stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Comandantul militar din estul Libiei a vizitat portavionul rus 'Amiral Kuzneţov'

Libia

Comandantul militar din estul Libiei, Khalifa Haftar, a vizitat miercuri portavionul rus 'Amiral Kuzneţov', aflat în Mediterana după ce a părăsit coastele Siriei, unde a luat parte la operaţiuni militare, îndreptându-se spre Rusia, informează presa de la Moscova. Potrivit Reuters, vizita arată sprijinul arătat de Rusia pentru liderul facţiunii care se opune guvernului de la Tripoli, susţinut de ONU, şi atrage paralele cu Siria, unde Moscova a intervenit în războiul civil în favoarea preşedintelui Bashar al-Assad.

Pe 'Amiral Kuzneţov', Haftar a fost salutat de ofiţerii navei, apoi a vizitat portavionul şi a vorbit prin videoconferinţă cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a relatat agenţia RIA, citând un comunicat al ministerului de resort. 'Au fost discutate subiecte presante ale luptei împotriva grupărilor teroriste în Orientul Mijlociu', a declarat Şoigu, citat de RIA. Libia s-a împărţit în grupări politice şi armate rivale după răsturnarea de la putere a dictatorului Muammar Gaddafi în 2011, rămânând puternic divizată între facţiuni din est şi din vest, care susţin guverne şi parlamente rivale, notează Reuters.

Khalifa Haftar conduce de doi ani o campanie militară a Armatei naţionale libiene împotriva islamiştilor şi a altor oponenţi la Benghazi şi în alte zone din estul ţării, însă mulţi îl suspectează că vizează puterea la nivel naţional. Haftar s-a întâlnit în noiembrie trecut, la Moscova, cu ministrul de externe Serghei Lavrov, căruia i-a cerut ajutorul Rusiei în lupta împotriva militanţilor islamişti în Libia. Kremlinul nu a comunicat dacă îi va oferi lui Haftar sprijin militar, conform Agerpres. Un embargou instituit de ONU în 2011 interzice transferul de arme către Libia. Guvernul de la Tripoli, sprijinit de ONU, este singurul care poate aduce armament şi material militar cu aprobarea unui comitet al Consiliul de Securitate al ONU.

comments powered by Disqus

CITESTE SI



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.