Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană, avertisment pentru liderii UE: Ce se va întâmpla la summitul din iunie

Comisia Europeana

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor fi solicitaţi, la summitul din 28-29 iunie, să reconfirme mandatul negociatorilor europeni pentru aşa-numitul Parteneriat Transatlantic de Comerţ şi Investiţii (TTIP) cu SUA, au indicat luni oficiali de la Bruxelles, referindu-se la acordul care ar crea cea mai mare zonă de liber- schimb din lume, cu o piaţă de 800.000.000 de locuitori, transmite DPA.

 

În timp ce susţinătorii acordului afirmă că acesta va stimula creşterea economică şi locurile de muncă, criticii săi sunt îngrijoraţi că va relaxa legislaţia în materie de protecţie a consumatorului şi va permite corporaţiilor să blocheze reglementările nefavorabile lor.

 

Negociatorii, care încearcă să încheie acordul înainte de sfârşitul acestui an, intră într-o 'fază crucială', le-a declarat luni jurnaliştilor Daniel Rosario, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

 

În consecinţă, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, le va solicita liderilor UE la summitul din 28-29 iunie să 'reconfirme mandatul Comisiei de a purta aceste negocieri', a indicat Rosario.

 

'Trebuie să ne asigurăm că vâslim toţi în aceeaşi direcţie. Preşedintele Juncker simte că a sosit timpul să le ceară şefilor de stat şi de guvern din UE să aibă o nouă discuţie cu privire la unde ne aflăm şi ce vrem să obţinem cu aceste negocieri', a arătat purtătorul de cuvânt.

 

Obiectivul este de a le permite negociatorilor să se îndrepte spre 'stadiul final' al negocierilor ştiind că beneficiază de sprijinul liderilor europeni, a subliniat un alt purtător de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas. 'Acest semnal politic este important de obţinut', a menţionat el, precizând că Bruxellesul speră într-o 'reconfirmare puternică' a mandatului la summitul din iunie.

 

Liderii G7 - cele mai industrializate şapte state (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA) - şi-au reafirmat săptămâna trecută, la summitul din Japonia, angajamentul faţă de finalizarea în acest an a negocierilor de liber-schimb între Uniunea Europeană şi SUA. Ei au atras însă atenţia că un viitor acord trebuie să fie 'ambiţios, cuprinzător, la standarde ridicate şi reciproc avantajos'.

 

Potrivit DPA, există un scepticism în creştere faţă de posibilitatea finalizării negocierilor, purtate de aproape trei ani, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie din SUA şi încheierea celui de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.