Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum m-am plimbat cu Antena 3 / REPORTAJ

Când am ajuns vineri la mitingul Antena 3, în piața Constituției din București, era liniște așa că am profitat de ocazie și am luat scurte interviuri în care am pus același două întrebări: 'De ce ați venit aici?' și 'Ce trebuie să se schimbe în România?'. Am găsit oameni care trăiesc cu "o lingurita de zahar si o paine in fiecare zi", am aflat că 'justitia trebuie schimbata, si paharele cu care bea apa acolo sa li se schimbe' și am întâlnit bătrâni care au declarat că sunt dispuși să apere Antenele cu prețul vieții lor.

Cu o oră înainte să înceapă manifestația Antenei 3 încă se verificau scena și ecranele. Scripeți și lanțuri care ridicau monitoare hârâiau metalic în liniștea aproape deplină. Pe scena amplasată în fața Parlamentului, câțiva instrumentiști își făceau încălzirea și mai băteau, ușor, în tobe. Cei aproximativ 200-300 de oameni prezenți se îmbulzeau să primească o foaie de hârtie pe care scria "Antena 3 este aici!". O doamnă îi spune prietenei sale care risca să fie catalogată drept 'băsistă': "Ce faci, fată, ți-ai luat fular portocaliu?". În aer flutură steaguri înalte ale României și pe un ecran rulează o floare galbenă care se învârte încontinuu, aproape hipnotic. Câte o voce din multime rupe liniștea, 'Jos Basescu!'. 'Jos ANAF!'. Un bărbat stă rezemat pe cadrul unei biciclete cu o foaie A4 pe care și-a trecut rima și protestul: 'ANAF nu merită nici lapte praf'.

Spătaru Grigore are picioarele amputate și a venit în căruț cu rotile.

content-image

"Am venit pentru Antena 3 si mai mult pentru greutatile pe care le avem. Nu mai e ce-a fost odata. E hotie. De schimbat cred ca nu se mai schimba ceva, degeaba punem pe altii ca ne fura si ei. E ceva care nu-mi convine treburile astea. Ce are cu Antena 3? Nu inteleg. E o emisiune foate buna. Ma uit la Antena 3, ma mai uit si la ProTV si la Antena 1, dar in rest, cum sa va spun, hotie, asta este", îmi spune el.

Sotia lui, Zenica, are două picioare bune și se proptește în ele să ridice o pancartă.

"De ce am venit aici? Pentru ca am pensia de 33 de lei, ceea ce reprezinta o lingurita de zahar si o paine in fiecare zi de la Basescu. Nu s-a facut nicio schimbare si asta inseamna ca Basescu i-a dat stafeta lui Iohannis sa duca mai departe ceea ce el nu a reusit sa conduca, asa cum suntem astazi. Cel mai mult ma deranjeaza boschetarimea de pe strada, mizeria si copiii strazii si parcurile prea ingrijite, prea luxate, cersatoria si toate nenoricirile astea", spune ea. Zenica cerșește zilnic pe Calea Victoriei și primește "30 de lei, 20 de lei pe zi". "Suntem evacuati si noi, nu doar Antenele", prezinta femeia partea ironica a paharului.

Mă plimb prin mulțime și aud o înjurătură special creata pentru eveniment: ‘Tu-ți ANAFura mă-tii”. Nu devine virală, rămâne în cercul care a inventat-o, dar dezmorțește frunțile. Participanții se caută unii pe alții cu telefonul la ureche și când se întâlnesc nu se strigă pe nume, ci fac semn cu mâna, striga "Antena 3 e aici", râd și se îmbrățișează. Auzi la tot pasul cate o discutie despre cine a furat Romania. E subiectul zilei.

În piață intră, ca un buldozer, senatorul PSD Gabriel Mutu, în fruntea unui grup de tineri cu pancarte roșii pe care scrie "Alaturi de tine". Sparge multimea ca o sageata, cu viteza si cu zgomot. "Haideti, haideti, sus, sus, toata lumea, hai, hai, hai, hai! Eeeeee!!!", striga 'armata' lui Mutu. Senatorul e imbracat elegant, zambeste, face cu mana.

"Dacă ne ia Antena 3 ne ia viața"

content-image

Pe Gheorghe Cantaragiu (72 de ani) n-am reușit să-l fac să înțeleagă că nu lucrez la Antene. Mi-a luat reportofonul din mână și a început să vorbească ca la microfon. N-am vrut să-i spulber momentul de eliberare.

