Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum va arăta şi când va fi gata Academia de Tenis construită de Primăria Capitalei

oprescu
"Academia de Tenis este continuarea construcţiei infrastructurii sportive promise. Terminarea acestui obiectiv înseamnă că adăugăm la infrastructura internă civilizată încă ceva. Vrem să atingem cotele europene de civilizaţie. Sper ca peste două luni de zile, cel puţin constructorul să finalizeze lucrarea", a declarat primarul Sorin Oprescu, după vizita la şantierul din cadrul Complexului Sportiv "Lia Manoliu". Contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat cu Asocierea SC Unicon SA şi SC Asix Design SRL, prin proiect propunându-se realizarea a şase terenuri de tenis, cuplate două câte două, precum şi a două clădiri anexă, care să adăpostească majoritatea funcţiunilor ce ţin de activitatea sportivă, scrie mediafax.ro.
Potrivit primarului general, cele şase terenuri de tenis sunt aşezate pe orientarea nord-sud, pentru a asigura condiţii optime pentru desfăşurarea jocului. "Se prevăd trei tipuri de suprafeţe de joc, respectiv zgură, acrilic multistrat cu baza cauciucată şi prefabricat din cauciuc, câte una pentru fiecare două terenuri", a mai arătat Sorin Oprescu. Valoarea totală a contractului este de 4.532.710,70 lei fără TVA, durata acestuia fiind de şase luni. "În total există şase grupări de gradene a câte trei rânduri de scaune, ce totalizează 1.152 de locuri. Pe primul rând de gradene, pe zona centrală s-au asigurat 23 de scaune, cu un grad de confort mai ridicat. Între terenuri, pe latura scurtă există circulaţii cu lăţimea de 6,30 metri. Corpul principal de clădire, aflat la intrarea în academie, conţine o zonă de lobby cu recepţie şi mic magazin de material sportiv, o cafeterie cu bar şi depozit pentru bar, vestiarele cu grupuri sanitare şi duşuri, cabinet medical şi grupul sanitar pentru clienţi şi personal. Cafeteria beneficiază de o terasă exterioară, acoperită, generoasă şi deschisă spre terenurile de tenis şi circulaţie pietonală", a declarat directorul Direcţiei de Infrastructură din Primăria Capitalei, Bogdan Hreapcă. În ceea ce priveşte construirea Arenei Multifuncţionale, tot în Complexul "Lia Manoliu", pe un teren de 4,5 hectare, primarul Sorin Oprescu a spus că, în prezent, se derulează procedura de evaluare a ofertelor pentru desemnarea constructorului. Valoarea estimată a acestui obiectiv este de 290 milioane de lei, fără TVA. "Săptămâna aceasta se termină licitaţia, o să avem un câştigător şi, dacă nu există contestaţie, o să înceapă proiectarea în următoarele două săptămâni, ceea ce înseamnă că undeva la sfârşitul lunii septembrie se va lucra", a explicat Bogdan Hreapcă. Primarul Capitalei a mai arătat că urmează refacerea şi modernizarea Patinoarului "Mihai Flamaropol", proiect aflat în prezent tot în stadiul de evaluare a ofertelor. "Patinoarul Mihai Flamaropol are un concept nou pentru noi, în sensul că poate fi folosit şi în alte scopuri, gheaţa poate fi acoperită. Astfel, se va transforma într-o sală de 3.000 de locuri pe scaune, care poate ajunge până la 5.000 de locuri în total", a precizat Sorin Oprescu. Valoarea totală a investiţiei este de 105 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuţie de 24 de luni, patinoarul urmând să aibe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 9.500 de metri. În scopul integrării în peisajul Parcului "Lia Manoliu", acoperişul viitorului patinoar va fi verde, sub formă de relief artificial, orientat spre lacul din imediata vecinatate. Publicul va avea acces pe acoperiş, putându-se bucura astfel de o privelişte panoramică asupra ansamblului, a mai spus primarul Capitalei.  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.