Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum au ajuns Dan Andronic și Evenimentul Zilei sub lupa DNA și rolul lor în grupul infracțional

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, şi pe prinţul Paul, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, şi complicitate la abuz în serviciu.

VEZI AICI TOT RECHIZITORIUL DIN Lotul Andronic-Truica-Steinmetz-Silberstein

Un rol foarte important în acest angrenaj, numit de procurorii DNA generic - ”grup infracțional organizat” l-a avut Dan Andronic, patronul Evenimentului Zilei. Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată intrat în posesia STIRIPESURSE.RO, acesta se ocupa cu protecția media și cu lobby-ul la nivelul guvernamental și parlamentar.

”Începând cu anul 2007 la grupul infracțional constituit au aderat inculpaţii MARCOVICI MARIUS ANDREI, ANDRONIC DAN CĂTĂLIN ŞI MOSHE AGAVI. Aderarea şi activitatea acestora în cadrul grupului infracțional a fost determinată de interesele membrilor acestuia sau de necesitatea de a dovedi inculpatului AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPPE influenţa pretinsă în lumea politică şi media, aceștia susţinând apoi constant activitatea de traficare a influenţei desfăşurată de TRUICĂ REMUS şi TAL SILBERSTEIN.

Inculpatul MARCOVICI MARIUS ANDREI a aderat la grupul infracţional constituit din inculpaţii TRUICĂ REMUS, TAL SILBERSTEIN, BENJAMIN STEINMETZ , ROŞU ROBERT ŞI (…) în anul 2007, fiind „omul lui Tal”, persoana cu care se discuta în lipsa acestuia sau care transmitea dispoziţiile inculpatului TAL SILBERSTEIN. Fiind consilier al primului ministru, a contribuit la întărirea convingerii inculpatului AL ROMÂNIEI PAUL în influenţa reală a grupului în lumea politică.

Vezi și: DNA a pus sechestru pe publicațiile Evenimentul Zilei și Capital: Și asta nu e tot

___

Pentru a întări convingerea în reuşita acestui demers inculpații REMUS TRUICĂ ŞI TAL SILBERSTEIN au menţionat în discuţii numele inculpatului ANDRONIC DAN CĂTĂLIN ca fiind persona prin intermediul căreia vor controla presa.

(…)

În acest context, inculpatul ANDRONIC DAN CĂTĂLIN a aderat la grupul infracţional în anul 2007 şi i-a fost prezentat lui PAUL AL ROMÂNIEI ca o persoană influentă în lumea media, dar şi în lumea politică, fiind consultant responsabil de campania electorală a primului ministru.

(…) , inculpatul ANDRONIC DAN a susţinut activitatea de traficare a influenţei exercitată de TRUICĂ REMUS şi TAL SILBERSTEIN, întărind convingerea cumpărătorului de influenţă că reuşita demersului se va datora şi presiunii media exercitată prin intermediul publicaţiilor coordonate de acesta. Acţiunile sale de susţinere a activităţii de traficare a influenţei faţă de inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPE s-au derulat în mod continuat pe parcursul anilor 2007-2013.

De asemenea, inculpatul ANDRONIC DAN a contribuit la întărirea convingerii lui AL ROMÂNIEI PAUL în influenţa reală a grupului la nivel politic cel mai înalt în statul român, prietenia sa cu primul ministru de la acel moment fiind de notorietate, precum şi la evitarea unor acţiuni ale cumpărătorului de influenţă împotriva inculpatei SC RECIPLIA SRL şi, implicit, împotriva grupului, acţiuni prin care acesta să pretindă alte procente din bunurile revendicate.

____

Ulterior, după dobândirea bunurilor acestea au fost transferate de inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPPE prin contracte de vânzare cumpărare către RECIPLIA SRL, disimulându-se astfel natura ilicită a provenienţei.

După realizarea acestor transferuri de bunuri, inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPPE nu a primit procente din vânzările ulterioare (respectiv 20% din Băneasa şi 50% din Snagov) , aşa cum se stabilise potrivit contractului de cesiune, ceea ce l-a nemulţumit, solicitându-i explicaţii inculpatului TRUICĂ REMUS, care i-a precizat cumpărătorului de influenţă şi soţiei acestuia, (…), că s-au cheltuit sume mari de bani pentru recuperarea acestor bunuri.

_____

În aceste condiţii în care inculpatul PAUL AL ROMÂNIEI a cerut în permanenţă bani, arătându-şi nemulţumirea în legătură cu activitatea grupului pentru bunurile pe care le revendică şi intenţia de a rupe înţelegerea avută, a fost nevoie ca membrii grupului infracțional să continue activitatea de traficare a influenţei şi după anul 2009 promițându-i inculpatului PAUL AL ROMÂNIEI că în continuare fac demersuri şi că obţinerea bunurilor poate fi realizată numai de către aceştia, fiind singurii care au influenţa necesară.