"Va apar chiar cu pretul vetii. Asta mi-as dori si pentru justitia romana, sa putem sa ii aparam din suflet, sa fim alaturi si de dumnealor, dar daca ne refuza noi de ce sa-I respectam? Justitia la varf trebuie schimbata, si paharele cu care bea apa acolo sa li se schimbe si sa se faca deratizarea. Traim in mocirla, mizerie, am fost pste 20 de ani navigator, calaul asta a vandut flotele.

Dl Cantaragiu a venit din Tulcea la mitingul Antena 3, a plecat cu noapte in cap de acasa. "Voi fi alaturi de voi de cate ori aveti nevoie, pentru ca sunteti oameni deosebiti si meritati tot respectul, sunteti postul meu de televiziune preferat, daca ne ia postul asta de televiziune ne ia viata. Sunt zile in care nu stiu daca apuc si ora urmatoare dar o sa vin târâș, așa, și cu salvarea daca o sa fie cazul pentru ca sunteti un colectiv de oameni la care va doresc sanatate la cei ce se vad si la cei din spate care nu se vad si familiilor voastre", mi-a urat acesta.

Tulceanul nu vede cu ochi buni tehnocrații și nici casele lui Klaus Iohannis.

"Eu nu am venit sa apar niciun partid ca nu-s partide, toate sunt colorate, botezate, cum a botezat acum dl Iohannis adunatura asta de pe strada si le-a spus tehnocrati. Individa aia cu falcile alea duble se tine din 2 lei pe zi cum ne zice noua? Averea aia din 2 lei pe zi a facut? Si dl Iohannis a facut 7 case din munca cinstita? Eu a inceput in ‘73 o casa si nu e gata nici acuma", spune el.

Mitingul nu a început. Lumea se imbulzeste spre gardurile din fata scenei sa vada vedetele trustului Intact. Un barbat ii spune baiatului sau, pe care-l tine in cârcă: "Uita-te la gagici, uita-te la gagici"

În mijlocul multimii apare o femeie care e suspectată de 'băsism'. În jurul ei se strâng ciorchine bărbați și femei care o ceartă frenetic, toți în același timp. "Dupa haine se vede cine esti. Lasa-ne in place. Auzi, iti place sa-ti dea unul 10 la cur? De ce ai venit dumneata aici? Pleaca! Auzi doamno, lasati-ne in pace. Noi am venit aici sa ne simtim bine. Eu apar niste principii si atat, punct!", i-au spus femeii, care a plecat până să observe și altcineva că manifestația a fost 'infiltrată'.

Dana Grecu intră în piață și e asaltată de fani. O opresc, o pupă, o mângâie, o trag de haine, îi mulțumesc, îi pocesc numele  - 'Saru’mana doamna Greca!' - îi strigă să aibă curaj. Prezentatoarea Antenei se grăbește dar nu scapă din mulțime până nu dă câteva numere de telefon pentru reclamații. La difuzoare se difuzeaza mesajele trustului: "De 10 ani salvăm vieți', "E mai mult decat jurnalism, e o datorie de onoare'.

"Mapazlăcurile lui Băsescu"

content-image

Ionel Popa, zis si 'Dansatorul', vrea libertate și s-a îmbrăcat în costum tradițional românesc. "Am venit pentru ca vrem libertate si sa ne spunem cuvantul orisiunde fara probleme si in primul rand asta e o antena cea mai buna pentru noi si nu doar pentru noi, pentru tot poporul, este o televiziune cu dreptate, spun adevarul tot, absolut. Urmaresc permanent Antena 3. Trebuie curatit tot care au furat. Curatit tot si va merge mai bine, altfel nu va merge. Trebuie sa mearga in continuare si sa ieie de sus, nu de jos, de sus, care are malai mare", îmi spune.

Un revolutionar vede reportofonul si isi varsa of-ul. "In momentul in care dispare Antena 3 nu se mai afla mapazlacurile pe care le face ei. Noi, revolutionarii, ne-am castigat prin sange ca sa fie libertatea cuvantului, care inchizand Antena 3 bate direct in noi. In primul rand tovarasul Basescu vrea sa inchida Antena 3 pentru ca a aratat toate mazapaclurile lui si ale companiei lui, asta e treaba. Basescu, chiar daca a plecat de la putere, mai are prieteni. Mai are radacini si acum, datorita lui e treaba asta. Antena 3 trebuie sa emita", spune Zinca Marin și mai mulț țipă decât vorbește.

