Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNN lansează o campanie de marketing şi un nou slogan: Atâta timp cât opiniile contează, ele nu schimbă faptele

cnn.com
CNN

Reţeaua de televiziune CNN a anunţat luni începerea unei campanii de marketing şi lansarea un nou slogan, „Facts First”. CNN, la fel ca The Washington Post şi The New York Times, a fost criticată de preşedintele Statele Unite, Donald Trump, care a acuzat reţeaua de răspândirea de „ştiri foarte false”.

În luna februarie, The Washington Post a anunţat noul său slogan - „Democracy Dies in Darkness” (Democraţia moare în întuneric, n.r.), iar The New York Times a difuzat un promo în timpul galei premiilor Oscar, numit „The Truth Is Hard” (Adevărul este greu, n.r.). Luni dimineaţă, preşedintele CNN, Jeff Zucker, a anunţat planuri privind o nouă campanie de marketing şi un promo numite „Facts First” (Faptele înainte de toate, n.r.), informează The Hollywood Reporter.

„În ultimele luni, am primit numeroase sugestii din partea voastră privind crearea unei campanii de marketing pentru CNN. În timp ce sondajele arată că brandul nostru, în ciuda numeroaselor atacuri de la Washington şi dincolo de el, nu a fost nicicând mai puternic, v-am ascultat şi am căzut de acord. De fapt, CNN nu a fost niciodată mai relevant, iar jurnalismul ca instituţie nu a fost vreodată mai important pentru comunicarea naţională. Drept rezultat, credem că acesta este cel mai potrivit moment să luăm o poziţie clară în privinţa identităţii noastre şi a lucrurilor în care credem”, a scris Zucker într-o notă trimisă angajaţilor.

Pentru reclama de 30 de secunde, CNN a colaborat cu agenţia Figliulo & Partners, iar aceasta va fi difuzată de CNN, CNN International şi CNN en Espanol. Reţeaua de televiziune a lansat, de asemenea, şi un comunicat, ca parte a campaniei. „Odată ce faptele sunt stabilite, opiniile pot fi formate. Şi, atâta timp cât opiniile contează, ele nu schimbă faptele. De aceea, la CNN, noi începem cu faptele”, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.