Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cererea de reexaminare a propunerii legislative privind impozitul specific unor activități, respinsă

senat

Senatul a respins, marţi, cererea de reexaminare a propunerii legislative privind impozitul specific unor activităţi şi a adoptat legea în forma transmisă la promulgare.

Potrivit raportului comisiei de specialitate, propunerea de lege iniţiată de parlamentari PSD stabileşte cadrul legal privind impozitul specific pentru "persoanele juridice române care desfăşoară activităţi în sectorul turistic, hotelier, în restaurante şi alimentaţie publică, în scopul eliminării concurenţei neloiale, creşterii conformării voluntare şi stimulării investiţiilor".

Citește și: Maria Grapini a comis-o din nou: Ce a mai 'scris' europarlamentarul / FOTO

În motivarea cererii de reexaminare, preşedintele Klaus Iohannis susţinea că pentru anumiţi operatori economici valoarea impozitului stabilit conform noilor prevederi va fi mai mare decât cea plătită conform prevederilor Codului fiscal, "în timp ce alţi operatori economici vor plăti mai puţin decât în prezent pentru aceeaşi activitate".

"Operatorii economici care vor plăti un impozit specific mai mare decât cel prevăzut în Codul fiscal vor fi nevoiţi să găsească resurse financiare pentru achitarea acestuia, ceea ce va conduce la creşterea gradului de îndatorare şi la reducerea investiţiilor, la adoptarea unor practici de evaziune fiscală sau la închiderea activităţii", explica Iohannis în cererea de reexaminare.

Propunerea de lege are un caracter ordinar şi a fost adoptată de Senat în luna februarie, iar de Camera Deputaţilor în luna iunie, fiind transmisă ulterior la promulgare.

În plenul de marţi, Senatul a aprobat cu 61 de voturi 'pentru', şapte voturi 'împotrivă' şi 13 abţineri raportul Comisiei pentru buget privind respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea legii în forma transmisă spre promulgare, anunță Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.