Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corina Creţu şi ministrul Sănătăţii au vorbit, la Bruxelles, de următoarele etape în construcţia celor trei spitale regionale

Florian Bodog

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, au convenit asupra următoarelor etape privind construcţia celor trei spitale regionale, cu fonduri europene, în urma unei întâlniri pe care au avut-o miercuri la Bruxelles. Discuţia a avut ca subiect stadiul implementării proiectelor finanţate cu fondurile politicii de coeziune în domeniul sănătăţii, iar cei doi înalţi oficiali au convenit asupra unui calendar de implementare a proiectelor celor trei spitale regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, cofinanţate prin Programul Operaţional Regional, informează un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Cele trei spitale regionale urmează a fi realizate cu expertiza Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Mondiale, avându-se în vedere finalizarea studiului de fezabilitate până în martie 2018 şi depunerea proiectelor până în luna aprilie a aceluiaşi an, precizează sursa citată. Acordul vine ca urmare a validării desemnării sistemelor de management şi control ale Programului Operaţional Regional de către autoritatea naţională de audit, cât şi a îndeplinirii de către România a condiţionalităţii privind sănătatea. "Susţinem autorităţile naţionale în pregătirea următorilor paşi pentru proiectele deja prevăzute. Am discutat şi oportunitatea dezvoltării unor proiecte în domenii de mare necesitate, precum combaterea epidemiei de rujeolă, care din păcate a făcut atâtea victime în ultimele luni", a declarat oficialul european, potrivit comunicatului, conform Agerpres.

Totodată, în cadrul întâlnirii, comisarul european Corina Creţu a indicat susţinerea pe care fondurile politicii de coeziune o pot oferi îmbunătăţirii condiţiilor din spitalele din România. Aceasta vizează investiţii în centre comunitare integrate, unităţi ambulatorii, unităţi de primiri urgenţe şi telemedicină. Astfel, se are în vedere abordarea nevoilor critice din domeniul sănătăţii prin 280 de investiţii în îngrijirea comunitară şi ambulatorie, precum şi în modernizarea a 35 de unităţi de urgenţă din spitale, subliniază Reprezentanţa Comisiei Europene. "Aşa cum i-am transmis domnului ministru Bodog, îmi doresc accelerarea procesului de pregătire a investiţiilor în centrele socio-medicale, în conformitate cu angajamentul asumat în Strategia Naţională de Sănătate", a adăugat comisarul pentru politică regională. România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014 - 2020. În Programul Operaţional Regional, aproximativ 326 de milioane de euro sunt dedicate investiţiilor în domeniul sănătăţii, jumătate din această sumă fiind alocată construcţiei celor trei spitale regionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.