Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Europei îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu amplificarea rasismului în Germania

NPD-Germania-neonazisti-620x410

Consiliul Europei îşi exprimă îngrijorarea, într-un raport făcut public joi, în legătură cu amplificarea rasismului în Germania, evidenţiind în special manifestaţiile organizate iarna trecută de către mişcarea PEGIDA, în timp ce în ultimele săptămâni a fost oferită o imagine de deschidere faţă de imigranţi, transmite AFP. 

"Situaţia privind manifestaţiile publice de rasism şi xenofobie a evaluat în mod îngrijorător", subliniază raportul, realizat de Comitetul consultativ al Convenţiei-cadru pentru protejarea minorităţilor naţionale al Consiliului Europei, pentru perioada cuprinsă între 2010 şi începutul lui 2015. 

Conform acestui document, "manifestaţiile de antisemitism, anti-romi şi sentimentele islamofobe şi anti-imigranţi sunt în creştere, la fel şi agresiunile împotriva solicitanţilor de azil". 

Raportul menţionează marşurile organizate în fiecare zi de luni iarna trecută de către PEGIDA (Patrioţii Europeni împotriva Islamizării Occidentului) la Dresda şi în alte oraşe din Germania. 

Mişcarea a atins punctul culminant la 19 ianuarie, când la o manifestaţie au luat parte 25.000 de persoane, după care, în primăvară, s-a stins. 

Autorii raportului subliniază "climatul de insecuritate pentru musulmani şi pentru imigranţi şi membrii minorităţilor" creat de aceste marşuri, amintind de "agresiunea odioasă şi mortală cu lovituri de cuţit asupra unui eritreean la Dresda, într-o seară în timpul uneia din aceste manifestaţii, la doar trei zile după ce o svastică fusese vopsită pe uşa apartamentului său". 

Notând totodată importanţa contramanifestaţiilor ostile PEGIDA, documentul precizează că "sunt în continuare necesare eforturi susţinute pentru a favoriza un climat de toleranţă şi dialog intercultural" în Germania. 

Concluziile contrastează cu imaginile cu imigranţi primiţi călduros la începutul lunii septembrie în gări din Germania, uneori în aplauzele localnicilor. 

Potrivit mai multor sondaje, peste 60% dintre germani sunt în prezent în favoarea primirii de imigranţi în ţara lor. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.