Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Continua razboiul PSD vs PNL - Liberalii contesta si noua Alianta PSD-UNPR-PC

razboi
BEC a acceptat solicitarea pentru înfiinţarea Alianţei electorale PSD-UNPR-PC şi a protocolului de funcţionare a acestei alianţe. Reprezentantul PNL în BEC,Theodor Nicolescu, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia Biroului Electoral Central va fi contestată de liberali, deoarece încalcă normele şi procedurile prevăzute de lege. "Vom contesta decizia BEC în cazul alianţei PSD-UNPR-PC la Înalta Curte, pentru că ea a fost depusă la mai mult de 48 de ore de la înfiinţarea BEC, termen care este prevăzut de legea pentru europarlamente", a declarat Nicolescu. Conform alin. 2 al articolului 7 din Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, "protocolul de constituire a alianţei electorale se depune la Biroul Electoral Central în termen de 48 de ore de la înfiinţarea acestuia". De asemenea, HG privind calendarul pentru europarlamentare menţionează că depunerea la BEC a protocolului de constituire a unei alianţe electorale trebuie făcută "în termen de 48 de ore de la înfiinţarea BEC" şi nu mai târziu de 4 martie, deoarece termenul maximal pentru înfiinţarea Biroului este stabilit în Hotărârea de Guvern în 2 martie. Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare din 25 mai a fost înfiinţat însă în 28 februarie. Surse politice declarau anterior agenţiei MEDIAFAX că PSD, UNPR şi PC au înregistrat, în cursul zilei de marţi, la BEC, alianţa alectorală PSD-UNPR-PC, după ce a fost respinsă înregistrarea USD, pe motiv că denumirea mai fusese folosită în 1996. În paralel, PSD şi PC au contestat decizia BEC de respingere a alianţei electorale USD. Biroul Electoral Central a respins, luni, înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianţei electorale USD, formată din PSD, UNPR şi PC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.