Premium
Poate că afirmațiile de fapt ale lui Donald Trump sunt doar declarații de intenție.
Liderii totalitari, spune Hannah Arendt, în Originile totalitarismului, obișnuiesc uneori să anunțe proiectele politice ca pe niște profeții deduse cumva din mersul istoriei. Când Stalin vorbește despre clase muribunde, el nu spune că acestea vor dispărea din punct de vedere sociologic, ci pregătește propagandistic lichidarea fizică a membrilor. Astfel, când apare epurarea, imaginea lui Stalin nu are de suferit printre susținători. Dimpotrivă, acest gen pre profeții auto-împlinite creionează imaginea unui lider infailibil.
Cam în linia asta mi s-a explicat, de exemplu, că ar funcționa imaginea lui Putin în Republica Moldova și, prin extensie, în spațiul ex-sovietic. Dacă moderatorul vorbește într-un focus grup despre crime de război realizate de Putin primește răspunsuri gen: "Așa e Putin, dacă spune că face ceva, face".
Asemenea profeții, evident, nu pot fi puse în practică decât dacă liderul are destulă putere. Dacă nu, este nevoie în efortul propagandistic de un "dispreț extrem față de fapte în sine", spune Arendt. De exemplu afirmația că metroul moscovit este singurul metrou din lume nu are sens în lumea reală, dar are sens dacă o gândim ca o intenție a bolșevicilor de a distruge orice alt metrou.
Acest tip de scenariu i se potrivește lui Trump. El are putere în stat, dar America rămâne un regim constituțional și democratic, în care președintele nu poate avea toată puterea. Trump nu are puterea autocratică pe care se pare că și-ar dori-o și cu atât mai puțin puterea dictatorilor totalitari de altădată.
În acest context putem citi declarațiile sale de fapt ca fiind profeții/anunțuri.
- Când Trump spune că mexicanii care trec ilegal graniță sunt hoți și violatori, el transmite că aceștia vor fi tratați ca niște infractori de drept comun
- Când inventează atacuri teroriste, el anunță de fapt că nu va renunța la pozițiile sale de blocare la graniță a musulmanilor, oricât de ilegale se vor dovedi.
- Vorbind despre violența din inner cities el promite că va lucra la construirea unui mediu în care negrii să nu mai fie o problemă.
(Această ultimă frază are un aer de soluție finală, dar ca să fiu corect, nu există în discursurile lui Donald Trump elemente solide de îndemn la violență de masă împotriva cetățenilor.)
Toate elementele de mai sus sub rezerva accesului de putere. Punând cap la cap, declarațiile factuale ale lui Trump s-ar putea citi astfel.
Dacă voi obține destulă putere, eu, Donald Trump, The Donald, voi face astfel încât să nu vă mai temeți, fizic sau financiar, de străini, de mexicani, de musulmani, de chinezi, de negri.
Cum anume va face aceste lucruri, președintele SUA nu poate să spună în detaliu, în bună măsură pentru că nu există detalii. De aceea, supralicitează cu declarații hiperbolice privind gravitatea problemelor. Promisiuni poate face oricine, dar când descrii o problemă atât de catastrofic ea devine cumva legată de tine și "dă prost" dacă o lași nerezolvată. Cel puțin așa percep fanii săi. Hiperbola nu e o măsurătoare ci o promisiune.
Ideologia care stă în spatele acestei forme dubioase de comunicare este aceea a simplității. În viziunea promovată de Trump,și a unei părți din dreapta americană, problemele vieții și ale societății sunt simple, și pot fi definite și rezolvate corect de omul de rând. Dușmanii adevărului includ experți birocrați care vor să își păstreze posturile, politicienii care servesc unor grupuri speciale de interese și creatorii unei culturi a "corectitudinii politice" care manipulează mințile omului de rând făcându-l să nu aibă curajul să numească problema (problema fiind negrii, hispanicii, etc). Dar odată ieșit din aceste influențe nefaste, omul de rând poate vedea Adevărul direct, cu proprii ochi.
El, Donald Trump, este un om de rând care a acumulat ceva experiență de viață (nu expertiză). În calitatea sa de om de rând el vede - sau va vedea la timpul potrivit - soluțiile necesare. Liderul totalitar, spune Arendt, nu poate greși, nu poate admite că greșit nu pentru că ar fi infinit de inteligent ci pentru că vede legile istoriei. (Trump crede despre el că este super-inteligent, dar nu este clar că această imagine este însușită și de electorat).
Acuma, Trump nu este Hitler și nu este Stalin. Nu este nici măcar Mussolini, deși... în condiții propice în văd jucând rolul. Deci nu putem să echivalăm votul pentru Trump cu un vot fascist.
Mai ales că... este greșit să citim discursul lui Trump ca fiind monolitic. Mai mulți comentatori au observat cum, luate ad-literam, frazele lui Trump nu au sens și sunt pline de salturi logice. Vorbirea sa este specifică unui stil oral, în care întregi porțiuni sunt sărite pentru că se subînțelege. În viață de zi cu zi, spunem "dacă te duci adă te rog și aia de acolo". Cine trebuie să înțeleagă înțelege - pentru că avem cu context comun. Dar fanii lui Trump nu au un context comun cu el. Și, deci, fiecare va interpreta spusele în funcție de propriul context astfel încât cei mai moderați vor vedea un Trump mai moderat iar cei mai radicali un Trump mai radical.
