stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

CTP: Atentatele riscă să devină un lucru obișnuit

ctp

Digi24:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat că oamenii nu sunt afectați de atentatele care au loc în afara Europei, și astfel a fost posibillă ignorarea tragediei de la Lahore din Pakistan. De asemenea, jurnalistul a atras atenția că cei care se lasă cuprinși de valul de ură împotriva musulmanilor, în contextul atentatelor de la Bruxelles, pot doar să dezbine Uniunea Europeană.
Cristian Tudor Popescu a declarat că atentatul de la Lahore nu a fost deloc mediatizat, și oamenii nu au empatizat cu victimele, deși au fost majoritatea femei și copii.
„Tot aud că se spune urmează imagini care va pot afecta emoţional eu cred că nu afectează pe nimeni sau aproape pe nimeni, dacă vorbim statistic. De pild,ă în Lahore în Pakistan au murit 70 şi ceva de oameni 200 şi ceva de răniţi, în special femei şi copii, deci mult mai grav decât la Bruxelles şi mai grav au murit pentru simplă vină de a fi creştini. Nu bombardau poziţiile talibanilor erau doar atât aşa cum evreii erau doar evrei înainte de a fi băgaţi în cuptor pentru singură vină că erau evrei nu că erau buni răi bogaţi. Aşa şi oamenii aceia de acolo erau creştini. Dacă va uitaţi acum la propagandă în legătură cazul din Pakistan în presa mondială, la raportul de 1 la 10 între modul cum a fost mediatizat atentatul de la Bruxelles şi cel de la Pakistan e puţin”, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Nu este Paris, nici Germania şi nici Bruxelles, e afurisitul de Pakistan. Nu cred că-i pasă cuiva de cine trăieşte sau moare acolo. Există vreo faţă tristă cu care să simbolizăm corect că plângem în hohote sau facem aşa ceva pentru victime mai închise la culoare decât hârtia de împachetat? Asta e o realitate pe care nicio propagandă nu poate să o acopere. Atentatele, asasinatele în masă din Pakistan, Africa, Nigeria aia nu se pun. Sunt negri cu pielea mai închisă sunt departe ce treaba avem noi cu aia? Ce treaba avem noi românii cu cei de la Paris sau Bruxelles? La noi nu vin ăştia să arunce cu bombe. Au murit şi ce dacă au murit. Se poate această indiferenţă, se poate manifestă nu numai faţă de Africa sau Asia se poate manifestă aici din ce în ce mai aproape s-a întâmplat la Paris, Bruxelles. Atentatele astea poate să echivaleze cu moartea în accidente de automobile, aşa o să fie ce-i cu cutare a plecat n-a avut noroc, a venit unu pe contrasens te obişnuieşti cu orice”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.
Cristian Tudor Popescu a declarat că nu destrămarea civilizației europene ar trebui să fie problema cetățenilor.
„Nu faptul că au murit 100 şi ceva de mii de oameni şi că în vreme ce noi discutăm la tv şi la bodegă mureau în fiecare moment alţi oameni acum ce se întâmplă? Vine Siria peste noi, nu ne place, ce să caute aia aici, sunt coloraţi, musulmani altă religie, noi trebuie să apărăm creştinismul. S-au găsit acum arhanghelii apărării creştinismului. Ei care n-au avut nicio treaba până acum, nu rupeau uşa bisericii, dintr-odată se găsesc profund creştini catolici, ortodocs. Trebuie apărată civilizaţia occidentală că şi cum ar putea aceşti nenorociţi să dărâme civilizaţia occidentală. Am auzit nişte comparaţii de îţi stă mintea în loc. Ceva pot să facă: pot să ducă la dezintegrarea UE de către europeni nu de către ISIS, nu de musulmani, ci de către europeni. Fiecare se va închide îşi face garduri, nu o să mai fie circulaţie liberă. Asta e pericolul cel mai mare nu că se prăbuşeşte civilizaţia creştină”, a conchis jurnalistul.

