Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cenzură pe Facebook

facebook cenzura

Contul de pe Facebook al cunoscutului scriitor și ziarist Alexandru Petria a fost blocat pentru câteva zile. S-a considerat că o poză postată ar încălca politicile rețelei de socializare în ce privește nuditatea.

"Este o prostie, o ticăloșie, de fapt. Fotografia e una ca altele, dintre miile care sunt postate, nu este deloc obscenă. Chiar e frumoasă. Prin fotografie, ca și prin coperta de carte alăturată ei îndemnam cititorii să citească o carte de poezie", ne-a declarat Petria.

Scriitorul este convins că oamenii care i-au raportat fotografia, setată pe public, au avut intenția să se răzbune pentru un articol, despre Dan Puric, publicat de el pe situl nostru AICI.

"Am primit mai multe amenintări pentru textul despre păcăliciul mediatic Dan Puric. Evident, poziția mea a deranjat pe unii dintre fanii înrăiți ai personajului", precizează Petria. Totodată, scriitorul subliniază că nu este la prima întâmplare de acest fel, că raportările abuzive sunt o metodă de cenzură pe Facebook, o cale de-a cenzura libertatea de opinie, suprimând-o fie și temporar.

Redăm postarea care a fost pretext pentru blocare: "După atâția cozonaci, sarmale și cărnării revărsate pe mese, nu strică o cură de detoxifiere, fie și poetică. Dacă-i cu femei revărsate în versuri, cu atât e mai de trăit. Să ne bazăm pe Emil Brumaru, cu pornoliricele sale.

Marius Chivu a scris în revista ”România literară” despre carte: ”Adevărul e că suntem încă o naţie de cititori extrem de pudibonzi, iar aceste sonete care fac deschis elogiul sexualului vor îmbujora obrajii multora dintre cei care se vor încumeta să deschidă cartea. Tinerii prozatori şi poeţii fracturişti, la care s-a repezit multă lume acuzîndu-i de-a dreptul de pornografie - un pretext convenabil pentru a înfiera şi respinge la grămadă întreaga generaţie de tineri scriitori -, fac acum, pe lîngă aceste sonete, figură de naivi puberi. Doar diferenţa de ton - grav la cei tineri, jocular la Emil Brumaru - le mai salvează impresia de impotenţă fantezistă şi stilistică pe care o resimţi prin comparaţia fragmentelor unde junii se ,rup" în frusteţe şi perversiuni. Lucrurile sînt într-o oarecare măsură explicabile dacă ne gîndim că tradiţia acestei literaturi la noi este firavă. Creangă, Bogza, Nedelciu, Lăcustă şi Şuşară ar fi singurii care au făcut literatură cu adevărat, deşi ocazional, şi nu doar paradă genitală din subiectul erotic explicit. În general, problema nu este subiectul, necesar ,maturizării" cititorilor altfel educaţi, ci calitatea în sine a acestei literaturi aşa-zis licenţioase, care poate da adevărate capodopere. Din păcate, la noi nu avea cum să se formeze un public rafinat şi, în acest sens, Infernala comedie - tocmai referinţa românească nr. 1 a genului - poate fi văzută ca o nouă şansă.

Scrise, cum spuneam, în mare parte în 1978, între două volume ,serioase", sonetele nu sînt doar prestidigitaţie lirică pe un subiect frivol interzis, un exerciţiu superior în underground pentru menţinerea în formă la nivel oficial. Poetul şi-a pus talentul la bătaie cu toată seriozitatea, sonetele fiind o altă faţetă a personalităţii sale poetice, cu atît mai dramatice cu cît a trebuit strunită din cauza prejudecăţilor. Ultimul sonet din carte este, de altfel, singurul reflexiv: ,Mi-am cheltuit talentul în lubrice sonete/ cum fluturii-şi dau praful aripelor pe mîini/ Netrebnice. Ajunge! Sufletul meu, ţi-e sete/ Din nou roua-n tăpşane de lobodă să-ngîni?/ Îţi place iarăşi bruma topită-ncet pe case/ Loiale-n care sînul femeilor e sfînt?/ Hai să luăm o lungă vacanţă de mătase/ Cu păpădii suflate de-obraji rotunzi în vînt,/ Să ne încînte raza căzută-n magazie/ Pe-un vraf de ziare rupte ca pe un tron de crai/ şi să-mbrăcăm poteca în crini căci o să vie/ sunînd din ceşti spre seară dulapul cel bălai/ Îmbrobonat de-ardoarea de a-mi închide-ntr-însul/ În mari bucăţi albastre de zahăr candel plînsul." (Sonetul XLIII) Volumul care a urmat, în 1980, a fost Dulapul îndrăgostit; dincolo de diferenţa de temă, sonetele se înscriu, astfel, perfect în universul livresc brumarian.

