stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Congresul ALDE a început

alde.ro
alde

Lucrările Congresului ALDE au început vineri la Palatul Parlamentului, delegaţi din cele 47 de filiale ale partidului urmând să îşi aleagă conducerea la finalul celor două zile alocate reuniunii.

Acesta este al doilea Congres al ALDE, după cel de constituire a formaţiunii prin fuziunea dintre Partidul Liberal Reformator (PLR) şi Partidul Conservator (PC) din 19 iunie 2015, când Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu au devenit copreşedinţi ai formaţiunii. În prima zi a Congresului, statutul va fi modificat, iar sâmbătă vor fi dezbătute patru rezoluţii şi votate organismele statutare. Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că va candida la funcţia de preşedinte al partidului.

Vineri, deschiderea lucrărilor Congresului ALDE a fost precedată de şedinţa Biroului Politic Central al formaţiunii şi de Delegaţia Permanentă Naţională ALDE. În cursul zilei de sâmbătă, de la ora 10,00, vor continua lucrările Congresului ALDE, când va fi votată noua conducere a partidului, conform Agerpres.

La Delegaţia Permanentă a ALDE din 19 martie, când s-a decis convocarea Congresului formaţiunii pentru 21 - 22 aprilie, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a părăsit lucrările reuniunii, însoţit de un grup de membri, şi a denunţat şedinţa ca fiind nestatutară. Ulterior, pe 26 martie, Biroul Politic Central al ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului.

Constantin a atacat în instanţă decizia de convocare a Congresului, iar ALDE a informat că Tribunalul Bucureşti a respins pe 13 aprilie contestaţia acestuia. Recursul lui Daniel Constantin, care trebuia judecat pe 20 aprilie, s-a amânat pentru data de 18 mai. El a anunţat vineri că nu va participa la Congresul partidului, pe motiv că acesta e "nestatutar organizat şi serveşte interesul unui singur om".

comments powered by Disqus

CITESTE SI

EXQUIS.RO

PLAYTECH.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.