Poza lui Dan Diaconescu

content-image

Unul dintre participanți ridică un băț din lemn cu poza lui Dan Diaconescu. Ce vrea acest om? "Le explica la toate televiziunile ca ce i se intampla lui li se va intampla si lor. Nu au inteles, iacata, acestia care conduc tara conduc tara de 75 de ani, in ’44 au dat lovitura, astia sunt carie comunista. Sunt 3 partide care sunt carie comunista, e PSD-ul, sunt liberalii care sunt comunisti si Miscarea Populara. Daca acest popor va merge in continuare si ii va alege va deveni tara romaneasca cu statut asiatic. A fost unul singur care trebuia sa ia puterea, Dan Diaconescu, dar cand a vazut ca se salta romanii cu el, masa de muncitori, roman pur, i-au luat televiziunea, au bagat si 5 ani jumate la puscarie pentru ca nu le convine sa-i faci ciocoi pentru ca ei au trait intr-un huzur mare de tot. Ei nu stiu punctele cardinale dar si-au facut case in Dubai. Si-au facut case in America dar se rataceau pana la Gara de Nord. Pacat, ca tara se pierde si incep sa se colonizeze pe aici chinezi, vin arabi, vin tot felul si noi romanii care facem parte din categoria sangelui cult, pielea alba, o sa ne pierdem", este mesajul lui Prioteasca Constantin.

Începe evenimentul.

Antena prezinta un cantec care parodiaza situatia trustului Intact. "Nu mai vrem diversitate / Ca e rea pntru popor, sa aducem dictator / Sa vina peste noi /Cu guvern si cu armate si cu SRI-isti puhoi /Am intrat in insolventa, sa salvam mii de stiristi / Acum ii vrem someri si tristi / Urla-n noi democratia ca batista pe tambal, cui prieste-acest scandal?", sunt unele din versurile care incanta multimea si smulge aplauze, zambete si poze.

Mihai Gadea ia cuvantul.

"Astazi e vorba despre libertate si despre tara noastra, e vorba despre noi. 10 milioane de oameni ne privesc in fiecare zi. Romania este libera, Romania vrea libertate", spune el. Se striga 'Libertate, libertate, libertate, libertate!".

O fetita intoneaza imnul de stat al Romaniei, "Desteapta-te romane". Ma uit in jur. Unii plang, tin mana la gura, isi sterg lacrimile cu degetul si cu batista, se sprijina unii de alti sau in bastoane, tin mainile impreunate ca intr-o rugaciune, aplauda si canta. Se urla iar 'Libertate, libertate, libertate, libertate!".

"Este menirea voastra sa duceti steagul libertatii mai departe. Toti oamenii liberi din aceasta tara trebuie salvati, pentru libertate trebuie luptat mereu si mereu. Sunt forte ale raului care nu ne doresc impreuna", spune Mihai Gadea de pe scena plina cu toate vedetele trustului Intact.

Din piata se ridica steaguri uriase ale Romaniei. Cei care care cele mai grele steaguri sunt cei mai subrezi si mai batrani.

Mugur Ciuvica anunta ca numarul 2 din SRI, Florian Coldea, "a trimis ANAF sa nu mai existe Antena 3" si starnește huiduieli. Ciuvica anunta si ca la ora 19.00 se organizeaza alt miting impotriva Antenei 3 la Piata Universitatii. Se fluieră și se huiduie si mai tare. ‘La puscarie!’, striga lumea. Kovesi, Basescu, Macovei, sunt huiduti energic. ‘Antena 3 le strica lor jocurile si nu pot ei sa conduca cum vor daca emite Antena 3’, zice Ciuvica. Se striga iar ‘Libertate, libertate, libertate’.

Au urmat vedetele. Razvan si Dani, Capatos, Mihai Morar de la Radio ZU. C.R.B.L si Jorje au cantat pentru pensionari.

Nimeni nu a reusit, indiferent cat e de celebru, sa produca vineri după-amiază, atata încântare așa cum a făcut-o cățelușa Lucky. Stăpânul a îmbrăcat-o într-un costumaș pe care a scris 'Antena 3 e aici'. Lucky s-a plimbat pe unde a vrut ea și bine a făcut. A scos instantaneu telefoanele mobile din buzunare și 'Țac!' poza. I-a aplecat pe toți care au văzut-o, n-a rezistat aproape nimeni să nu se o mângâie. A smuls râsete din toate fălcile. Uite d-aia pozele cu pisici si caini primesc cele mai multe share-uri si like-uri pe Facebook.

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

content-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.