Erotizarea obiectelor sau a regnului vegetal lasă loc aici, firesc, fantasmelor erotice fără perdea ale bărbatului, sclav excitat & explorator în detaliu al voluptuosului corp feminin. Metafora erotică îşi recapătă ,concreteţea": chiloţii sînt ,drapel", curul ,strugure", sperma e ,rouă", ,ulei" şi ,alifie". Intimitatea este acum a camerei şi mai puţin a grădinii, fereastra larg deschisă stîrnind pofte exhibiţioniste, în timp ce miraculosul se retrage din dulapuri şi cămări în pat. Femeia se insinuează şi impregnează cu parfumul trupului ei casa şi mintea bărbatului evadată imperceptibil în lubrice fantezii. Seducţia şi voluptatea nu mai cenzurează eroticul, ingenuitatea este acum doar masca frivolităţii, amorul recapătîndu-şi, chiar şi în fantezie, carnalitatea. Retorica e impregnată de mărcile imperativului şi ale elogiului pre/post-coitum contopite într-un soi de mistică erotică: cînd lumea s-a redus şi se închide la doi, mistica aparţine exclusiv plăcerii sexuale. Sonete de alcov casnic, poemele sînt închinate în exclusivitate trupului femeii calină gospodină şi amantă focoasă a cărei perpetuă seducţie are loc în dormitor & în bucătărie, trupul ei fiind cîntat cu metaforele fine ale textilelor sau cu cele aromate ale verdeţurilor. Iată una dintre capodoperele volumului, unde elogiul fetişist al trupului femeii are eleganţa şi graţia unui poem scris de un trubadur al plăcerii nu doar al dorinţei, acest delirant şi patetic discurs al amantului neavînd nimic vulgar tocmai pentru că intimităţii erotice (singura absolută) îi este permis orice: ,Și-s bucile frumoase ca două fenomene/ Cereşti ce se întîmplă o dată-ntr-un mileniu,/ Pe hărţile stelare şi le-a-nsemnat alene/ Cu mîna lui buimacă de pofte dulci de geniu./ Şi sînii ţi-s cu piscul în nori cînd stai pe spate/ Întinsă în grădina din dosul casei vechi./ Picioare lungi, în carne de trandafir lucrate,/ Crăceşti, semeaţă nimfă, pînă la şapte leghi!/ şi-n pizda ta se-adună toţi fluturii din lume,/ Bolnavi să-ţi soarbă-n trompe nectarul ce-l secreţi,/ ţi-ompodobeşte roua, ţi-o bate-n groase brume/ O toamnă-mbolnăvită de-albeaţă pe pereţi./ Ci eu, să te cutremur, îţi picur din ibricul/ Cel falnic de alamă, cu ceai rusesc, lindicul!" (Sonetul IX)

Sonetele sînt de două feluri: elogii (fetişiste) şi fantezii erotice. Dacă Sonetul I este un imn dedicat spermei (,Nu-i alifie mai de preţ/ şi nici mai reavăne dantele/ Mai iute nu ţîşnesc săgeţi/ Mai calde nu-s la gît mărgele..."), Sonetul XIX este un act de exhibiţionism (,Ce desfătare, iarăşi curul cu locuri dragi/ Lin ridicîndu-ţi fusta şi sprijinită-n coate/ Pe un pervaz, mi-l dărui ca pe o bunătate..."), iar Sonetele XXII, XXV şi XXVIII sînt fanteziile unui ménage á trois, ale unei masturbări colective şi, în descendenţa bogziană, ... dar, în fine, veţi citi şi singuri. Că tot am alăturat fetişismul elogiului, să spun că nu există la noi versuri mai frumoase închinate fundului iubitei decît cele din Sonetul XXVII. Dacă fantezia este transcenderea limitei eroticului, dăruirea/primirea plăcerii este un ritual al cărui secret ţine de concreteţea şi unicitatea detaliului corporal. Aceasta ar fi poetica & erotica acestor sonete.

Lăsînd ipocrizia la o parte şi fără a fi cinici, să recunoaştem că astăzi ne închipuim cu greu dragostea fără sexualitate. Filozofii au remarcat că în sexologie trebuie căutat modelul ontologic al gîndirii contemporane şi, implicit, metafizica amorului. Din această foarte serioasă perspectivă, putem afirma că Infernala comedie este o carte care încearcă să păstreze tocmai candoarea sexualităţii ameninţată de alienare, făcînd din dorinţă şi din plăcere senzaţii indistincte şi proiectînd în sacru corpul şi percepţiile lui senzuale. În spaţiul casnic al intimităţii totale, voluptatea explorării minuţioase a trupurilor conferă perversiunilor tandreţe şi o semnificaţie superioară. Felaţia este un prelung sărut, iar, dacă devianţa este abia ea specifică umanului, cum ne spun Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut, atunci abia prin coprofagie are loc adevărata profunda acceptare a celuilalt. Cînd orice repulsie e depăşită, contopirea în secreţiile corpului celuilalt are semnificaţia botezului absolut al trupurilor. Secreţiile dragostei nu pot fi decît sacre, scabrosul se sublimează căci impuritatea a fost sanctificată. Femeia este o divinitate sexuată ale cărei acte fiziologice apar ca primordiale. (Cu toate acestea nu mă risc să citez Sonetul XLII (elogiul iubitei ideale), un poem-imn care, practic, spulberă noţiunea de licenţios şi care, deocamdată, trebuie citit în gînd, într-o cameră încuiată, visînd la iubita ideală.)

Există în aceste sonete o senzualitate senină a eroticului care vine din nostalgie, din livresc, din umorul ce însoţeşte îndeaproape fanteziile sexuale. Cred că aici trebuie căutat secretul acestor extraordinare sonete. Imaginaţia lui Emil Brumaru este debordantă şi, fără îndoială, acest poet este printre puţinii demni de tradiţia unui Arghezi.”

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.