Cine umple seifurile Statului Islamic

Conturile din străinătate ale organizaţiei teroriste Statul Islamic se umplu cu ajutorul unor sponsori din Golf, al unor bogaţi oameni de afaceri şi predicatori religioşi cu poziţii extremiste, până la brockeri şi bănci fiduciare de schimb. Kuweitul  a fost încă de la debutul războiului din Siria un nod de întretăiere a finanţării pentru grupurile jihadiste, din cauză că sistemul său bancar este „nedepistabil”. De fiecare dată când apărea la lumină numele unui donator de fonduri (nu neapărat pentru SI, dar şi pentru alte grupuri ca Frontul Al-Nosra, legat de Al Qaeda), americanii cereau în special Kuweitului sau Qatarului – aliaţi în războiul contra terorismului – să ofere o mai mare transparenţă asupra transferurilor de bani, dar totul a rămas fără răspuns până astăzi. Trebuie menţionat că, faţă de alte grupuri, SI a fost în măsură să-şi diversifice sursele de venituri şi chiar să rămână „independent” faţă de donatorii de fonduri.   Finanţările din Golf sunt doar o mică parte din cifra de „afaceri” a SI - alături de petrol, impozite, confiscări, trafic de antichităţi, jefuitul băncilor şi răscumpărări – și reprezintă doar 8%  din cele 80 milioane de dolari care intră lunar în seifurile Califatului, a precizat, pentru Corriere, Ludovico Carlino, analist la IHS Jane şi autorul unui raport privind finanţarea grupului. O mică parte, dar deosebit de periculoasă, având în vedere rachetele şi costumele chimice achiziţionate de celula din Kuweit.Şeful unei celule internaţionale, un libanez rezident în Kuweit, Osama Khayat, furniza teroriştilor SI sisteme de rachete sol-aer achiziţionate din Ucraina de la grupări mafiote. De la crearea, mai precis autoproclamarea „Califatului”, „celula” sa a furnizat susţinere logistică şi financiară Statului Islamic. Khayat a mărturisit  că a furnizat susţinere logistică pentru gruparea care a comis atacuri sângeroase în Liban şi în Franţa şi a coordonat acţiuni ale SI în Kuweit. A organizat vânzări de arme, în special sisteme de rachete FN6 dezvoltate în China şi vândute Ucrainei, le cumpăra din Ucraina de la grupări mafiote instalate cu ajutorul separatiştilor pro-ruşi, făcea plăţile prin intermediul unei societăţi kuweitiene, apoi trimitea marfa spre Siria, prin Turcia sau Irak. În fiecare lună, milioane de dolari erau transferate Califatului din conturi din străinătate prin Emirate şi Turcia... Creditorii sunt în general bogaţi oameni de afaceri şi predicatori religioşi cu poziţii extremiste – saudiţi, kuweitieni, qatarioţi şi Emiratele Arabe Unite, potrivit Centrului pentru studii strategice din Bagdad şi unor experţi internaţionali. Media saudită arată că nici o persoană din regat nu se află pe primele locuri printre donatorii de fonduri pentru SI, dar asta nu înseamnă că moschei sau persoane cu idei diferite nu pot finanţa Califatul, susţine Carlino. Numele donatorilor sunt rareori făcute publice, cu excepţia listelor sancţiunilor  Departamentului american al Tezaurului, dar s-au dezvăluit mecanismele prin care se fac „donaţiile”. „Cantităţi mari, de ordinul zecilor de milioane dolari pe lună, sunt transferate prin cabinete de avocaţi în ţări europene şi în paradisuri fiscale. Multe din aceste conturi acoperă achiziţii legale de arme şi material militar, aceste fiind expediate unor întreprinderi din Turcia şi apoi  deplasate spre Siria şi Irak.

România trăieşte trimestre de glorie în ceea ce priveşte costul finanţării la lei, dar şi la euro. Dobânda de referinţă la împrumuturile în lei, indicele Robor la 3 luni a scăzut la 0,98% pe an, nivel pe care nimeni nu-l credea posibil vreodată. Nici pe vremea lui Ceauşescu, când dobânzile erau stabilite prin decret, nu a fost o asemenea rată. Peste Robor se adaugă marja băncii, care diferă de la două puncte procentuale la Prima casă, până la 8-10 puncte procentuale în cazul creditelor de consum sau 10-15 puncte procentuale în cazul cardurilor de credit, asta în cazul persoanelor fizice. La companii, fiecare negociază cu banca marja de credit, dar ea se situează între 0,75 puncte procentuale peste Robor în cazul firmelor super-bune şi 5 -7 puncte procentuale în cazul firmelor mici şi mijlocii. De doi ani, odată cu scăderea dobânzilor, creditarea în lei a câştigat puternic teren, ajungând în noiembrie 2015 la 50,9% din totalitatea împrumuturilor acordate în România, faţă de 30% cât era în perioada de boom, atunci când împrumuturile în euro, franci elveţieni şi dolari erau de bază... Din punctul de vedere al riscului, un credit în lei te scapă de riscul valutar, dar rămâne riscul de dobândă. Acum, în euforia unui indice de finanţare de 1% pe an (Robor), nimeni nu-şi pune problema dobânzii. Bine că am scăpat de riscul valutar. Dar dobânda la lei nu va rămâne la 1% decenii, aşa cum nici cursul francului elveţian nu a rămas la 2,5 lei, şi nici euro la 3-3,3 lei, cât era în 2006-2007... Euforia de consum şi a costului redus de finanţare din 2016 va dispărea în 2017, când dobânzile la lei vor creşte.Aşa, la prima vedere nu are niciun impact de la 1% la 2% la nivelul  indicelui Robor, parcă nu e nicio problemă.La un credit de consum de 10.000 de lei, cu o marjă de 8 puncte procentuale, dobânda anuală acum este de 900 de lei, adică 75 de lei pe lună. La o dobândă de referinţă  de 2%, cu aceeaşi marjă, dobânda anuală se duce la 1.000 de lei, adică 84 de lei pe lună. Ce înseamnă 9 lei în plus pe lună? 12 ţigări mai puţin. Dar dacă ne ducem la Prima casă (indicele Robor plus 2 puncte procentuale), la un credit de 225.000 de lei (50.000 de euro)? Fără a se lua în calcul alte comisioane, acum o rată lunară la un Robor de 1% pe an, dobândă plus principal, se duce la 900 de lei pe lună. Dacă peste câţiva ani Robor se duce la 3%, rata lunară urcă spre 1.200 de lei, adică o creştere de 30%. Pentru a acoperi această creştere, cel care a luat creditul trebuie să aibă o majorare salarială de 30%, sau să taie din altceva. Adică de la 2.700 de lei net pe lună trebuie să se ducă spre 3.600 de lei în cinci ani. Dacă Robor se duce mai sus, spre 4-5%, salariul trebuie să se ducă spre 4.000 de lei pe lună.