Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum s-a milogit Nichita în faţa judecătorilor. Detalii din viaţa amoroasă

nichita

Gheorghe Nichita, primarul Iaşului, a fost lăsat în libertate de judecătorii Tribunalului Bucureşti, deşi DNA îl acuză că şi-a spionat şi ameninţat amanta. Din motivarea instanţei reiese că, deşi faptele există, nu există probe suficiente pentru a demonstra pericolul public (Vezi AICI motivarea!). În motivare este relatată şi mărturia edilului. Acesta dă detalii de-a dreptul jenante din relaţia sa amoroasă, în încercarea de a-i convinge pe judecători.

"Întreaga activitate pentru care este cercetat în cauză este consecinţa relaţiei cu martora Samson Adina Mihaela, inculpatul afirmând că a divorţat în anul 2013. Martora suferă de o boală autoimună, motiv pentru care a făcut tot ce este posibil pentru a-i reda acesteia starea de sănătate, inclusiv la unităţi medicale din Germania. Chiar anul trecut, în timp ce se afla într-o tabără în jud. Hunedoara, a primit un telefon de la sora martorei iar acesta i-a spus că martora Samson se află într-o stare extrem de gravă, motiv pentru care a trimis-o imediat pe şefa lui de cabinet pentru a o convinge să meargă la spital. Martora Samson a avut mai multe căderi psihice, fiind aproape de o tentativă de suicid. De asemenea a mai arătat că a petrecut timp îndelungat cu martora, inculpatul afirmând că îi este extrem de greu să accepte ideea despărţirii, fiind extrem de gelos, conştientizând însă că este o diferenţă de vârstă de 25 ani. Pasiunea pe care a dezvoltat-o pentru martora Samson Adina Mihaela iese din limitele normalului, motiv pentru care a apelat şi la sprijinul unui psiholog care este chiar decanul Facultăţii de psihologie din Iaşi. Nu crede că trebuie să fie arestat pentru o pasiune umană pe care încearcă să o amelioreze şi să o vindece", se arată în documentul menţionat.

Vezi şi: Amanta lui Nichita confirmă STIRIPESURSE.RO: 'Am fost bătută'

În cuvântul de final, Nichita a mai arătat că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică în măsura în care va fi cercetat în stare de libertate. Din anul 2003 are calitatea de Primar al Municipiului Iaşi, făcând foarte multe lucruri pentru comunitatea locală, având realizări notabile în planul absorbţiei fondurilor comunitare, organizând mai multe manifestări cultural artistice de amploare, având ca scop declararea Municipiului Iaşi „Capitală Culturală Europeană”.

De asemenea, edilul a mai arătat că a fost cercetat şi în alte dosare, atât la nivelul Structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cât şi la nivelul Serviciului Teritorial Iaşi, fără a fi reţinut vreodată în acele cauze şi primind soluţii de netrimitere în judecată, consecinţa mijloacelor de probă administrate.

Deşi aparţine unei formaţiuni politice cu o altă orientarea decât electoratul din zona respectivă a ţării, în anul 2012 a câştigat alegerile pentru funcţia de primar cu un procent de 60%, fiind necesară prezenţa sa la Iaşi pentru continuarea proiectelor începute şi dezvoltarea corespunzătoare a oraşului, a mai declarat Nichita în faţa judecătorilor.

De asemenea, primarul a mai arătat că are două fete rezultate din căsătoria anterioară, una fiind de profesie notar public, iar cealaltă psiholog. Lăsat în libertate a arătat că nu ar avea cum să influenţeze ancheta, mijloacele de probă administrate în cauză având caracter preponderent tehnic.

În ceea ce priveşte Poliţia locală Iaşi, a mai arătat că efectivele acestei instituţii nu se limitează la un număr de 3, 4 sau 5 oameni, fiind încadraţi 287 de oameni cu privire la activitatea cărora va prezenta un raport detaliat. Înfiinţarea acestei structuri a avut loc la in iniţiativa sa, în condiţiile în care în anul 2003, pe fondul unei crime petrecute în zona centrală a oraşului, întreaga populaţie a resimţit acut lipsa de siguranţă, lipsind numărul de poliţişti necesari pentru asigurarea siguranţei cetăţeanului. În aceste condiţii a reziliat contractul cu Gardienii Publici şi a procedat la înfiinţarea poliţiei locale, beneficiind în acest sens de sprijinul IPJ Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.