Nemulţumirea şi discuţiile repetate iniţiate de inculpatul PAUL AL ROMÂNIEI sub acest aspect a determinat şi disensiuni între membrii grupului, în condiţiile în care aceştia au aflat că inculpatul REMUS TRUICĂ a obţinut, prin persoane interpuse, o parte din terenurile retrocedate şi, de asemenea, şi-a însuşit o parte din banii acordaţi cu titlu de împrumut către RECIPLIA SRL. În aceste condiţii TRUICĂ REMUS a fost determinat să-şi cedeze părţile din RECIPLIA LTD şi, implicit din RECIPLIA SRL, fiind exclus din grupul infracţional. (…)

_____

!!!!!De asemenea, contrar celor susţinute de inculpatul ANDRONIC DAN CĂLIN, respectiv că prezenţa sa la întâlnirile avute cu cumpărătorul de influenţă a fost doar întâmplătoare, acesta s-a implicat alături de inculpatul TAL SILBERSTEIN în convingerea inculpatului AL ROMÂNIEI PAUL în reala influență a grupului, (…).

Întrucât inculpatul ROŞU ROBERT MIHĂIŢĂ a descoperit plângerea penală căutând între actele avocatului (…), fără permisiunea acestuia, relatând apoi aceasta celorlalţi membrii ai grupului, discuţia a degenerat în ameninţări, reacţia fiind una exagerată, în condiţiile în care nu ar fi avut motive de îngrijorare dacă înţelegerea ar fi fost una licită, aşa cum pretind în (…).

____

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul ANDRONIC DAN CĂTĂLIN, (…) , rezultă că a avut un rol important în cadrul grupului, fiind ţinut în permanenţă la curent de inculpatul TAL SILBERSTEIN cu privire la orice demers întreprins pentru obţinerea bunurilor, dar şi în legătură cu derularea relaţiei cu inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL. Din (…) , rezultă că a participat la discuţiile/negocierile purtate cu cumpărătorul de influenţă, contribuind la convingerea acestuia că doar cu influenţa grupului infracţional poate obţine bani în continuare.

(…)

Succesul retrocedărilor putea fi influenţat şi de articole apărute în presa de investigaţie în legătură cu pretenţiile inculpatului AL ROMÂNIEI PAUL şi relaţia acestuia cu REMUS TRUICĂ sau implicarea RECIPLIA şi a lui BENYAMIN STEINMETZ, articole care ar fi putut influenţa negativ nu doar opinia publică, ci şi funcţionarii implicaţi în procedurile de retrocedare, astfel că orice apariţie negativă în presă a fost imediat reclamată şi dezbătută de membrii grupului, încercându-se contracararea aspectelor negative evidenţiate în respectivele articole, rolul lui ANDRONIC fiind esenţial în acest sens, influenţa lui în presă fiind una reală.

Astfel, din (…) avută de inculpat în această perioadă rezultă fără dubiu participarea sa în cadrul grupului, orice articol/ştire apărută în media în legătură cu AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPPE, dar şi în legătură cu implicarea vreunuia din membrii grupului în acţiunile acestuia de dobândire a bunurilor revendicate, fiindu-i de îndată adusă la cunoştinţă. Spre exemplu, atunci când în presă, în ziarul (…) , a apărut un articol despre inculpatul BENYAMIN STENMETZ şi legătura infracţională a acestuia cu REMUS TRUICĂ în legătură cu retrocedările, atât inculpatul ANDRONIC DAN, cât şi inculpatul ROŞU ROBERT sunt notificaţi de avocatul lui STEINMETZ din Israel, (…), printr-un email din 18 iulie 2011 (…), fiindu-le cerută acestora o replică imediată. Aceasta arată totodată şi implicarea inculpatului ROŞU în activitatea grupului şi faptul că acesta nu a acţionat doar în limitele unui contract de asistenţă juridică, ca avocat făcând demersuri juridice pentru câştigarea unor litigii referitoare la bunuri, (…) .

Aceeaşi a fost reacţia şi la alt articol vizându-l pe TRUICĂ REMUS, deşi acesta nu mai făcea parte din grup la data respectivă, inculpatul TAL SILBERSTEIN transmiţând un email inculpatului DAN ANDRONIC, punându-l la curent şi cerându-i ajutor pentru formularea unui drept la replică (…).

În acest context, având în vedere discuţiile conflictuale ivite între AL ROMÂNIEI PAUL şi grup, inculpatul ANDRONIC DAN i-a fost prezentat în continuare ca fiind o persoană influentă în media, care poate contribui la realizarea unei imagini favorabile în presă, dar aceasta doar în funcţie de conduita urmată în relaţia cu grupul, aspect pe care inculpatul ANDRONIC DAN l-a discutat de altfel direct cu cumpărătorul de influenţă, discuţie relatată apoi imediat şi inculpatului TAL SILBERSTEIN, dovedind astfel implicarea şi coordonarea din partea acestuia.

