Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CTP dezvăluie motivul pentru care CCR amână o decizie în cazul Dragnea: 'E foarte simplu'

ctp

Digi24:

Curtea Constituțională trebuia să se pronunțe azi asupra legii 90, care nu permite unei persoane condamnate să ocupe o funcție în Guvern. A amânat decizia pentru a patra oară. Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, spunea că este cea mai grea soluţie pe care Curtea a avut-o de dat până acum.
Întrebat dacă intenționează să candideze la următoarele alegeri prezidențiale, președintele PSD a spus: „Până în 2019 mai e cale lungă, nu am această preocupare acum. Nici nu m-am gândit să candidez, nici nu m-am gândit să nu candidez, să vă spun foarte' sincer”.
„Domnul Dorneanu, care e om cu frica de Dumnezeu”, nu poate lua o decizie contra lui Liviu Dragnea, a comentat această situaţie jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
„Aşa ceva nu există în relaţiile de muncă reale adevărate între oameni, CCR îşi poate permite aşa ceva. Parlamentul dacă nu e în stare să aleagă un premier poate fi dizolvat, dar CCR nu e în stare. Ce ar mai putea spune la a patra amânare, dacă iese din nou domnul Dorneanu? Ce ar mai putea spune, că de documentat bănuiesc că s-au documentat (judecătorii CCR – n.r.). De ce amână? Răspunsul e foarte simplu: din cauza preşedintelui Dragnea. Nu preşedintele PSD, preşedintelui României, Dragnea..., pentru că acum s-a trecut la lansarea acestui nou porumbel al păcii de la PSD, a ieşit din gura Olguţei Vasilescu, nu o cucuvea cum îi ieşea lui Ion Iliescu, un porumbel - Dragnea preşedinte în 2019.
Atunci domnul Dorneanu care e om cu frică de Dumnezeu, valet al lui Adrian Năstase, care se orientează cu ceilalţi membri, se gândesc că nu e bine... ce facem? Zicem că Dragnea nu are voie să fie premier şi el se pregăteşte să fie preşedinte, cum să facem aşa ceva...”, a comentat Cristian Tudor Popescu.

Ziarul Financiar:

Aproximativ 550.000 de români au intrat anul trecut în şomaj, numărul celor care intră în categoria şomerilor fiind de două ori mai scăzut faţă de acum un deceniu.
În 2016, numărul intrărilor în şomaj s-a redus cu peste 180.000 de persoane, fiind în scădere cu 25% faţă de situaţia înregistrată în 2015 şi cel mai mic din ultimii zece ani.
Deşi scăderea numărului de noi intrări în şomaj este o veste bună pentru piaţa muncii, angajatorii spun că se confruntă în prezent cu un deficit foarte mare de personal, iar acest lucru ar putea afecta deciziile viitoare de investiţii în România.
„Nu găsim candidaţi, cred că e cea mai grea situaţie din ultimii ani, pare să fie mai rău faţă de perioada de creştere 2007- 2008. Acest deficit de candidaţi generează efecte mai complicate, pentru că dacă nu mai există forţă de muncă disponibilă, nu mai vin investiţii şi proiecte noi în România”, a explicat Alexandru Blemovici, directorul general al producătorului de componente auto Schaeffler, companie care are în prezent 4.300 de salariaţi pe plan local.
Statisticile arată că cel mai ridicat nivel al intrărilor în şomaj din ultimul deceniu a fost înregistrat în 2009, primul an în care s-au resimţit efectele crizei financiare pe piaţa muncii din România, când 1,07 milioane de români au intrat în şomaj. Mai mult, dintre cei peste un milion de români deveniţi şomeri în 2009, aproape jumătate (450.000 de persoane) au fost concediaţi individual sau colectiv.

RFI:

