stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Cine este omul Anului 2016 în politica românească

facebook.com
omul anului

La 12 octombrie 2015, Liviu Dragnea devenea preşedintele PSD. Într-un an, sub conducerea sa, PSD a câştigat tot ce se putea câştiga în toate bătăliile electorale.

Primul succes al PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea a venit odată cu alegerile locale din iunie 2016. Social-democraţii au obţinut cele mai multe mandate de primar, cel mai important trofeu al acestui scrutin, fiind indiscutabil, Capitala, unde toate sectoarele şi Primăria generală au fost câştigate de candidaţii PSD.

După numai patru luni, la alegerile parlamentare, PSD-ul condus de Liviu Dragnea repeta succesul din vară, de la locale. Da data aceasta, scorul obţinut de social-democraţii lui Liviu Dragnea este istoric, aproape 46%. Este cel mai bun scor obţinut vreodată de PSD în alegeri din 1990 încoace. Alături de ALDE, PSD deţine majoritatea absolută în ambele Camere ale Parlamentului şi dreptul de a desemna premierul şi de a forma Guvernul.

Iar Liviu Dragnea a reuşit să suprindă, venind cu o propunere curajoasă pentru postul de premier: Sevil Shhaideh. O femeie, foarte bună profesionistă, de etnie turcă şi musulmană. Dacă ar fi fost desemnată, ar fi fost prima femeie premier din istoria României, aşa cum Gabriela Firea este prima femeie primar general al Capitalei.

Dar nu a fost acceptată, din motive de soţ, de preşedintele Iohannis, iar PSD l-a nominalizat pe Sorin Grindeanu, un lider tânăr, crescut în partid. În ciuda şicanelor de la Cotroceni, Sorin Grindeanu a primit undă verde de la Cotroceni şi va conduce Guvernul. Iar principala sa sarcină este de a îndeplini punct cu punct programul de guvernare, aşa cum Liviu Dragnea le-a promis românilor în campania electorală.

Sunt măsuri la care Liviu Dragnea ţine foarte mult şi a căror aplicare a cântărit mult în ecuaţia desemnării viitorului premier. De altfel, dorinţa lui Liviu Dragnea ca românii să trăiască mai bine, să scape de poverile fiscale inutile se regăseşte nu numai în programul de guvernare, ci şi în Legea eliminării celor 102 de taxe, al cărui iniţiator este şi pentru care s-a bătut să fie adoptată. Contestată şi plimbată între Cotroceni, Parlament şi Curtea Constituţională, Legea lui Dragnea a devenit realitate, iar aplicarea ei e doar o chestiune de timp.

Dacă o sentinţă nedreaptă  şi o lege neconstituţională nu l-ar fi ţinut departe de postul de premier, Liviu Dragnea avea toate şansele să-şi lege numele şi de guvernarea României în următorii patru ani, nu numai de o lege. "Eu aveam dreptul legitim să solicit pentur mine funcţie de premier. Dar am ţinut cont de două lucruri, de afirmaţiile repetate ale preşedintelui şi, în plan principal, nu secundar, de legile în vigoare. Nu vreau să încep un mandat prin forţarea legii. O condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională nu mi-au dat dreptul să fiu premier", declara Liviu Dragnea săptămâna trecută.

Deşi a fost condamnat în aprilie, Liviu Dragnea nu a primit nici până acum motivarea sentinţei în Dosarul Referendumul, sentinţă care, de altfel, nu-i interzice drepturile electorale. Dacă ar fi avut această motivare, liderul PSD ar fi mers să-şi facă dreptate la CEDO şi poate lucrurile ar fi stat altfel.

Nu a fost să fie, nu acum, iar Liviu Dragnea respinge ideea că nu va fi niciodată premier, că va avea parte de ceea ce el numeşte"o decădere pe viaţă", o situaţie imposibilă într-o democraţie constituţională.

Ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea promite însă să pună ordine în legislaţie şi să refacă reputaţia Parlamentului. "Cred că a doua misiune esenţială a actualului Parlament este aceea de a face ordine în legislaţia românească. S-au adoptat în decursul anilor prea multe legi care se bat cap în cap, care sunt inadecvate, care încurcă societatea şi raporturile între instituţii", spunea Liviu Dragnea, după ce a fost ales preşedintele Camerei.

Pentru victoriile clare şi de necontestat obţinute de PSD în mandatul său, atât la alegerile locale, cât şi parlamentare, pentru insistenţa ca PSD să-şi respecte promisiunile făcute electoratului, pentru dorinţa ca românii să trăiască mai bine, să beneficieze de legi bune şi clare, să aibă încredere în Parlament, îl putem declara pe Liviu Dragnea Omul Anului 2016.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.