(…)

După această discuţie, din (…) rezultă că TAL SILBERSTEIN i-a cerut lui ANDRONIC să publice în revista (…) un articol interviu cu AL ROMÂNIEI PAUL, un articol pozitiv în care să fie relevată priceperea, dar şi grija acestuia pentru ca ţara să traverseze perioada de criză, subliniindu-se totodată că face parte din Casa regală, chiar dacă o altă ramură decât fostul rege (…). (…)

Trebuie subliniat faptul că rolul inculpatului ANDRONIC DAN nu s-a limitat doar la asigurarea unei prese favorabile, ci acesta s-a implicat activ în activitatea desfăşurată de grup, participând sau fiind informat în legătură cu întâlnirile avute cu inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL, al stadiului de soluţionare a cererilor de revendicare a bunurilor menţionate în cesiune, dar şi asupra strategiei de urmat în continuare pentru atingerea scopului grupului.

(…)

_____

Această discuţie se coroborează cu mailurile trimise în aceeaşi perioadă de inculpatul ROBERT ROŞU MIHĂIŢĂ celorlaţi membrii ai grupului, inclusiv lui ANDRONIC DAN, cu privire la situaţia unor bunuri revendicate, făcându-se precizarea că trebuie stabilită strategia de urmat în continuare de grup pentru obţinerea acestor bunuri. (…)

(…)

În acelaşi sens, menţionăm faptul că, din (…) a rezultat că inculpatul ANDRONIC DAN este asociat împreună cu inculpatul TAL SILBERSTEIN într-o societate offshore înregistrată în Insulele Virgine Britanice, (…) INC (…), firmă care apare că ar fi prestat servicii de consultanţă către RECIPLIA LTD, de 220.000 de euro. Menţiunea este făcută într-o informare întocmită de firma de avocaţi (…) în iulie 2014 şi (…). În acelaşi timp, precizăm că din actele găsite la percheziţia domiciliară efectuată la inculpatul ANDRONIC DAN rezultă că aceeaşi societate i-a acordat repetat împrumuturi chiar acestuia, de ordinul sutelor de mii de euro, pe parcursul mai multor ani, fără a fi identificată şi o dovadă a restituirii acestor bani „împrumutaţi”. (…)

Au fost identificate de asemenea mai multe contracte încheiate de firma (…), deţinută de inculpatul DAN ANDRONIC, cu (…) LTD, societate deţinută de inculpaţii TAL SILBERSTEIN şi (…), asociată în RECIPLIA LTD, contracte prin care aceasta prestează servicii de consultanţă pentru firma inculpatului ANDRONIC, pentru 25.000 de euro/lună, deşi acesta se ocupă cu activitate de consultanţă. (…)

Din (…) rezultă de asemenea, fără dubiu, că inculpaţii TAL SILBERSTEIN, ANDRONIC DAN, ROŞU ROBERT, MARCOVICI MARIUS, MATEESCU LUCIAN, au fost tot timpul în legătură, fiecare informându-i pe toţi ceilalţi cu privire la demersurile pe care le-a întreprins, stadiul retrocedărilor, stadiul proceselor în instanţă, actelor şi contractelor încheiate urmare a înţelegerii din aprilie 2011, articolele apărute în presă referitoare la relaţia inculpatului AL ROMÂNIEI PAUL cu RECIPLIA SRL sau membri ai grupului infracţional, corespondenţă care se coroborează cu (…) .

______

2. Fapta inculpatului ANDRONIC DAN CĂTĂLIN care, care acţionând în modalitatea descrisă la punctul I din expunerea stării de fapt, începând cu anul 2007, în vederea atingerii scopului grupului infracţional, respectiv dobândirea întregii averi revendicate de inculpatul AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPPE în temeiul legilor speciale de retrocedare a proprietăţilor (Legea 10/2001, Legea 247/2005) prin infracţiuni de corupţie/asimilate acestora, a susţinut în mod continuat activitatea de traficare a influenţei realizată de ceilalți membrii faţă de cumpărătorul de influenţă AL ROMÂNIEI PAUL PHILIPPE, întărind cu ocazia întâlnirilor, negocierilor la care a participat încrederea acestuia din urmă asupra demersului infracţional, confirmând susţinerile membrilor grupului la adresa sa, respectiv că are influenţă în media şi mediul politic (ca jurnalist şi consultant responsabil de campania electorală a primului ministru) şi convingându-l că reuşita demersului se va datora şi presiunii media exercitată prin intermediul publicaţiilor coordonate, dar şi prin influenţa reală a grupului la nivel politic la cel mai înalt nivel în stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de

complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.

Întrucât infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite înainte să intervină o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele sunt aplicabile prevederile art. 38 alin.1 Cod penal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.