Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană se jură că e independentă: 'Nu suntem influenţaţi de Germania'

Comisia Europeana

Comisia Europeană (CE) a susţinut joi că decizia de a renunţa la sancţionarea Spaniei şi Portugaliei cu o amendă pentru nerespectarea ţintei de deficit bugetar a fost luată independent şi a negat totodată că această hotărâre ar fi rezultat în urma unei solicitări adresate comisarilor membri ai Partidului Popular European (PPE) de către ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, relatează agenţia EFE. Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, 'nu a avut niciun contact cu ministrul Schaeuble în ultimele zile', a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului comunitar, Mina Andreeva, ea adăugând că nici asupra altor comisari europeni, care erau totuşi favorabili unei amenzi simbolice, nu s-au exercitat presiuni înaintea reuniunii colegiului comisarilor de miercuri, când s-a decis că cele două ţări nu vor fi sancţionate pentru depăşirea încă o dată a ţintei de deficit.

Ideea de a impune Spaniei şi Portugaliei o amendă, ce ar fi fost cuprinsă între 0.01% şi 0.05% din PIB, în final nu a întrunit o majoritate în colegiului comisarilor, conform unor surse printre cei care s-au pronunţat împotriva sancţiunii fiind chiar Juncker. Potrivit altor surse, înaintea acestei reuniuni ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble i-a contactat pe unii dintre comisarii populari şi le-a spus că Germania nu doreşte o astfel de sancţiune împotriva celor două ţări. Întrebată despre 'presiunile' sau 'intervenţia' lui Schaeuble pentru a înclina balanţa în favoarea anulării sancţiunii, precum şi despre posibilitatea unei încălcări a codului de conduită al CE (care interzice comisarilor să primească instrucţiuni din partea guvernelor), Mina Andreeva a răspuns că aceste reguli sunt 'deplin valabile' în acest caz. 'Comisarii europeni nu îşi reprezintă ţara. Odată ce au intrat în Comisie şi-au lăsat la uşă rolurile naţionale şi se supun întocmai obligaţiilor din tratate şi codului de conduită. Miercuri a fost o dezbatere asupra diferitelor opţiuni puse pe masă şi colegiul a luat decizia prin consens', a indicat purtătoarea de cuvânt a CE, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.