Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliera personală de la Senat a lui Darius Vâlcov se ocupa de achiziţia tablourilor/ stenograme

steno3

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov va fi judecat în arest. Judecătorii n-au ţinut seama de încercarea de a-şi cumpăra libertatea cu un denunţ împotriva lui Vasile Blaga, fostul său coleg de partid. Mărturiile subordonaţilor lui Darius Vâlcov au cântărit mai mult pentru menţinerea fostului ministru în arest. Angajaţii au povestit magistraţilor cum îi punea să cumpere tablouri şi să închirieze vile pentru el, dar pe numele lor, relateaza Digi24.

În dosarul trimis in judecată, procurorii descriu pe larg povestea celor 124 de tablouri cumpărate de fostul ministru de Finanțe din banii primiţi mită. Darius Valcov și-a construit impresionanta colecție de artă prin intermediari: fie că era vorba de consilieri de la Senat sau chiar de şoferul personal. Aşa au ajuns aceştia să deţină tablouri semnate de pictori celebri precum Picasso sau Renoir.

„Consiliera personal de la Senat a lui Darius Vâlcov se ocupa de achiziţia tablourilor. Le-a declarat anchetatorilor că odată pânzele achitiţionate, le transporta în locurile indicate de fostul ministru fie cu taxiul, fie cu duba fostului său şofer”, potrivit Digi24.

Șoferul parlamentarului a descris cum se desfăşurau licitaţiile la care participa, în numele şefului său.

„Darius Vâlcov i-a cerut să îl ducă la Galeriile de artă Alis, situate în zona bulevardului Iancu de Hunedoara, iar după ce a parcat, i-a cerut să intre împreună cu el şi să se înscrie, în baza cărţii de identitate, ca participant la licitaţie. În sala unde se ţinea licitaţia, Darius Vâlcov a stat împreună cu Sandra Maria Stănescu şi Larisa Maria Popa. După ce a început licitaţia, inculpatul Darius Vâlcov îi indica când să ridice paleta pentru a licita şi opera pentru care trebuia să liciteze”, se arată în rechizitoriul DNA.

O altă apropiată a fostului primar se ocupa de galeria de artă, pentru un salariu de 3.000 de lei.

„În vara lui 2013, fosta câștigătoare a concursului Miss România - desemnată de Darius Vâlcov să se ocupe de înfiinţarea galeriei de artă unde visa să îşi expună tablourile cumpărate în ultimii ani - a închiriat o clădire, situată într-o zonă exclusivistă a Capitalei, chiar în spatele Palatului Victoria. A semnat un contract pentru o chirie de 500 de euro, iar în documente se stipula că poate folosi două etaje ale vilei. Însă atunci când a venit să preia cheile imobilului, proprietarul i-a spus că poate să folosească liniştită întreaga clădire”.

Fostul ministru al Finantelor va fi judecat în arest, potrivit deciziei magistratilor de la instanța supremă.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.