stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Cum vrea PSD sa salveze TVR-ul? - Ii da doi sefi!

ziare.com
TVR

Președintele Comisiei pentru cultură și media a Senatului, Georgică Severin (PSD), a depus, la Camera Deputaților, o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Principala modificare cu care acest proiect de lege vine este separarea functiei de presedinte al consiliului de administratie, de cea de director general.

Astfel se urmareste profesionalizarea functiei de director general, prin alegerea acestuia pe baza de concurs, nu prin desemnarea sa pe criterii politice ca pana acum. Insa aceasta modificare este doar o foarte, foarte mica parte din solutiile pe care le cere TVR, intr-o scrisoare a Irinei Radu adresata Parlamentului:

- Modificarea cadrului legislativ referitor la insolventa, pentru a permite intrarea SRTV in insolventa si instituirea unui regim de administrare speciala;

- Modificarea in regim de urgenta a legii 41/1994 in sensul separarii functiilor de Presedinte al Consiliului de Administratie/Director General si desemnarea unui nou Consiliu de Administratie care sa aiba drept mandat restructurarea din temelii a SRTV.

- O noua lege care sa inlocuiasca Legea 41/1994, care sa prevada unificarea Societatii Romane de Radiodifuziune cu partea de broadcast a SRTV, astfel incat sa se asigure serviciul public de televiziune prevazut in Constitutia Romaniei, urmand ca vechiul SRTV sa ramana cu productia de televiziune si ... datoriile (solutie aplicata in alte state europene care au trecut prin situatii asemanatoare);

- Inchiderea SRTV si infiintarea, a doua zi, a unui nou serviciu public de televiziune (si aceasta solutie s-a aplicat in unele state europene);

- Modificari legislative care sa permita cresterea veniturilor SRTV;

- Reesalonarea datoriilor fiscale ale SRTV;

- Intrarea SRTV sub incidenta OUG 44/2015 si facilitarea unui imprumut care sa permita achitarea ‚principalului’ in termenul prevazut.

-----------------------------------------------

Senatorul PSD Georgică Severin propune, prin proiectul de lege, separarea funcției de președinte al consiliului de administrație de cea de director general al SRR și SRTv și incompatibilități pentru membri ai consiliilor de administrație, cum ar fi să renunțe să facă parte din partide sau din structurile de conducere ale organizațiilor sindicale, potrivit Agerpres.

"Situația deosebit de dificilă, în primul rând din punct de vedere financiar, în care se găsește Societatea Română de Televiziune nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Dezechilibrul dintre venituri și cheltuieli s-a mărit an de an, ajungându-se de la 17,1 milioane de lei pierdere financiară în anul 2006 până la 696,3 milioane de lei pierdere financiară la sfârșitul anului 2014 (data ultimului bilanț contabil oficial). Evident, aceste pierderi uriașe au avut și câteva cauze obiective, dar în cea mai mare parte au fost imputate unui management defectuos al Televiziunii Naționale. (...) Am gândit prezenta propunere legislativă tocmai pentru a curma această stare de lucruri perpetuată. Principala intervenție legislativă constă în separarea celor două funcții: cea de președinte al consiliului de administrație de cea de director general", precizează Georgică Severin, în expunerea de motive.

Potrivit proiectului, directorul general urmează să fie selectat în urma unui concurs de proiecte de management și, în cursul mandatului său de conducere, va avea autonomie decizională, dar va da socoteală de bună administrare a societății în fața consiliului de administrație. În cazul unui management defectuos flagrant, al neîndeplinirii indicatorilor de performanță stabiliți prin contractul de management, directorul general va putea fi schimbat din funcție, prin votul consiliului de administrație, înaintea de expirarea mandatului.

În proiect sunt prevăzute criterii profesionale și incompatibilități pentru membri ai consiliilor de administrație ale SRR și SRTv, care vor conduce la diminuarea în desemnarea acestora a influenței politicului, mai precizează Severin.

Astfel, pe timpul exercitării mandatului, membrii consiliului de administrație sunt obligați să renunțe la calitatea de membru de partid, sau, după caz, de membru în structurile de conducere ale organizațiilor sindicale, cu excepția celor doi reprezentanți ai personalului angajat al celor două societăți, nu pot avea calitatea de angajați ai SRR, respectiv ai SRTV, ei sau rudele lor până la gradul al II-lea inclusiv, nu pot face parte din consiliul de administrație al unei societăți comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului și nu pot participa la societăți comerciale cu care SRR sau SRTv întreține relații de afaceri sau are interese contrare.

