Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciorbea, garantat de PSD: Cum i s-au gasit 9 ani de experienta pentru ASF

Victor Ciorbea
La audieri s-a ridicat problema competentei lui Ciorbea. Potrivit legii de functionare a ASF, “membrii Consiliului A.S.F. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:  a2) să aibă o experienţă profesională în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare, de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor prevăzute la lit. a1) (studii superioare de lunga durata, n.red.);". Ciorbea a explicat ca a terminat cu 10 pe linie la Facultatea de Drept, a fost procuror in Parchet, a administrat banii sindicatelor si a fost primarul Bucurestiului. “Oricum s-ar face calculele, depasesc cu mult cifra aceasta de 9”, a spus el. Seful comisiei economice din Camera Deputatilor, pesedistul Mihai Tudose, a garantat pentru Ciorbea si a spus ca poate sa ocupe functia printr-o "interpretare". “Este interpretarea, eu cel putin mi-o asum, ca a preda la Facultatea de Drept, drept economic, drept contractual, inclusiv partea de contracte de asigurari si reasigurari e un plus valoare, se incadreaza si aduce si un plus de competenta in cadrul Biroului. In conditiile in care sunt colegi care considera ca CV-ul dlui senator Ciorbea nu se incadreaza, se poate contesta la Comisia Juridica”, a spus acesta. Iata argumentatia lui Victor Ciorbea: “1. Am fost singurul sef de promotie in 45 de ani de comunism cu 10 pe linie la Facultatile de Drept si de Stiinte sociale fara sa fiu membru de partid. Asta inseamna ca notele nu le-am obtinut pentru activitate politica si am avut nota maxima si la drept financiar, si la legislatia economica privind relatiile economic-financiare administrative si contractual dintre unitatile socialiste si respectiv la contracte speciale privind asigurari si reasigurari. Am urmat cursuri postuniversitare la Facultatea de drept din Bucuresti, iarasi cu summa cum laude si apoi am fost cadru didactic la Facultatea de drept, dar daca nu vreti sa-mi luati in considerare perioda cat am fost cadru didactic, va rog sa o luati pe cea in care 4 ani am fost procuror in Parchetul general in Directia de cauze civile si am pus concluzii la instanta suprema in litigiile dintre unitatile socialiste, care vizau de multe ori sute de milioane de lei sau miliarde lei la la valoarea de atunci, plus cei 8 ani de administrare, de gestionare, nemijlocita, ca principal responsabil, a averii sindicatelor,  a doua avere a tatii, al averii patrimoniului Capitalei si respectiv patrimoiului stului roman. In total, oricum s-ar face calculele, depasesc cu mult cifra aceasta de 9”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.