Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloș, dezvăluiri INEDITE despre relația cu mama sa: 'A fost o mamă severă în copilărie'

facebook.com
Dacian Ciolos

În luna martie sărbătorim femeile şi mai ales mamele, iar cu acest prilej, revista Capital a realizat un interviu cu Dacian Cioloș a vorbit deschis despre relaţia cu mama sa.

Dacian Cioloş s-a născut la data de 27 iulie 1969 în oraşul Zalău, judeţul Sălaj. O parte a copilăriei a petrecut-o la Pericei, comuna din care este originară mama sa, şi care este cunoscută pentru culturile de ceapă şi pentru „singurul monument“ din ţară dedicat cepei. În vacanţele la bunici s-a îndrăgostit, mărturiseşte el, de agricultură.

Revenind la mama sa, aceasta i-a marcat viaţa chiar din primele ore, când i-a decis numele: Julien. Asta după ce a citit o carte scrisă de un celebru scriitor francez.

„După ce a născut, mama discuta cu tata prenumele pe care să mi-l dea, iar tata avea o idee fixă cu Dacian. Auzise acest prenume şi voia neapărat să fie al meu. Mama a propus Julien pentru că, în perioada sarcinii, stând mai mult acasă, mi-a spus că a citit «Roşu şi negru», cu Julien Sorel. Era perioada când era destul de dificil să faci rost de o carte bună. A marcat-o personajul Julien Sorel şi a propus Julien“, a declarat fostul premier.

Sorin Blejnar pierde lupta cu DNA: Fostul șef ANAF se întoarce în arest

Dacian Cioloş spune că nu a fost un băiat răsfăţat, ba chiar a fost învăţat de mic să gătească sau să facă curat în casă. În ceea ce priveşte banii, ştie să fie chibzuit tot de la mama sa. „A fost o mamă severă în copilărie, dar şi foarte practică. Am învăţat foarte multe de la ea în a-mi ordona viaţa. Regulile impuse de ea de când eram mic au devenit reflexe mai târziu, care m-au ajutat în viaţă să mă obişnuiesc cu o anumită ordine a lucrurilor. De la lucruri simple precum a-mi aranja hainele, a face curat în casă, până la drămuirea înţeleaptă a resurselor“, a mărturisit Cioloş. Cu toate acestea, spune el, cea mai preţioasă lecţie a fost cea a răbdării, anduranţei şi a credinţei. „Cel mai bun sfat a fost să nu mint. A insistat foarte mult în copilărie pe acest lucru şi cred că mi-a intrat bine în porii fiinţei. A fost mai mult decât un sfat.“

Cu toate acestea, a îndrăznit să treacă peste cuvântul mamei atunci când a decis că va urma un liceu agricol. „A fost o tragedie, s-au supărat foc pe mine. Asta pentru că îşi doreau să mă duc la mate-fizică. Ziceau, cum să spună ei colegilor că fiul lor, bun la învăţătură, merge la Agricol?! Acolo merg numai cei slabi, îmi spuneau. La agricultură mergeai doar dacă nu erai bun de altceva, cu toate că Liceul Agroindustrial din Şimleu Silvaniei, la acea vreme, era unul dintre cele mai bune din ţară la acel profil, avea tradiţie, rezultate şi era recunoscut în toată regiunea“, a mărturisit Dacian Cioloş, într-un interviu acordat în 2014 presei de specialitate. Astăzi, ne mărturiseşte Dacian Cioloş, este important pentru mama sa ce spun oamenii despre deciziile sale profesionale. „Când ne vedem îmi povesteşte mai mult despre ce mai spun vecinii sau prietenii ei despre mine, cum interpretează ei faptele şi deciziile mele în diferite responsabilităţi publice, iar eu încerc să o aduc în discuţie la ale noastre, ale familiei“, a precizat fostul premier.

Ponta și Șova, din nou în fața magistraților. Audiere surpriză în spatele ușilor închise

De-a lungul anilor, în funcţia de comisar european, apoi premier, Dacian Cioloş a avut misiunea de a administra eficient zeci de miliarde de euro, bani alocaţi pentru aplicarea unei politici agrare care să împace toate cele 27 de state membre şi, mai important, să gestioneze, pentru un an, cheltuielile ţării noastre. Povestea lui însă are legatură cu agricultura şi antreprenoriatul încă din tinereţe. Chiar dacă ulterior, Cioloş nu a intrat din prima la facultate, tot a ştiut că agicultura este visul său. „Mi-am petrecut aproape toate vacanţele la ţară, cu bunicul. Pentru mine, agricultura a fost un mod de viaţă. Munca e un mod de viaţă, nu o corvoadă. Când pui o sămânţă şi vezi că ea creşte sau nu, când mergi cu vaca la păscut, asta îţi oferă un raport cu viaţa. Agricultura îţi oferă un raport corect cu viaţa“, a spus premierul.

„Imediat după studiu, m-am văzut nevoit să îmi câştig pâinea singur“, spune Cioloş. Aşa că s-a apucat să planteze spanacul în solarii, pentru a-l scoate primăvara, când făcea loc altor legume. Avea sub folie două bucăţi de teren lungi de 30 de metri. Se îngrijise să sape un puţ, ca să asigure irigarea plantelor. „Aveam irigaţie prin picurare, sămânţă hibridă. A trebuit să construiesc peste tradiţia de acolo, din satul bunicilor“, a precizat premierul într-un interviu din 2014. Drumul din solariile de la Pericei până la Comisia Europeană de la Bruxelles a fost destul de lung. A început la Ministerul Agriculturii şi apoi şi-a făcut loc printre birocraţii europeni.

„Nu am niciun regret în raport cu mama. E ca şi cum aş avea vreun regret în raport cu Dumnezeu. Prin mama mi s-a oferit şansa acestei vieţi, al cărei curs depinde de modul în care eu mi-o asum, aşa încât nu am cum să am vreun regret. Evident că uneori îmi spun că mi-aş fi dorit să pot petrece mai mult timp cu ea, să-i fiu alături mai mult în momente mai dificile, dar pe de altă parte cred că nu am dreptul să mă plâng date fiind bucuriile pe care viaţa mi le-a oferit alături de ea.”, spune Dacian Cioloș.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.