Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Zamfir, iniţiator al legii dării în plată, deschide lista PNL Brașov pentru Senat

romaniatv.net
daniel zamfir

Partidul Naţional Liberal filiala Braşov a stabilit sâmbătă lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare, pe prima poziţie la Senat aflându-se deputatul Daniel Zamfir, iniţiator al legii dării în plată, în timp ce la Camera Deputaţilor pe primul loc se află o tânără de 24 de ani, Mara Mareş. 

Potrivit unui comunicat PNL transmis duminică AGERPRES, la Senat ordinea pe listă este următoarea: Daniel Zamfir, actual deputat, în Colegiul 1 Braşov (zona Făgăraş), Dragoş David, director al Agenţiei Metropolitane Braşov, şi Sorin Mănduc, fost primar al municipiului Făgăraş.

Cozmin Gușă, concluzie TĂIOASĂ: O gafă majoră administrativă a Guvernului

Lista pentru Camera Deputaţilor lista este deschisă de Mara Mareş, urmată de actualul deputat Gabriel Andronache, Carmen Ferghete-Ţop - actual consilier local al municipiului Braşov, Marius Neculoiu şi Aurelian Danu.

PNL le-a dat ȚEAPĂ unioniștilor care au protestat în București


"Propunem o echipă care îmbină tinereţea, o solidă pregătire profesională, experienţă şi un bun potenţial de reprezentare. Este cea mai bună echipă a celui mai puternic partid din judeţul Braşov şi suntem convinşi că răspunde aşteptării majorităţii electoratului, astfel încât după alegerile parlamentare PNL Braşov să-şi menţină prima poziţie între partidele reprezentate în judeţul nostru", a declarat Adrian Veştea, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Braşov, citat în comunicatul de presă. 

Potrivit sursei citate, la baza desemnării candidaţilor au stat mai multe criterii printre care, integritatea, parcursul profesional, potenţialul de reprezentare, precum şi proiectele prezentate în faţa unei comisii, proiecte prin care potenţialii candidaţi şi-au expus liniile directoare ale unei viitoare activităţi parlamentare. 

Lista propusă de PNL Braşov urmează să fie discutată şi aprobată în Biroul Politic Naţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.