De asemenea, membrii CA nu pot candida pentru funcția de director general al SRR sau SRTV.

În plus, toți candidații pentru posturile de membru titular sau de supleant în consiliul de administrație al televiziunii publice sau radioului, indiferent de cine sunt propuși, trebuie să îndeplinească, cumulativ, criteriile privind prestigiu profesional și civic, experiență profesională, de minimum 5 ani, în unul dintre domeniile mass-media, cultural, economico-financiar sau juridic, experiență și capacitate decizională, cunoașterea legislației privind organizarea și funcționarea SRR și SRTV, precum și din domeniul audiovizualului și cunoașterea a cel puțin unei limbi străine de circulație internațională.

Președintele consiliului de administrație al SRR, respectiv președintele consiliului de administrație al SRTv sunt remunerați cu o indemnizație brută lunară la nivelul funcției de ministru. Ceilalți membri ai consiliului de administrație primesc, lunar, o indemnizație reprezentând 25% din salariul brut lunar al președintelui consiliului de administrație al societății respective. Membrii consiliului de administrație au dreptul la decontarea, în condițiile legii, a cheltuielilor de transport și de cazare, ocazionate de participarea la ședințele consiliului de administrație, mai prevede proiectul de lege.

Propunerea legislativă mai prevede că directorul general participă la ședințele consiliului de administrație fără drept de vot, iar în cazul dizolvării consiliului de administrație, conducerea societății în cauză va fi asigurată de directorul general împreună cu comitetul director până la numirea noului CA.

În situația în care directorul general este interimar, Parlamentul îi va acorda un mandat bine definit pentru conducerea societății.

Proiectul stabilește atribuții separate pentru președintele CA și pentru directorul general.

Astfel, șeful CA conduce lucrările, negociază contractul de management cu câștigătorul concursului pentru postul de director general, contract pe care îl supune aprobării CA, coordonează activitățile de control și supraveghere ce revin consiliului în baza prevederilor prezentei legi și prezintă acestuia rapoarte periodice, prezintă în fața comisiilor parlamentare de specialitate, în prezența membrilor CA, raportul anual de activitate.

Funcția de director general se ocupă pe baza unei selecții de proiecte de management, iar durata mandatul este de 4 ani. Salariul brut lunar al directorului general se stabilește prin contractul de management. Salariul este alcătuit dintr-o indemnizație la nivelul celei de secretar de stat, la care se adaugă un spor de până la 75% din aceasta, în funcție de complexitatea proiectului de management. Cuantumul sporului va fi negociat, la încheierea contractului de management, între câștigătorul selecției și președintele consiliului de administrație. Nivelul de salarizare, astfel stabilit, se supune aprobării CA, prin hotărâre. Directorul general nu poate fi membru al CA.

Directorul general asigură, împreună cu comitetul director, conducerea operativă a societății, aprobă angajarea și concedierea personalului societății și numește șefii departamentelor și conducătorii structurilor subordonate, în condițiile legii, propune consiliului de administrație, spre aprobare, componența comitetului director, precum și eventualele modificări ale acestora, aprobă, la propunerea comitetului director, normative, regulamente și instrucțiuni de serviciu.

Directorul general poate fi schimbat din funcție înainte de expirarea mandatului, prin votul majorității membrilor consiliului de administrație, în cazul încălcării prevederilor legale, al săvârșirii unor abateri grave, al neîndeplinirii indicatorilor de performanță stabiliți prin contractul de management, precum și în cazul în care, prin rapoarte de audit a căror efectuare se stabilește de consiliul de administrație, se constată o activitate economico-financiară neperformantă a societății. În cazul demiterii directorului general sau al demisiei acestuia, vacantarea postului este anunțată public în termen de cel mult 15 zile calendaristice; o nouă selecție de proiecte de management va fi organizată în cel mult 60 de zile calendaristice de la anunțul public.

Din fondurile alocate de la bugetul de stat prin legea bugetară anuală se pot finanța și achiziția de licențe, producția și difuzarea evenimentelor de importanță majoră cu caracter cultural, artistic și sportiv, interne sau internaționale, stabilite conform legii, mai stipulează proiectul.

Severin solicită adoptarea proiectului în procedură de urgență.

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.