Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristoiu: Victor Ponta, "un căcăcios cînd vine vorba de președinți"

ion cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu analizează, într-un articol pe blogul personal, gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a-l convoca pe premierul Victor Ponta pentru o întrevedere la Palatul Cotroceni. În opinia sa, Iohannis nu poate fi comparat cu un Carol I care dispunea de pârghiile constituţionale ale unui monarh care convoaca premierul la o discuţie, iar mai corect ar fi fost să precizeze că au convenit de comun acord asupra unei astfel de întrevederi. Pe de altă parte, Cristoiu îl critică aspru pe premierul Ponta despre care spune că a dovedit că  este "un căcăcios" în raport cu preşedinţii ţării. Totodată, Cristoiu apreciază că premierul nu are de ce să îl contrazică pe Iohannis, pentru că interesul său politic este acela de a îl prezenta pe noul preşedinte ca fiind "infinit mai bun în relația cu Guvernul decât fostul președinte, Traian Băsescu".

"Un Comunicat trimis țării de Klaus Iohannis pe Facebook, sub semnul preferinței puerile pentru un mijloc propice comunicării personale și nu comunicării oficiale, ne vestește că președintele l-a invitat luni, 22 decembrie 2014, la Cotroceni pe Victor Ponta pentru a discuta, citez: „actualitatea politico-economica si perspectivele colaborarii institutionale intre presedintie si guvern”.
Din scrierile lui Victor Ponta n-am aflat dacă în prealabil a avut loc o discuție între cei doi menită a conveni întîlnirea. Nu de alta, dar din punct de vedere constituțional, Victor Ponta nu-i obligat să răspundă invitației. Klaus Iohannis nu e Carol I, nu e nici Carol al II-lea, dat fiind că pe Elena Lupescu n-o poate egala nimeni nici la pat, nici la cap, pentru ca premierul să dea fuga-fuguța la Cotroceni cînd i se trezește președintelui. Ar fi fost normal ca președintele Klaus Iohannis să anunțe c-a convenit cu Victor Ponta o întîlnire la Cotroceni.
Victor Ponta n-are însă nici un interes să-l contrazică pe Klaus Iohannis.
Mai întîi, pentru că el, așa cum s-a văzut din filmulețele de la Cotroceni, e un căcăcios cînd vine vorba de președinți și, în general, de toți cei care i-ar putea da bătăi de cap.
Apoi, dacă urmărești slugărnicia celor două posturi de propagandă ale lui Victor Ponta – România Tv și Antena 3 – față de Klaus Iohannis, vei pricepe că premierul se dă de ceasul morții să-l prezinte pe noul președinte ca infinit mai bun în relația cu Guvernul decît fostul președinte, Traian Băsescu.
Problema, marea problemă a lui Victor Ponta e că scandalurile cu Traian Băsescu nu-și au avut temeiul în stilul mai puțin politicos al fostului, ci în adevărul că Traian Băsescu i-a dat de fiecare dată peste lăbuță, cînd pisicuțul s-a întins la borcanul cu smîntînă.
Armonia dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta depinde exclusiv de Klaus Iohannis.
Dacă președintele închide ochii cînd Victor Ponta se dă la borcanul cu smîntînă, între Președinție și Guvern va domni armonia.
Dacă președintele își ia în serios mandatul primit prin cel de-al doilea tur de scrutin, de a veghea ca Victor Ponta să nu răstoarne borcanul cu smîntînă vrînd să-l lingă tot, atunci chiar de luni, se va putea vorbi de tensiuni între Președinte și Premier", a scris Cristoiu pe blogul personal.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.