Premium
Alegerile în românia rezultă cel mai adesea în înlocuirea partidului aflat la putere, sau, după caz, accesul la președinție al unui partid de opoziție. Nevoia de schimbare pare să fie mereu o forță politică de temut.În aceste condiții merită să ne întrebăm: cine este la putere și cine este în opoziție. Pentru că suntem în campanie, hai să formulăm întrebarea într-un mod diferit: cine pare a fi la putere și cine pare a fi în opoziție?
Dacian Cioloș
Cioloș, este, desigur, premier, adică, prin definiție, la putere. Dar puterea este recentă (un an de zile) și este discutabil că s-a instalat o oboseală a electoratului. Și Victor Ponta era premier la alegerile parlamentare din 2012 dar asta nu a în semnat o pierdere de voturi pentru USL.
Deosebirea dintre Ponta și Cioloș este de poziționare. Ponta a făcut campanie ca opozant al lui Băsescu. Ideea nu era (neapărat) de a ridica în slăvi propriile realizări, cât, mai ales, de a indemna la luptă până la eliminarea președintelui în funcție. Faptul că Traian Băsescu tocmai avusese o victorie la referendum nu a putut decât să ajute la această impresie.
Dacian Cioloș, în schimb, comunică precum un „candidat” al puterii. Vedem sub diverse forme realizările sale și ale Guvernului său. Implicit, Cioloș nu ne îndeamnă la schimbare ci la continuitate.
PNL
Iohannis este ex-membru PNL, Cioloș este susținut de PNL și Iohannis. În aceste condiții, nu este de mirare că PNL este văzut în mai multe sondaje ca fiind „la putere”. Partidul face ce poate pentru a sugera că adevărata putere este în Parlament și la PSD, dar acesta este un argument greu de susținut în fața unui public care, poate nu are chef de asemenea subtilități.
USR
Spre deosebire de PNL, care îl vrea pe Cioloș, USR vrea „schimbarea clasei politice”. Cioloș se întâmplă sa fie exponentul schimbării, dar, teoretic, USR nu este „cioloșist” ci este „pro-schimbare”. În acest sens, USR nu este neapărat stânjenit de faptul ca Cioloș este premier pentru că formațiunea nu își propune schimbarea Guvernului ci a întregului mod de a face politic.
PSD
PSD este cel mai bine plasat pentru a se declara în opoziție, și anume principala forță de opoziție. Este adevărat că „are” un vicepremier, pe Vasile Dâncu. Dar atât Dâncu cât și PSD au părut mai degrabă să minimalizeze această participare iar PNL sau USR nu par să fi găsit o direcție de atac.
Evident, pentru PSD opoziția nu este automat o virtute, căci susținătorii ar putea să fie dezamăgiți de cât de ușor au abandonat Puterea. Dar asta este deja altă discuție.
PMP și ALDE
Ambele partide nu au acces în mod semnificativ la decizie și pot să joace credibil rolul de opoziție. Dar ele nu sunt alternativa la actuala putere, fiind prea mici.
În concluzie, cele mai convingătoare partide de opoziție sunt PSD (alternativa la guvernare și tehnocrație) și USR (alternativa auto-declarată la actuala clasă politică).
