Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cioloş, comentator pe blogul lui Cristoiu. De ce l-a sunat premierul pe jurnalist

cristoiu

Premierul Dacian Cioloş a fost deranjat de un articol publicat de jurnalistul Ion Cristoiu pe blogul personal. Premierul a publicat un comentariu în subsolul articolului, după care l-a sunat pe jurnalist.

Vezi AICI articolul care a stârnit reacţia premierului!

"Sîmbătă, 13 februarie 2016, ora 14.45. Sunt la Găgești (...). Sună telefonul. Număr necunoscut. Răspund, convins că e vorba de vreo fătucă de la vreo televiziune de știri care-mi va spune să intervin în direct pentru a mă pronunța asupra unui eveniment despre care n-am încă habar. Nu e o fătucă. E chiar Dacian Cioloș. E prima oară în viața mea cînd discut la telefon cu Dacian Cioloș.

Vrea să mă lămurească asupra faptului c-am greșit scriind pe cristoiublog.ro că demiterea lui Gelu Diaconu a fost urmarea unui joc între domnia sa și Binomul SRI-DNA. Îi răspund c-așa mi-a lăsat impresia prin cele spuse la conferința de presă de joi, 12 februarie 2016 despre întîlnirea sa de luni cu Gelu Diaconu. E supărat c-am scris despre oportunismul presupus în momentul cînd s-a pus problema rămînerii în postul de comisar. Despre prima lămurire îi spun c-a fost nițel confuz în conferința de presă, pe baza căreia am formulat eu suspiciunea. Că ar fi o soluție ca domnia sa să scrie pe Facebook cele spuse mie la telefon, iar eu le voi publica în numele dreptului la replică. Despre a doua chestiune nu-i spun nimic, deoarece m-am bazat pe declarația publică a lui Traian Băsescu despre împrejurarea de la Comisia Europeană.

La prima chestiune, Dacian Cioloș îmi spune că mi-a răspuns într-un comentariu pe cristoiublog.ro. Sunt surprins, deoarece n-am citit comentariile la noul meu text. După încheierea convorbirii, deschid blogul. Într-adevăr, Dacian Cioloș mi-a răspuns printr-o postare. Mai mult, cititorii mei au sesizat postarea sa și, drept urmare, s-a încins o discuție", scrie Cristoiu pe blog, după care publică şi comentariul premierului:

"Domnule Cristoiu, in cazul in care realitatea este mai importanta decat speculatia, luni cand m-am intalnit cu domnul Diaconu pentru a discuta despre activitatea ANAF, in contextul discutiei, DANSUL a fost cel care, pentru diferite motive care nu au nimic de-a face cu ceea ce s-a intamplat miercuri, s-a aratat dispus sa demisioneze, si EU i-am spus sa continue activitatea acolo unde este. Asta in cazul in care chiar intereseaza adevarul. Domnul Diaconu poate sa confirme acest lucru. Probabil insa, ca speculatia este mai interesanta din punct de vedere intelectual, decat realitatea. Daca m-ati fi intrebat, v-as fi spus cum stau lucrurile. Cat despre oportunismul cu postul de comisar, v-ati interesat vreodata cu adevarat cum stau lucrurile?"

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.