Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Culmea ironiei: Ministrul care da teapa statului, neplatind taxa impusa de el

masina rovana plumb

Pare culmea ironiei, suna a banc dar ar putea fi adevarat si pe multi romani nici nu ii va surprinde. O ancheta jurnalistica dezvaluie ca Rovana Plumb – actual ministru al Muncii si fost ministru al Mediului – si-ar fi inmatriculat masina in Bulgaria, pentru a nu plati taxa de mediu impusa chiar de ea.

Rovana Plumb a introdus actuala forma a taxei de poluare. Ea a fost impusa in timpul mandatului ei si ca orice taxa a trezit nemultumiri in randul cetatenilor. Potrivit jurnalistilor de la Romania Libera, pana si ministrul a fost nemultumit de aceasta taxa, drept pentru care ar fi facut tot posibilul sa evite plata ei, inmatriculandu-si Audiul Q7 in Bulgaria (n.r. o „smecherie” la care recurg multi soferi autohtoni, o metoda consacrata de evitare a platii de taxe aferente poluarii si inmatricularii autoturismelor).

Soferul familiei Plumb dar si alti martori ar fi confirmat pentru jurnalisti ca autoturismul Audi Q7 este folosit frecvent atat de sotul ministrului cat si de fiul acesteia. Rovana Plumb insa neaga existenta acestei masini, in ciuda faptului ca Romania Libera ar fi fotografiat-o in curtea casei familiei Plumb, cu tot cu numerele ei de Ruse.

Iata o scurta istorie a acestui „misterios” Audi Q7

Potrivit declaratiilor de avere ale Rovanei Plumb, din 2012 si 2013, autoturismul a fost cumparat in 2008. In 2014 apare insa ca fiind instrainat. Jurnalistii care au realizat ancheta sustin ca acest lucru se datoreaza inmatricularii masinii in Bulgaria si schimbarii formale a proprietarului, dupa cum se obisnuieste in aceste cazuri.

Primele controverse legate de acest autoturism au inceput inca din 2008, cand potrivit Academiei Catavencu Rovana Plumb, europarlamentar la momentul respectiv, „a uitat să treacă în declarația de avere un autoturism Audi Q7, în valoare de peste 50.000 de euro, care a fost achiziționat în acest an (n.r. 2008)”.

Rovana Plumb nu a raspuns acestor acuzatii, insa detalii au fost furnizate presei chiar de directorul sau de campanie electorala, Marian Rotaru: “Acesta a spus că mașina a fost luată din niște bani pe care i-a împrumutat el. Problema e că nici acest împrumut nu a fost trecut în declarația de avere”, arăta Academia Cațavencu. Culmea, nici atunci Audiul nu era inmatriculat in Romania, ci in Belgia.

„Desigur ca voi achita timbrul de mediu, sunt prima care trebuie sa respecte legislatia”

Timbrul de mediu a fost proiectul Rovanei Plumb, in calitate de ministru al Mediului. In martie 2013 acesta a intrat in vigoare inlocuind taxa de prima inmatriculare. In prezent orice cumparator al unui autoturism trebuie sa plateasca aceasta taxa fie ca masina sa este adusa din UE sau este adusa in Romania inainte de 2007.

Astfel, in 2012 cand Rovana Plumb a renuntat la postul de europarlamentar pentru a o ocupa pe cea de ministru, ea a adus in tara Audiul Q7. In luna iunie, la trei luni de la intrarea in vigoare a timbrului de mediu, Rovana Plumb avea inca numere rosii la masina, iar presa a inceput sa se intrebe daca nu cumva incearca sa fuga de plata taxei de poluare.

”E un Audi Q7. Nu l-am înmatriculat încă, circul cu numere roşii pentru că trebuie să îndeplinesc toate criteriile legistaţiei din România, în sensul de a achita timbrul de mediu. Eu sunt prima care trebuie să respecte legislaţia şi desigur că-l voi achita”, a afirmat, anul trecut, Rovana Plumb, pentru Realitatea TV.

Insa potrivit Romaniei Libere, ministrul nu ar fi inmatriculat pana la urma masina in Romania, evitand plata taxei. In prezent, autoturismul nu mai are numerele rosii provizorii, ci numere de Bulgaria, indicand ca este inamtriculata la Ruse, fara a fi nevoie de plata unor taxe de poluare. Timbrul de mediu pe care Rovana Plumb ar fi trebuit sa il plateasca pentru Q7 in Romania, ar fi fost de 3.000 de euro. Pare o suma destul de mare, dar paleste pe langa pretul Audiului si a celorlalte doua masini pe care ministrul le-ar detine: Un BMW de peste 150.000 de euro si un SUV Mercedes.

Rovana Plumb a negat insa ca ar avea sau ca ar folosi o masina inmatriculata in Bulgaria.  „Doamna Rovana Plumb nu deține și nu a deținut în proprietate nici un autoturism marca Audi Q7, înmatriculat în Bulgaria. Nu a folosit și nu va folosi, personal, un astfel de autoturism în activitatea domniei sale. Mașina menţionată în declaratiile sale de avere anterioare a fost înstrăinată către o terță persoană, în anul 2013”, a fost răspunsul oferit de ministru, prin intermediul consilierului său personal, jurnalistilor Romania Libera.

Într-adevăr, în ultima declarație de avere a demnitarei, din 2014, autoturismul apare ca fiind înstrăinat către un anume Marian Mitică. Jurnalistii Romania Libera sustin insa ca au vazut aceasta masina in curtea casei Rovanei Plumb, zile la rand.

Mai mult, chiar șoferul familiei ar fi explicat că vehicolul cu numere de Ruse este folosit de fiul ministrului: “Mașina e împrumutată de la o firmă din Bulgaria și merge băiatul cu ea”. In plus, mai mulți martori ar fi declarat că și soțul ministrului folosește autoturismul, iar jurnalistii Romania Libera sustin ca au fotografii care dovedesc ca Audiul Q7 are numere de Bulgaria inca din ianuarie 2014.

Amintim ca desi doi senatoi au propus o lege pentru inlocuirea acestei taxe de timbru, ministrul s-a opus categoric, fiind un sustinator fervent al masurii pe care se pare ca tocmai ea nu a respectat-o sau - mai bine zis - ar fi gasit o metoda pentru a evita respectarea ei.

sursa foto: Romania Libera

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.