Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Clan de hoţi de buzunare din România, judecaţi în Franţa. Prejudiciu FABULOS

www.radiocluj.ro
bani catuse

Şapte femei şi cinci bărbaţi, cei mai mulţi dintre ei romi din România care îşi trimiteau copiii să fure din buzunarele turiştilor în zona Disneyland Paris, sunt judecaţi din cauza unei presupuse implicări într-o reţea infracţională, relatează AFP.

Zece dintre inculpaţi, care fac parte din acelaşi clan, urmează să dea socoteală într-un tribunal corecţional, la Meaux (Seine-et-Marne) pentru fapte de furt în grup organizat, tăinuire şi spălare de bani, dar şi de incitarea minorilor în vederea comiterii de infracţiuni şi neglijarea unor minori cu vârsta sub 15 ani, fapte comise în perioada 2014-2016.

Citeşte şi: Românii AMENINŢĂ cu proteste de proporţii în ţară şi în străinătate. Care sunt NEMULŢUMIRILE lor

Ancheta a fost deschisă în 2015, când comisariatul de la Chessy, în Seine-et-Marne, a constatat o puternică creştere a furturilor şi jafurilor comise de tineri romi în apropiere de Disneyland Paris şi în Reţeaua Expres Regională (RER) de transport feroviar care deserveşte parcul de atracţie, dar şi în centrul comercial Val d'Europe, o zonă foarte frecventată de turişti.

”Minorii acţionau în plină după-amiază, în grupuri de trei sau patru; primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunare, iar al treilea făcea să dispară bunii furaţi”, a precizat comisarul Jérôme Georges.

Citeşte şi: Statistici ALARMANTE: România, locul 2 în LUME la capitolul migraţie

Prejudiciul constă în devize, marochinărie de lux, telefoane şi bijuterii şi este estimat la cel puţin la un milion de euro, în contextul în care multe victime străine nu au depus plângere. O mie de furturi au fost înregistrate în şase luni.

Oficiul central pentru luptă împotriva delincvenţei itinerante (OCLDI), care a preluat ancheta cu concursul autorităţilor române, a reuşit să anihileze reţeaua în februarie 2016.

La conducerea clanului - originar din Craiova şi format din opt ramuri familiale - este Marian Tinca, un bulibaşă în vârstă de 57 de ani, şi fosta sa soţie, Maria Iamandita, în vârstă de 51 de ani, în prezent deţinuţi, ca şi alţi membri ai clanului.

Potrivit unor interceptări telefonice, bulibaşa felicita sau cearta şi putea să devină violent atunci când prada era prea mică. Partenera sa se ocupa de obicei de bani în clan şi să trimită mandate cu bani în România.

Citeşte şi: ALERTĂ: Cod PORTOCALIU şi GALBEN de furtuni. Care sunt judeţele VIZATE

Banii erau ulterior investiţi în România de diverşi membri în achiziţionarea unor apartamente, terenuri şi maşini.

Cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, minorii implicaţi, care operau de asemenea pe Grands Boulevards şi pe linia 9 a metroului parizian, au fost judecaţi deja de tribunalul pentru minori.

În afară de cei zece membri ai clanului, gestionarul unui hotel de la Pantin (Seine-Saint-Denis), care închiria în numerar, a fost inculpat pentru spălare de bani, la fel ca tatăl său. Un restaurator chinez din Pigalle, căruia copiii îi predau bani pentru a evita să fie prinşi cu ei asupra lor, este inculpat de asemenea pentru tăinuire.

Hotărârea este aşteptată vineri. Unii dintre inculpaţi riscă până la 30 de ani de închisoare.

Citeşte şi: INCREDIBIL: Sute de mii de asigurați încă NU au card de sănătate .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.