După mai bine de o lună de la anunțul că va prezenta un raport, selecționerul neamț al României, Christoph Daum, s-a prezentat, în sfârșit, în fața Comisiei Tehnice.
Cu doar o victorie din șase meciuri în grupele pentru Cupa Mondială, Christoph Daum a prezentat celor prezenți ”activitatea” sa de la echipa națională.
I-am spus că rolul domniei sale în România este să califice echipa naţională. Am spus că nu avem o echipă atât de slabă încât să nu putem aborda locul 2 în această grupă”, a declarat, la Digi Sport, Marcel Pușcaș, unul dintre reprezentanții Comisiei Tehnice.
Fostul fotbalist a adăugat: ”Mi-a dat dreptate, mi-a spus că e o părere pertinentă. I-am spus că mai sunt patru etape, există nu numai demitere, exista şi demisie în fotbal şi ceea ce recomandă menţinerea unui antrenor oriunde în lumea asta e rezultatul”.
Comisia Tehnică a FRF va prezenta raportul președintelui Răzvan Burleanu, cel care va avea lutimul cuvânt în cazul selecționerului Christoph Daum, anunță Libertatea.ro.
Conform înțelegerii, Christoph Daum mai are contract cu Federația Română de Fotbal până în 2018. Dacă va fi demis, neamțul ar trebui despăgubit pentru ”munca” prestată la echipa națională cu trei milioane de euro!