Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cezar Preda, pe primul loc pe lista candidaţilor PNL Dâmboviţa la Camera Deputaţilor

Cezar Preda

Vicepreşedintele PNL Cezar Preda, recent numit preşedinte al PNL Dâmboviţa, deschide lista candidaţilor organizaţiei judeţene la Camera Deputaţilor. ''Listele candidaţilor pentru Parlament din partea PNL la Dâmboviţa eu consider că sunt liste foarte bune, cu oameni reprezentativi'', a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, Cezar Preda.

Acesta a anunţat listele de candidaţi de la nivelul judeţului, precizând că au fost făcute unele modificări pe liste faţă de ce s-a anunţat iniţial, în conferinţele de presă anterioare ale PNL Dâmboviţa. Astfel, deputatul Iulian Vladu a trecut pe locul doi pe listele de la Camera Deputaţilor, iar pe poziţia unu Cezar Preda, în timp ce deputatul Vasile Horga a renunţat la candidatură. ''N-am de făcut comentarii la decizia partidului, suntem o echipă şi mergem mai departe (...). Vasile Horga ne-a spus că vrea să se retragă de pe liste, nu ne-a dat explicaţii, nici nu le-am cerut. Lista în ordine este: la Camera Deputaţilor Cezar Preda, Iulian Vladu, Lavinia Ionescu, Eugenia Manu, Adrian Stan, Marius Caraveţeanu, Gheorghe Grigore, Nicolae Traian la Senat, poziţia unu este domnul Caracota Iancu, poziţia doi domnul Sorin Ion, trei, domnul Popescu Jean'', a afirmat preşedintele PNL Dâmboviţa, Cezar Preda.

Pe listă se regăsesc parlamentarii Cezar Preda şi Iulian Vladu, primarii Marius Caraveţeanu (Răcari), Nicolae Traian (Titu), Gheorghe Grigore (Găeşti), precum şi consilieri judeţeni sau fostul prefect de Dâmboviţa Iancu Caracota. ''Nu am nicio cunoştinţă să fie cineva supărat, nemulţumit şi nu văd de ce ar fi cineva nemulţumit. Suntem o echipă, ne-am aşezat în bătălie, ştiam componenţa listei de o lună de zile, schimbările mici care s-au făcut nu afectează cu absolut nimic nici poziţiile, nici echipa, nici aspiraţiile, nici obiectivele, e numai impulsul care ne trebuie'', a adăugat liderul PNL Cezar Preda. El a spus că vrea să ''bată'' PSD la nivelul judeţului Dâmboviţa în alegerile parlamentare. ''A bate PSD-ul înseamnă cine ia patru deputaţi, cine ia trei deputaţi, cine ia doi senatori, cine ia un senator. Vreau să îi batem'', a susţinut Cezar Preda. La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt trei posturi de senator şi opt de deputat, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.