?

Vrea să meargă la alegerile locale și parlamentare împreună cu PSD-ul, să obțină cît mai multe candidaturi eligibile pentru primari, consilieri locali, consilieri județeni și parlamentari. Preferabil pentru el e să meargă în alianță, nu fuziune. Deși nici fuziunea nu e exclusă, cu condiția să primească cel puțin locul doi în PSD (președinte executiv sau primvicepreședinte) și cîteva zeci de locuri de parlamentar pentru oamenii săi. Dacă e scos din PSD, oricînd poate forma un nou partid (are nevoie de doar trei membri) și împreună cu fidelii din Parlament și administrația locală poate susține PNL-ul. Ideal pentru el e ca UNPR să rămînă partid de sine stătător, să intre în Parlament și consilii județene și locale pe listele PSD și să arbitreze jocul politic dintre PNL și PSD.

Dacă Oprea revine pe o funcție de conducere în PSD și renunță la rolul de balama, pentru PNL se complică oarecum lucrurile.

Senzațional pentru Gabriel Oprea ar fi ca UDMR-ul să nu treacă pragul de 5% în decembrie 2016 și UNPR să rămînă singurul partid-balama, cel care decide guvernarea cînd e un scor strîns între cele două mari partide, PNL și PSD.

Oprea nu poate negocia cu PSD-ul și nu poate obține nimic de la acesta dacă nu are de ales, dacă nu are și posibilitatea să meargă cu PNL. Să zicem că face pe supăratul și îi amenință pe pesediști că trîntește guvernul și pleacă. UNPR nu are și nu va avea vreodată șanse să treacă singur pragul electoral. Atunci pesediștii o să-i zică: ”Bine, te superi. Și? Ce faci? Unde te duci? Cine te mai bagă în seamă și Parlament?”

Ca să poată avea de ales, Gabriel Oprea și UNPR-ul au nevoie de porți deschise din partea PNL/Iohannis, deci trebuie să devină frecventabili pentru establishmentul, militanții și simpatizanții PNL. Un Oprea nefrecventabil, prizonier al alianței cu PSD, are un spațiu de manevră extrem de limitat.

Evident, varianta alianței PNL-UNPR la alegeri e una de avarie, e soluție ultimă. Oprea speră să folosească PNL-ul doar ca sperietoare în negocierile cu PSD. Pentru a crește forța de negociere a lui Oprea, PNL trebuie să arate dispoziție la o alianță cu UNPR și că Oprea e frecventabil.

Momentan, Oprea & UNPR blochează asaltul Ponta & PSD la justiție dar blochează și căderea lui Ponta. UNPR alege status quo-ul: guvernul și justiția nu se schimbă, rămîn ca și ieri.

O posibilă schimbare a majorității și trecerea PSD în opoziție îl lasă pe Oprea fără obiectul negocierii. Ar putea spera la preluarea PSD însă aici are un concurent de anvergură, pe Dragnea, și e greu de crezut că va avea vreo șansă în fața acestuia. Pentru Oprea e important să rămînă Ponta la conducerea PSD și a guvernului. Sau, eventual, să plece și guvernul să fie preluat de Oprea.

La rîndul său, Ponta, dacă pierde guvernul, pierde partidul și orice forță de negociere sau presiune în raport cu justiția. Căderea guvernului Ponta și înlocuirea lui Ponta cu Oprea nu convine nici grupării Ponta, nici lui Dragnea și altor pesediști.

Căderea guvernului Ponta și schimbarea majorității cu trecerea PSD în opoziție convine lui Dragnea. Ponta și Oprea pierd PSD-ul și capacitatea de influență și negociere cu partidul, noul lider PSD are libertatea și puterea de a decide viitorii parlamentari PSD fără să cedeze altor partide locurile eligibile ale PSD. În opoziție, pentru PSD alianțele cu UNPR și Tăriceanu nu-și mai au rostul.

Dacă se schimbă majoritatea parlamentară și PSD trece în opoziție pesediștii, mai ales cei din jurul lui Dragnea, nu pierd mare lucru. Principalii perdanți sînt Ponta, anturajul lui din guvern, Tăriceanu și Gabriel Oprea. Ponta pierde PSD-ul, pesediștii pierd puterea pe care oricum o mai aveau doar un an și care era de fapt doar a anturajului lui Ponta. Ceilalți pesediști, mai ales din cauza ”blocajului” creat de DNA, nu beneficiau de mare lucru din prezența PSD-ului la guvernare. Nu PSD-ul e la guvernare, Ponta și oamenii din jurul său sînt la guvernare. Pentru aceștia pierderea guvernării chiar e o tragedie.

Pentru Oprea și Tăriceanu e bun un Ponta în defensivă, disperat, dispus să cedeze oricît pentru a rămîne în fruntea PSD.

Pentru UNPR sînt importante și negocierile pentru locale. În condițiile în care președinții de CJ sînt aleși de consilieri, în urma negocierilor, pentru UNPR e important să aibă consilieri locali și județeni pentru a putea face jocul din Parlament și în consilii. Astfel, UNPR poate decide nu numai majoritatea în Parlament ci și în cîteva CJ-uri unde raportul PSD-PNL e echilibrat.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.