Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cozmin Gușă CRITICĂ intelectualii din România și trage un semnal de alarmă

www.paginademedia.ro
Cozmin Gușă

Consultantul politic Cozmin Gușă a susținut sâmbătă, în direct la Realitatea TV, că România este o națiune condusă de oameni cărora le este frică, o frică generată de un șantaj maximal rămas moștenire din perioada Securității. Totodată, acesta a subliniat că intelectualii din țara noastră nu mai produc dezbateri publice aprinse care să genereze acțiune benefice societății.

Potrivit consultantului politic, personalitățile care se află la în funcții înalte în România și asupra cărora planează o umbră de vinovăție influențează în mod negativ felul în care societatea privește clasa politică astăzi. Totodată, în opinia sa, intelectualii nu urmăresc decât să se revalideze din punct de vedere personal.

România s-a 'CUTREMURAT' în această dimineață

"Dacă este să comparăm ce se dezbate în altă parte cu ce se dezbate în România, stăm prost. Sau dacă comparăm producția intelectuală la hectar, ca să fac și o glumă, de asemenea nici nu prea avem ce compara. Am citit de dimineață ziarele internaționale. Se fac dezbateri intense, scriitorii, academicienii, vin, propun soluții pentru țara lor, pentru Europa, pentru relaționarea Est-Vest, cum ar trebui să se comporte politicienii autohtoni. La noi, dacă stăm să ne uităm la intelectualii noștri care mai scriu, ei sunt preocupați în a se revalida din punct de vedere personal, înjurând pe alții. Și n-am văzut, dacă stau să mă gândesc bine, în ultimul an nici unul dintre intelectualii de marcă ai României producând ceva care să fie dezbătut la un anumit nivel. De exemplu, domnul Pleșu ar fi putut să scrie despre cum să maximizăm fericirea la români, însă domnul Pleșu este supărat tot timpul. Dacă nu-l înjură pe Hoandră, îl înjură pe Rareș Bogdan, dacă nu-l înjură pe Rareș Bogdan, o înjură pe Denise Rifai, ca să mă rezum doar la cei de la Realitatea care au fost înjurați de către un domn Pleșu foarte talentat, dar care nu are acționează precum un filosof. Un filosof propune sisteme spre dezbatere publică, care chiar dacă nu sunt înțelese imediat, ele prin dezbatere pot să ducă la anumite acțiuni în societate", a spus Gușă.

"Nu avem pe nimeni care să ne spună, spre exemplu: ‘aveți un mare brand în România, handbalul feminin. Aveți cea mai bună jucătoare de handbal din lume. De ce nu investiți în asta?’. Nu văd astfel de dezbateri. Noi în continuare chestionăm treaba cu casa președintelui. Am înțeles că Varujan Vosganian a declanșat astăzi o acțiune de verificare a averii lui Klaus Iohannis, riscând să facă o mea culpa, apropo de propriul dosar, care a fost blocat în Parlament printr-un vot al unei majorități vinovate. Și atunci, orice fel de acțiune este lovită de nulitate, pentru că doar cei nechemați vin să facă lucruri care nu sunt utile din punct de vedere social. Nu poți dezvolta o țară gândindu-te tot timpul doar la rău, ascunzându-ți vinovăția personală. Că te numești Iliescu, că te numești Băsescu, tu îți continui activitatea în politică, vrei să ieși cu picioarele înainte, dar fiind preocupat să nu cumva să te găsească cineva până ajungi să pui mâinile pe piept. Ori asta este chinuitor și pentru societate, pentru că oamenii aceștia au o umbră mare asupra societății și influențează, vrând, nevrând, prin această poziție de oameni vinovați, care nu știu și nu au știut să aducă pacea și construcția în România", a continuat acesta.

Consultantul politic a subliniat că cea mai mare frică din plan european din acest moment se referă o potențială destrămare a Uniunii Europene: "Repet, sunt sub impresia unor editoriale scrise în ziarele internaționale și care toate își pun problema într-un mod extrem de acut despre viitorul imediat al națiunilor lor, al marilor companii autohtone pe care le au, la urma urmei  a concetățenilor și a oamenilor care nu doresc să adjudece atât de ușor un insucces. Pentru că marea spaimă care este prezentă acum în Europa, și mai ales în Germania, este cea legată de destrămarea UE sau de reformatarea ei într-o poziție care nu mai este sigur că va putea aduce un echilibtru și nici măcar pacea. Pentru că pacea astăzi se discută în termeni geoeconomici, atunci când marile companii pot să se înțeleagă și nu generează războaie subterane".

De asemeea, Cozmin Gușă a explicat că, în România, oamenii aflați în fruntea țării iau anumite decizii bazate pe o frică generat de un șantaj maximal din partea unor instituții ale statului.

Mihai Chirica ȘOCHEAZĂ din nou: Gest de frondă la adresa lui Liviu Dragnea

"Investițiile statului în sport îi obligă pe cei din alte federații, din alte țări, să reprezinte statul în calitatea lor de ambasadori, în funcție de sportul pe care îl coordonează. Și nu e un secret că în țările puternice, astăzi vorbind despre Germania, acești președinți de federații de sport își fac treaba foarte bine, având sarcini precise din partea statului, fără să fie o rușine și fără să-i catalogheze nimeni drept securiști, așa cum se întâmplă în România. De ce există această obsesie în România? Pentru că a fost și o practică a unor instituții ale statului care au moștenit Securitatea și a unor oameni care au trăit în acea mentalitate să facă anumite lucruri pentru țara lor doar în urma șantajului. Adică ‘dacă nu faci asta, te spun! Dacă nu faci asta, te leg’. Și atunci frica a dominat relaționarea unor personalități publice din România, că tot vorbeam de Andrei Pleșu mai devreme, cu instituțiile statului", a declarat consultantul politic.

"Și s-a creat un reflex de supușenie, o supușenie care se manifestă doar în convorbirile cu ofițerul de legătură, în schimb în spațiul public orice informator prost sau delator se preface că este cel mai mare democrat. Acesta este jocul acum în România, pentru că suntem o națiune condusă de către oameni care au mâner, care au legături, care au făcut prostii, cărora le e frică. Nimeni nu cred că a ajuns, în ultimii 28 de ani, în conducerea statului fără  ca cei care l-ar fi putut șantaja sau controla să se asigure că acelui om îi este și frică. Poate că asta nu se înțelege, de ce anumiți oameni care păreau revoluționari când au preluat o funcție de președinte, de prim-ministru și așa mai departe erau promițători, însă în momentul când s-au apucat de treabă au avut un management de iepure fricos, cum îl catalogam eu pe Liviu Dragnea. Noi nu ne putem face bine în felul acesta, dacă ne prefacem că nu vedem acest șantaj maximal și această frică inoculată în oasele tuturor. Șantajul maximal care a generat această frică, dacă nu dispare, noi ne vom prăbuși ca societate. S-a discutat mult despre demersul academicienilor. Demersul a fost unul corect, dar extrem de banal. N-au propus nimic, n-au identificat cauze pentru eșecul național. O să înceapă furtuna planetară din punct de vedere geopolitic și o să ne găseasă total nepregătiți în războaie interne, de la dosarul viitor al lui Liviu Dragnea până la casele lui Klaus Iohannis. În materie de coordonare, aici suntem", a conchis Gușă.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.