In două zile, Emmanuel Macron a pierdut două puncte. Potrivit anchetei cotidiene realizate de OpinionWay pentru cotidianul Les Echos, candidatul independent de centru ar câştiga turul doi al prezidenţialelor din 7 mai cu 59 de procente contra 41% din intenţiile de vot pentru extremista de dreapta Marine Le Pen. O mare majoritate de francezi – aproape trei sferturi – pariază pe o victorie a lui Macron dar estimează că această campanie este de proastă calitate.
Cu zece zile înaintea turului doi, Macron se concentra pe pregătirea emisiunii sale de la TF1 în timp ce Le Pen se plimba la bordul unui vapor pescăresc în Mediterană. Ocazia cu care s-a dat puţin şi în spectacol în faţa singurei camere de filmat de la bord imitând strigătul delfinilor pe care i-ar fi văzut în larg. Revenirea pe uscat a lui Le Pen a fost urmată de un mare miting electoral la Nisa.
Ziua de miercuri a fost însă amplu comentată joi întrucât ea a dat ocazia celor doi finalişti să viziteze, rând pe rând şi în condiţii diferite, uzina Whirpool de la Amiens, oraşul natal al lui Emmanuel Macron. In urma întâlnirii şi a dialogului – agitate – pe care le-a purtat centristul acolo cu sindicaliştii, a sosit pe neaşteptate şi lidera frontistă. Macron şi-a acuzat adversara de punere în scenă şi a promis că nu-i va lăsa « moştenitoarei, născută într-un castel » nicio secundă de răsuflare pe această ultimă sută de metri a prezidenţialelor. De partea ei, extremista l-a acuzat pe Macron că este « un reprezentant al globalizării decomplexate » şi « un tânăr trader », aluzie ce se vrea insultătoare şi mai ales destinată să-i atragă pe simpatizanţii stângistului Jean-Luc Mélenchon care pentru moment nu le-a dat nici un consemn de vot milioanelor de francezi care l-au votat la primul tur.
Reamintim că uzina Whirpoll din Amiens care numără peste 500 de angajaţi este ameninţată de delocalizare în Polonia unde gigantul american al aparatelor casnice are o altă fabrică. O mutare explicată prin faptul că în Polonia un salariat costă circa 8 euro pe oră, cu tot cu taxe, în timp ce în Hexagon, patronul plăteşte 38 de euro pentru un angajat francez.
Manifestaţii liceene contra celor doi finalişti, la Paris
Primii care au ieşit să protesteze au fost liceenii. Sub sloganul « Nici Marine, nici Macron, nici patrie, nici patron » peste o mie de tineri au protestat la Paris, în Place de la République. Manifestaţia a fost organizată de mişcările liceene « antifasciste » şi « anticapitaliste ». Ca aproape de fiecare dată în astfel de cazuri, s-au semnalat şi câteva uşoare ciocniri cu forţele de ordine : coktailuri Molotov contra gaze lacrimogene. Rectoratul din Paris a declarat de partea sa că circa 20 de licee din capitală erau mobilizate, concernate de proteste. 4 licee au fost complet blocate, alte 6 doar parţial. In provincie, mobilizarea a fost mult mai slabă dar la Rennes, în Bretania, au avut loc şi acolo ciocniri între tineri manifestanţi şi forţele de ordine.

România Liberă:

Emmanuel Macron, candidatul centrist care o va înfrunta pe lidera Frontului Național, Marine Le Pen, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța, este un „nimeni globalist” care are mari șanse să devină următorul președinte al Franței și chiar reprezentantul interimar al lumii libere - cel puțin până când Statele Unite vor avea un nou președinte, comentează Foreign Policy.
„Orice ați crede despre mișcarea centristă din Franța, trebuie să le acordăm credit pentru că au luat amenințarea populismului în serios. Atât de serios, încât au renunțat la președintele în funcție, au <> un partid și l-au făcut să strălucească pe un bărbat anonim și telegenic, în vârstă de 39 de ani, a cărei bibliografie iese în evidență prin mariajul cu profesoara de franceză din liceu. Ideea mișcării de a oferi un <> revoluționar unei platforme de centru, astfel încât să bareze o catastrofă neprevăzută, în al doilea tur al alegerilor, pare să fi funcționat”, reține publicația.
Astfel, ascensiunea lui Emmanuel Macron lansează întrebarea dacă mișcările de centru-stânga se afundă sub greutatea unei platforme sau unor lideri nepopulari. În multe țări, numeroși alegători au votat în favoarea îndepărtării de NATO și de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, nu este clar dacă majoritatea votanților din aceste țări au această perspectivă - nici măcar în Marea Britanie, unde o serie de sondaje arată că mulți cetățeni și-ar fi dorit ca Brexitul să eșueze. În Franța, de exemplu, Partidul Socialist al președintelui Francois Hollande și a fostului premier Manuel Valls a  fost „destinat eșecului” din cauza măsurilor drastice adoptate pentru a combate discursul promovat de Frontul Național. În cele din urmă, au permis apariția unui tânăr lider.
Macron, un outsider „autodeclarat”, cu o agendă similară cu cea a lui Hollande
Deși New York Times l-a descris pe Emmanuel Macron drept o persoană cu „profilul unui politician și politicile unui outsider”, FP subliniază că acesta este mai degrabă opusul.
„Macron s-a autodeclarat outsider, în timp ce a promovat o agendă care diferă foarte puțin de cea a predecesorului său. Impresionant este că Macron a reușit să coopteze retorica mileniaristă, apocaliptică a oponenților de extremă dreapta și stânga. Deși a adoptat o platformă care propune creșterea cheltuielilor publice, consolidarea Uniunii Europene și relaxarea restricțiilor pieței muncii, tonul adoptat este unul revoluționar”, comentează Foreign Policy. De exemplu, în discursul susținut după victoria din primul tur al alegerilor, liderul „En Marche!” a vorbit despre o schimbare a imaginii Franței - ca una „restaurației” -, despre combaterea „unui sistem incapabil să rezolve probleme cu care țara s-a confruntat mai bine de 30 de ani” și despre necesitatea de a schimba viața politică franceză.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.