Romania Libera:

De săptămâna aceasta, există mijloacele legale prin care pot fi deposedați de titlul de doctor cei care au plagiat. Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor va cere retragerea titlului de doctor pe baza unui raport al universităților care au acordat distincția. Ulterior, ministrul Educației va valida recomandarea de retragere a titlului.
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a aprobat, săptămâna aceasta, printr-un ordin, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor, Certificatelor Universitare (CNATDCU). Documentul este important, deoarece el explică modul în care pot fi retrase titlurile de doctor în cazul celor care l-au obținut prin plagiat și cine poate face acest lucru. Se știe că, în România, există numeroși politicieni, demnitari și persoane publice acuzate de plagiat.
Cine decide
Consiliul general al CNATDCU este format din 47 de membri, dintre care 35 sunt preşedinţii comisiilor de specialitate. El este condus de un preşedinte (în acest moment, profesorul Ioan-Aurel Pop de la Universitatea Babeș-Bolyai) și trei vicepreşedinţi.
Un fapt pozitiv îl reprezintă depolitizarea organismului care analizează plagiatele. Potrivit, “procedurii și criteriilor de selecție a membrilor CNATDCU, nu sunt eligibili demnitarii și membrii structurilor de conducere ale partidelor politice”. Astfel, Ecaterina Andronescu va trebui să renunțe la funcția de membru al Consiliului General al CNATDCU. Andronescu este senator, în acest moment, și președinte al Comisiei de Învățământ. De asemenea, Andronescu este vicepreședinte al PSD, deci ocupă o funcție de conducere politică, fapt incompatibil cu statutul de membru al CNATDCU. Senatorul nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.
Vasile Dâncu este membru al Comisiei de Sociologie, Științe Politice și Administrative în cadrul CNATDCU din 2012. El deține o demnitate publică, fiind vicepremier. În acest context, el va trebui să renunțe la calitatea de membru al Consiliului și nu se va mai putea pronunța pe dosarele de plagiat. De altfel, după publicarea documentului în Monitorul Oficial, Ministerul Educației va cere tuturor universităților să numească noi membrii în structura CNATDCU care să fie compatibili cu prevederile noului ordin.
În schimb, pot fi membri ai Consiliului cadre didactice universitare şi cercetători având cel puţin titlul de conferenţiar ori titluri echivalente obţinute în străinătate, membri ai Academiei Române şi ai unor instituţii de cultură”, se arată în Regulament. Potrivit documentului, „membrii CNATDCU sunt personalităţi de prestigiu academic şi ştiinţific, cultural şi moral, recunoscute pe plan naţional/internaţional, numite prin ordin al ministrului Educaţiei naţionale şi Cercetării Știinţifice pentru un mandat de maximum 4 ani”, mai scrie în Regulament.

Ziarul Financiar:

Românii şi-ar dori într-o proporţie de 69% ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeana, în timp ce 20% au declarat că nu îi interesează acest subiect, conform unui sondaj făcut de către Lord Ashton Polls şi citat de către revista britanică The Economist.
Sondajul arată încă o dată speranţa pe care o au românii faţă de proiectul unei Europe unite, fiind printre cei mai pro-europeni de pe continent.
Din cele 27 de ţări membre, ne-am situat pe locul al patrulea, singurele ţări care îşi doresc mai mult decât noi ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeana fiind Portugalia(73%), Irlanda(72%) sau Spania(70%).
Conform sondajului, germanii îşi doresc mai mult decât francezii ca Marea Britanie să rămână în UE, 59% dintre germani faţă de 50% dintre francezi sperând ca englezii să rămână alături de ei.
Fostele ţări din blocul comunist, Polonia(64%) şi Ungaria(67%), speră şi ele, intr-o proporţie apropiată de a noastra, ca Marea Britanie să rămână în angrenajul european, statele estice situându-se cu mult peste media la nivelul Uniunii Europene (58%).

 

 

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.