Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Concurenţei, amenzi uriaşe pentru 11 companii. Alro şi Hidroelectrica, amendate

consiliul concurentei

Consiliul Concurenţei a amendat 11 companii din domeniul energiei, cu 37 de milioane de euro. Valoarea amenzilor este a doua cea mai mare din istoria consiliului, potrivit Digi 24.

Cea mai mare amendă a fost aplicată companiei elveţiene Energy Financins Team (16 milioane de euro). Compania Alro Slatina a fost amendată cu 4,7 milioane de euro, iar Hidroelectrica a primit o amendă de 4,6 milioane de euro.

Consiliul Concurenţei a decis sancţionarea mai multor companii care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare energie cu Hidroelectrica, în perioada 2004-2012. Potrivit HotNews, printre companiile sancţionate se află Energy Holding, Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, EFT, Alro, Electromagnetica, Euro-Pec, Elsid, Electrocarbon, dar şi Hidroelectrica.

Potrivit Legii Concurenţei 21/1996, amenzile pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii. În situaţia în care decizia de sancţionare a fost luată în 2015, sunt luate în calcul cifrele de afaceri din 2014. Consiliul Concurenţei a constatat că a fost încălcat articolul 5 din lege prin care sunt interzise orice înţelegeri între agenţii economici care au că obiect "restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţă românească".

Contractele au fost încheiate pe termen lung, fiind desfăşurate în perioada 2004-2012. În acest timp, "băieţii deştepţi" au beneficiat de energie ieftină în cantităţi uriaşe, indiferent de producţia obţinută de Hidroelectrica. Toată cantitatea de energie produsă de Hidroelectrica ajungea la aceste companii şi niciun MWh pe bursă. Această chiar dacă existau ordine de ministru care prevedeau că tranzacţiile trebuie făcute pe bursă OPCOM. Preţurile erau sub media de pe piaţă, între 103 şi 132 lei/MWh, în condiţiile în care pe bursă ajungeau şi la 200 lei/MWh. În 2009, multe dintre aceste contracte au fost prelungite prin acte adiţionale până în 2015-2018.

Nu doar că nu era vândută pe bursă energia, dar nici măcar la acele contracte bilaterale directe nu aveau acces alţi traderi sau consumatori. Au existat în perioada 2004-2012 sute de cereri de cumpărare de energie, însă nu au fost luate în considerare.

Consiliul Concurenţei a constatat că au existat înţelegeri directe, netransparente şi discriminatorii cu Hidroelectrica, dar şi între traderi, de exemplu între Energy Holding şi Alpiq.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a fost demarată în martie 2012.

În spatele unora dintre traderi se află omul de afaceri controversat Bogdan Buzaianu, despre care s-a vorbit în nenumărate rânduri că a "căpuşat" Hidroelectrica, fiind sprijnit puternic la nivel politic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.